Astra Ploieşti a intrat pe firul transferului lui Nicuşor Stanciu!
Telenovela transferului lui Nicuşor Stanciu (foto dreapta) pare să se apropie de sfârşit, în cursa pentru obţinerea semnăturii talentatului mijlocaş în vârstă de 18 ani fiind două cluburi puternice din primul eşalon, FC Vaslui şi Astra Ploieşti. De altfel, Petre Buduru, preşedintele executiv al grupării prahovene este aşteptat astăzi la Alba Iulia, pentru o primă rundă de negocieri concrete. La ora actuală, „alb-negrii” au de ales între propunerea înaintată de Porumboiu – suma de 220.000 euro şi procent de 20 la sută, respectiv oferta astrală, plecată iniţial de la 250.000 euro, urmând să se discute alte amănunte contractuale. „Cu certitudine ne dorim să-l cedăm în condiţii cât mai avantajoase pe Nicuşor Stanciu, vânzarea sa trebuind să fie una profitabilă pe termen scurt pentru Unirea. Avem nevoie acută de bani şi o să cântărim foarte bine cele două propuneri”, a punctat Ioan Dida, preşedintele executiv al Unirii Alba Iulia. După ce i-a lăsat o impresie excelentă lui Victor Piţurcă la echipa naţională, mijlocaşul albaiulian ar agrea să evolueze la echipa moldoveană, fiind atras de interesul Vasluiului ce l-a dorit încă din iarnă.
l6 ţinte pentru întărirea lotului
Fundaşul francez Yamoudou Camara (24 ani, unul dintre cei mai buni echipieri în returul anterior, ar agrea o revenire), mijlocaşii George Petcuţ (25 ani, FCM Tg Mureş), Viorel Dinu (32 ani, Astra Ploieşti), Marius Moga (17 ani, Metalul Aiud), atacanţii Dimitrie Gafiţa (27 ani, Astra Ploieşti) şi Olimpiu Bucur (22 ani, Pandurii Tg Jiu, golgheterul zlătnean fiind achiziţionat în intersezon de gorjeni, dar este dorit şi de Farul Constanţa) sunt jucătorii vizaţi pentru a întări lotul condus de Gabriel Rotaru. Cu excepţia fotbalistului aiudean, în celelalte 4 cazuri cluburile de primă-divizie de care aparţin fotbaliştii şi-au dat acceptul pentru împrumutul gratis pentru un sezon, la mijloc fiind modalitatea plătirii contractelor şi procentelor financiare ce trebuie suportate de fiecare echipă. Oficialii Unirii Alba Iulia consideră cazurile Bumbac (CS Mioveni), Sg. Costea (Arieşul Turda) şi M. Cristea (Europa Alba Iulia) aproape rezolvate.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026
Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 Sportivii CS Unirea Alba Iulia, Bianca Ciontea și Eduard Jelea, pregătiți de antrenorul Alin Moldovan, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 – copii, juniori mici și cadeți, desfășurat în perioada 6–8 martie, […]
Student Sport Alba Iulia, una rece și alta caldă la fotbal feminin Under 15. Echipa din Cetatea Marii Uniri, la un meci de accederea în etapa superioară a Ligii Elitelor Student Sport Alba Iulia, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, la grupa Under 15, a înregistrat în ultimele două confruntări din Grupa C a […]
CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar
CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul va renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar CSM Aiud este noua echipă de fotbal seniori care va reprezenta municipiul Aiud, în viitoarea stagiune, 2026/2027, urmând să evolueze în Liga 4 Alba (sau chiar în SuperLiga Alba, al patrulea eșalon, […]