Rămâi conectat

Sport

Astăzi, ora 21.00, un nou meci în Champions League | Vero Volley Milano – Volei Alba Blaj, test dificil pentru campioană

Dan HENEGAR

Publicat

în

Astăzi, de la ora 21.00, în “Allianz Cloud” din Milano, se dispută partida dintre Velro Volley Milano și Volei Alba Blaj, meci contând pentru etapa a 4-a a Ligii Campionilor, prima din retur.

Situația în Grupa B a devenit una extrem de complicată după ce gruparea italiană a pierdut, total neașteptat, în Franța, scor 2-3, partidă în care a condus cu 1-0 și 2-1. În acest moment, după 3 jocuri, situația este următoarea: 1. Vero Volley – 7 puncte, 2. Volero Le Cannet – 5 p, 3. Volei Alba Blaj – 4 p, 4. Prometey – două puncte. Tot astăzi se mai dispută întâlnirea Volero Le Cannet – Prometey, una ce are însemnătate, în condițiile în care în tur formația din Ucraina a furnizat prima surpriză a grupei, victorie deloc scontată, în 5 seturi.

În urmă cu o lună, în primul duel direct, la Tg. Mureș, reprezentanta României a oferit o replică peste așteptări mult mai valoroasei adversare. Blajul a pierdut cu 1-3 după ce a cucerit primul set, jucând multe momente de la egal la egal cu vicecampioana Italiei. De la acel joc elevele antrenorului Stevan Ljubičić au câștigat cele 3 partide susținute, toate în deplasare, cu Rapid București, SC Prometey Dnipro – primul succes în competiția continentală și CSO Voluntari.

În schimb, Vero Volei traversează o perioadă neplăcută, cu două eșecuri în ultimele partide susținute, în Franța (în 12 ianuarie), respectiv acasă, în campionatul intern (2-3 cu Casalmaggiore, în 15 ianuarie), fiind în acest moment pe locul al treilea în Serie A1, la 8 puncte de liderul Conegliano.

Ultima confruntare externă din gripele Ligii Campionilor reprezintă un test major pentru formația din Alba, care este cotată cu șansa a doua, astfel că orice punct ar însemna enorm atât în calculele calificării cât și în plan moral. Ultimele două jocuri din Liga Campionilor vor fi pe teren propriu, la Tg. Mureș, derby-ul cu Le Cannet pentru locul secund (miercuri, 1 februarie) și peste o săptămână disputa cu Prometey. Blajul nu va conta în acest meci pe Dajana Bošković (“falsul” venit din China, Shenzhen Zhongsai), care se va alătura noii echipe doar la finele săptămânii. La prima experiență în România, voleibalista de 28 de ani, componentă a naționalei Bosniei și Herțegovina, este sora mai mare a celebrei Tijana (de 7 ani la Eczacibași Istanbul) și evoluează pe același post cu mezina, universal/fals (motiv pentru care a optat pentru o altă națională).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Iulia și-a stabilit programul pregătirii de iarnă | Reunirea, în 12 ianuarie 2026, două stagii centralizate, unul în Antalya

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Iulia și-a stabilit programul pregătirii de iarnă | Reunirea va fi în 12 ianuarie 2026, cu două stagii centralizate, unul în Antalya CSM Unirea Alba Iulia, liderul Seriei 7 din Liga 3, după 17 runde, și-a stabilit programul pregătirii de iarnă. „Alb-negrii” au programată reunirea luni, 12 ianuarie 2026, pentru primul antrenament sub […]

Citește mai mult

Sport

Transfer la Volei Alba Blaj: extrema Ana Escamilla (Spania), voleibalistă care a evoluat ultima dată în Turcia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj a anunțat un transfer: extrema Ana Escamilla, voleibalistă care ultima dată a evoluat în Turcia! La finele anului, Volei Alba Blaj și-a prezentat o nouă achiziție, extrema Ana Escamilla, jucătoare care a jucat ultima dată în Turcia. Citește și: Volei Alba Blaj, campioana turului sezonului regular în Diviziei A1! În ultima rundă, […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Cupa Crăciunului Jet Point Aiud: fotbal, respect și spirit de sărbătoare | Kineto Pulse, învingătoare la atractivul turneu ce a avut și o latură caritabilă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cupa Crăciunului Jet Point Aiud 2025: fotbal, respect și spirit de sărbătoare | Kineto Pulse, învingătoare la atractivul turneu ce a avut și o latură caritabilă Cupa Crăciunului Jet Point Aiud 2025 a ajuns la final, învingătoare fiind echipa Kineto Pulse, la finele unei competiții intense, încărcate de emoții. Turneul a adunat echipe din Aiud […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea