Rămâi conectat

Sport

Astăzi, ora 19.00, la Tg. Mureș, Volei Alba Blaj – Vero Volley Milano, confruntare în grupele Champions League

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana României Volei Alba Blaj dispută astăzi, la ora 19.00, în Sala Polivalentă din Tg. Mureș, a doua partidă în grupele Champions League, cu Vero Volley Milano, vicecampioana Italiei (intrarea este liberă, iar jocul va fi transmis pe TVR 2).

Gruparea din “Mica Romă” revine după 10 luni în sala din județul Mureș (precedentul joc fiind în februarie, cu Eczacibași Istanbul, în semifinalele Cupei CEV) și are în față formația favorită la câștigarea grupei B.

La al 60-lea meci european, Volei Alba Blaj întâlnește o echipă extrem de puternică, reprezentanta unui campionat bine cotat în Europa (mărturie fiind faptul că de curând Imoco Conegliano, lider în Italia, a câștigat Campionatul Mondial al Cluburilor, 3-1 cu VakifBank Istanbul în finală). Echipa vizitatoare a fost înființată la Monza în anul 1981, a promovat în 2016 pe prima scenă și are în palmares Cupa CEV (2021) și Cupa Challenge (2019), fiind sfertfinalistă în ediția precedentă a Ligii Campionilor. Va fi al 4-lea adversar din Peninsulă pentru “mândria Albei”, după Nordmeccanica Piacenza (2016) și Imoco Conegliano (2020) – în grupele Champions League, respectiv Busto Arsizio (2019) – finala Cupei CEV, toate pierdute. “Meciul cu Monza va fi greu, dar trebuie să ne gândim la partea pozitivă: va fi o provocare pentru noi, dar și o posibilitate de a ne pregăti, la cel mai înalt nivel, pentru duelul cu Rapid”, a precizat Gergana Dimitrova.

Va fi o confruntare dificilă contra celor de la Monza, știm asta și vom juca la nivelul nostru maxim pentru a obține un rezultat pozitiv”, a spus Bojana Milenković.

Revenită după 3 ani în competiția stelară, Volei Alba Blaj a debutat cu un eșec, 2-3, în Franța, în urmă cu două săptămâni, în fieful principalei contracandidate la locul secund, Volero Le Cannet, dispută în care a condus cu 2-1. În acest an, în 28 decembrie, este derby-ul din Divizia A1, cu Rapid București, în deplasare, iar în 10 ianuarie 2023, un joc extern în Cehia, cu SC Prometey (Ucraina) – în a treia etapă din grupele Champions League.

Miercuri, de la ora 19.00, în Sala Sporturilor din Tg. Mureș se dispută partida din Grupa B a Champions League la volei feminin între Volei Alba Blaj și Vero Volley Milano. Formația din “Mica Romă” va organiza deplasare gratuită pentru suporterii care doresc să încurajeze campioana României, iar plecarea spre Tg. Mureș are loc în ziua disputei, miercuri, 21 decembrie, la ora 16.30, din fața sediului primăriei municipiului blăjean.

Vicecampioana Italiei este marea favorită a grupei și a început campania cu un 3-0 acasă cu Prometey (Ucraina), în vreme ce Volei Alba Blaj a pierdut în deplasare, în Franța, 2-3 cu Volero Le Cannet. Vero Volley are în acest moment 10 victorii și două înfrângei în campionat, situându-se pe locul al treilea, după Imoco Conegliano (duminică a câștigat Campionatul Mondial al Cluburilor, 3-1 cu VakifBank Istanbul în finală) și Savino Del Bene Scandicci.

Va fi singurul meci din 2022 disputat în țară în cadrul Champions League de echipa din Ardeal. Anul 2023 începe cu un meci în deplasare în Cehia, cu Prometey Dnipro pe 10 ianuarie, urmat de o vizită la Milano, pe 18 ianuarie. Echipa de la Blaj își va încheia campania în grupă cu două meciuri acasă, cu Volero Le Cannet, în 1 februarie, și Prometey, în 8 februarie, ambele la Tg. Mureș. Ultimul joc disputat în sala din județul vecin a fost în 23 februarie, în semifinalele Cupei CEV, când Volei Alba Blaj a avut parte, iarăși, de o oponent de gală, Eczacibași Istanbul, care a învins cu 3-0 și a cucerit ulterior trofeul celei de-a doua întreceri continentale


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | În SuperLiga Feminină, CSM Unirea Alba Iulia, înfrângere în fața campioanei ultimelor două sezoane

Lucian Daramus

Publicat

în

În SuperLiga Feminină, CSM Unirea Alba Iulia, înfrângere în fața campioanei ultimelor două sezoane În etapa a 3-a din SuperLiga Feminină de fotbal, CSM Unirea Alba Iulia a suferit o înfrângere în fața campioanei ultimelor două sezoane, Farul Constanța. Citește și: Miriam Bulgaru, învinsă în finala turneului ITF de la Viena: A fost depășită de […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Rezultate foarte bune obținute de boxerii CS Unirea Alba Iulia, la Centura Păltiniș 2025

Lucian Daramus

Publicat

în

Rezultate foarte bune obținute de boxerii CS Unirea Alba Iulia, la Centura Păltiniș 2025 Boxerii CS Unirea Alba Iulia, pregătiți de antrenorul Nicolae Paștiu, continuă să obțină rezultate foarte bune. La a 37-a ediție a Centurii Păltiniș, desfășurată recent la Sibiu, pugiliștii uniriști au obținut un loc 1 și două locuri 2. Citește și: FOTO […]

Citește mai mult

Sport

11-13 septembrie 2025 | CSM Unirea Alba Iulia își apără, la Focșani, trofeul Cupei României la polo feminin: Partida cu rivala Steaua, televizată

Lucian Daramus

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, meciuri în Cupa României de polo feminin În perioada 10-13 septembrie 2025, Bazinul de înot didactic din Focșani va găzdui Cupa României la polo (seniori și senioare). Citește și: Ce performanță! CSM Unirea Alba Iulia a câștigat Cupa României la polo senioare În turneul feminin, CSM Unirea Alba Iulia, care a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea