Sport

Astăzi, ora 17.00, Metalurgistul Cugir – Sănătatea Cluj *De „Toamna cugireană”, împotriva „viruşilor verzi”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Astăzi, de la ora 17.00, în etapa a 4-a eşalonului terţ, nou-promovata Metalurgistul întâlneşte Sănătatea Cluj, în fapt prima apariţie a trupei lui Opric în faţa fanilor, tocmai când urbea se bucură de sărbătoarea „Toamna Cugireană”, amfitrionii, aflat pe poziţia a 3-a a ierarhiei vizând al treilea succes consecutiv.
Ultimul joc de acest gen a fost în mai 2004, acum aproape un deceniu, când CF Cugir, cu… Opric, Şuvaina, Itu, Şuteu (va aniversa sâmbătă 32 de ani) şi Iovănescu pe teren învingea pe iarba verde de acasă, cu 3-0 pe CFR Timişoara în penultima rundă a stagiunii. Acum, după o lungă aşteptare, suporterii cugireni au privilegiul să vadă din nou un meci de Liga a 3-a ce se dispută în localitatea de la poalele Drăganei.  „Nu ne aşteaptă un meci uşor, Sănătatea fiind un adversar imprevizibil. Există o presiune suplimentară întrucât evoluăm în faţa fanilor, dar dacă reuşim să ne facem jocul, cu siguranţă că ne vom impune”, a declarat antrenorul Marius Opric.
*Înainte de Dinamo!
„Viruşii verzi” s-au consacrat drept specialişti ai Cupei României, iar Metalurgistul reprezintă, pentru penultima clasată (un singur punct) din Seria a 5-a, ultimul test înaintea duelului cu Dinamo, din „16”-imile de marţi. Sănătatea a eliminat din întrecerea KO pe reprezentanta judeţului Alba, Performanţa Ighiu (3-2, după 0-2, meci disputat la Galda de Jos) şi pe ASA Tg. Mureş (5-4). „Suntem foarte bucuroşi că debutăm în faţa propriilor susţinători, pe care-i aşteptăm în număr mare la Stadionul CSO. Sănătatea nu trebuie subestimată, anunţându-se o confruntare dificilă, pe care o vom trata cu maximă seriozitate”, a apreciat fundaşul veteran Cosmin Şuvaina.
*Fără I. Buta şi G. Goronea
Succesul de la Dej a fost plătit greu de cugireni, care din motive medicale nu se pot baza pe serviciile a doi titulari, I. Buta şi G. Goronea. În schimb, vor reveni Negură şi D. Grozav, nefiind încă lămurită problema legitimării albaiulianului Rareş Moga, testat de Opric. Biletele de intrare pe stadion costă 5 lei, punându-se în vânzare şi abonamente pentru tribuna întâi.
sursă foto: www.metalurgistulcugir.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri, pregătită de Gabriel Avram Alteta albaiuliană Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia/LPS Alba Iulia) a terminat pe poziția a patra în cursa de 5 kilometri Under 18 din cadrul Campionatelor Balcanice de marș care se […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, victorie cu Rapid, scor 3-0, în primul meci din play-off | Următorul duel, vineri, 20 martie, în „Alba Blaj” Arena

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj, victorie cu Rapid, scor 3-0, în primul meci din play-off | Următorul duel, vineri, 20 martie, în „Alba Blaj” Arena Volei Alba Blaj, campioana României, a început asaltul spre cucerirea unui nou titlu național, primele confruntări din faza eliminatorie fiind cu Rapid București. În primul meci, echipa din „Mica Romă” a […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | Albaiulianul Nicolae Stanciu, primul gol de la revenirea în China: A înscris împotriva fostei echipe

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulianul Nicolae Stanciu, primul gol de la revenirea în China: A înscris împotriva fostei echipe Albaiulianul Nicolae Stanciu (32 de ani) a marcat primul gol de la revenirea în China, chiar împotriva fostei sale echipe din această țară. Nicolae Stanciu a punctat în duelul pe care echipa lui actuală, Dalian Yingbo, l-a pierdut în fața […]

Citește mai mult