Curier Județean

ASTĂZI: Începe Festivalul – concurs național de muzică ușoară pentru tineri și studenți ”Voices”, ediția a IV-a, la Alba Iulia. PROGRAM

Ioana Oprean

Publicat

în

AFIS VOICES WEBCasa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, organizează în perioada 2 – 3 iunie 2016, a IV-a ediţie a Festivalului Național <VOICES>. În cadrul festivalului va avea loc Concursul Național de Interpretare Muzică Ușoară pentru tineri și studenți, la care vor participa cele mai bune voci din centrele universitare din ţară, şi două super-concerte.

Festivalul este singurul de gen din ţară, şi urmăreşte evaluarea calităților vocale și promovarea tinerilor și studenților talentați în domeniul muzicii ușoare.

Citiți și Festivalul-Concurs de Muzică Ușoară ”Voices”, la Alba Iulia: Lista concurenților care vor cânta pentru marele trofeu

Juriul concursului îl are ca preşedinte pe Viorel Gavrilă, compozitor şi dirijor, preşedintele juriului Selecţiei Naţionale Eurovision 2015 şi vicepreşedintele UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor. Membrii juriului vor fi : cântăreaţa de muzică pop și vedetă de televiziune NICO, Daniela Floroian, directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, Claudiu Marean, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia şi Constantin Şalapi, directorul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş.

Citiți și Recital Nico și concert Spitalul de Urgență, la Alba Iulia, în cadrul Festivalului ”Voices”. Programul complet

Premiile concursului constau în: TROFEU: 2000 lei, Locul I: 700 lei, Locul II:  500 lei, Locul III: 300 lei.

PROGRAM:

Joi, 2 iunie, ora 20:00, PUB SKIT” 77  

Concurs naţional de interpretare muzică uşoară pentru tineri şi studenţi

Recital Gabriel Cîndea, câştigătorul ediţiei 2015

Recital NICO

Vineri, 3 iunie, ora 20:00, MIRA SUMMER-Şanţurile Cetăţii

DJ-SET MOVING ELEMENTS

Gala Laureaților

Concert DAN HELCIUG & SPITALUL DE URGENŢĂ

Prezintă: Andreea Bogdan şi Dan Lungu

Intrarea este liberă în ambele seri. (C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

A început PlantFEST Aiud 2026: Târg dedicat producătorilor de pomi fructiferi, arbuști, flori și material săditor. Ce pot descoperi participanții în Piața Cuza Vodă

Bogdan Ilea

Publicat

în

A început PlantFEST Aiud 2026: Târg dedicat producătorilor de pomi fructiferi, arbuști, flori și material săditor. Ce pot descoperi participanții în Piața Cuza Vodă PlantFEST Aiud 2026 a început astăzi, 20 martie, în Piața Cuza Vodă, unde are loc cea de-a doua ediție a târgului dedicat producătorilor de pomi fructiferi, arbuști, flori și material săditor. […]

Citește mai mult

Curier Județean

SCANDAL la Bistra: Bărbat, REȚINUT după ce s-a îmbătat și și-a bătut fratele, apoi și-a amenințat tatăl

Bogdan Ilea

Publicat

în

SCANDAL la Bistra: Bărbat, REȚINUT după ce s-a îmbătat și și-a bătut fratele, apoi și-a amenințat tatăl Un bărbat de 36 de ani, din Bistra, a fost reținut, pentru 24 de ore, după ce s-a îmbătat și și-a lovit fratele, apoi și-a amenințat tatăl cu acte de violență. Citește și: Austeritatea își spune cuvântul în […]

Citește mai mult

Curier Județean

Anunț public: Kronospan Sebeș solicită emiterea acordului de mediu pentru proiectul ,,Modernizare instalație uscare fibră”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Anunț public: Kronospan Sebeș solicită emiterea acordului de mediu pentru proiectul ,,Modernizare instalație uscare fibră” Kronospan Trading SRL a anunțat depunerea solicitării pentru emiterea acordului de mediu necesar proiectului „Modernizare instalație uscare fibră”, care urmează să fie realizat în municipiul Sebeș, județul Alba. Kronospan Trading SRL anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a […]

Citește mai mult