Curier Județean

ASTĂZI: „Alba se ridică în picioare pentru asistența socială” – Eveniment de promovare a profesiei de asistent social, la sediul DGASPC Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba (DGASPC), instituție aflată sub jurisdicția Consiliului Județean, organizează luni, 04 iunie 2018, un eveniment din seria celor dedicate promovării profesiei de asistent social, numit „Alba se ridică în picioare pentru asistența socială”. Manifestarea are loc începând cu ora 11.00, la sediul DGASPC Alba, situat în Bdul 1 Decembrie 1918, nr. 68.

CNASR a declanșat o amplă campanie națională de promovare și valorizare a profesiei de asistent social intitulată în mod metaforic „România se ridică în picioare pentru asistența socială”. În fiecare județ al țării sunt organizate evenimente la care participă asistenți sociali, oficialități, jurnaliști, societatea civilă, universitari, studenți, prieteni și susținători ai profesiei de asistent social.

Scopul acestui periplu național este acela de a reda asistenților sociali, demnitatea pe care această nobilă profesie o merită și a reînvia spiritul de breaslă în rândul unei comunități profesionale speciale. Până în acest moment au fost parcurse 26 de județe.

La eveniment vor fi prezenți atât președintele CNASR, Doru Buzducea, vicepreședinții Cristian Roșu și Ioan Durnescu, cât și Diana Cristea – secretar executiv CNASR.

În anul Centenarului Marii Uniri, CNASR se pregătește de o nouă descindere, de data aceasta în Țara Moților, la Alba Iulia, acolo unde se desăvârșește istoria, acolo de unde și noi vom lasa Declarația Asistenților Sociali din România. Ne bucurăm că și județul Alba, ținutul cu o istorie zbuciumată, martirică, dar glorioasă, se alătură campaniei noastre de promovare și valorizare a profesiei de asistent social. Mulțumim domnului profesor Sorin Chirilă – directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, precum și doamnei Ana Maria Borteș – președinta filialei locale a CNASR, pentru organizarea și coordonarea întregului eveniment”, a declarat Doru Buzducea, președintele CNASR și decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității București.

Persoană de contact: Doru Buzducea – 0722255761


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

17-18 martie 2026 | Trageri cu muniție de război în poligonul ”Râpa Roșie” din Sebeș: ,,Populaţia civilă să evite, pe cât posibil, deplasarea şi desfăşurarea de activităţi în zonă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Trageri cu muniție de război în poligonul ”Râpa Roșie” din Sebeș: ,,Populaţia civilă să evite, pe cât posibil, deplasarea şi desfăşurarea de activităţi în zonă” Primăria Sebeș avertizează populația că, în zilele de 17 și 18 martie 2026, în poligonul „Râpa Roșie” vor avea loc ședințe de tragere cu muniție de război, la care vor […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU în comuna Săsciori: Focul a cuprins o locuință din satul Răchita

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU în comuna Săsciori: Focul a cuprins o locuință din satul Răchita Incendiu sâmbătă seara în satul Răchita, din comuna Săsciori. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în satul Rachita, din comuna Săsciori. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțele alocate: 1 […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Patru preparate tradiționale gătite de bucătarii în devenire de la un liceu din Alba cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Patru preparate tradiționale gătite de bucătarii în devenire de la un liceu din Alba cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor” 2026 Cu prilejul „Zilei Naționale a Meseriilor – 11 martie”, elevii Liceului Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj de la specializarea „Bucătar* au transformat pasiunea pentru gătit în adevărate demonstrații de talent și măiestrie culinară. În laboratorul […]

Citește mai mult