Curier Județean

Asociațiile de revoluționari din România se întâlnesc la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Pe data de 14 septembrie a.c, începând cu ora 10.00, la Casa studenților din Alba Iulia a fost convocată întrunirea asociațiilor de revolutionari din România, eveniment în cadrul căruia fiecare asociație poate fi reprezentată de câte trei membrii cu funcții de decizie.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit președintelui Asociației 21 Decembrie 1989 Cugir, Liviu Bulzan, unul dintre autorii acestui demers, reuniunea are pe agenda dezbaterilor următoarele puncte: Unitatea mișcării revoluționare; Respectarea și aplicarea Legii nr. 341/2004, în integralitatea acesteia;  Completarea Colegiului Consultativ cu câte un membru din fiecare județ; Propuneri referitoare la comemorarea împlinirii a 30 de ani de la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989.

,,Referitor la dezbaterile privind problematica revoluționarilor, menționăm că au fost invitate să ne onoreze cu prezența cele două instituții care ne reprezintă interesele: Comisia parlamentară a revoluționarilor din Decembrie 1989 și Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist”, a precizat Liviu Bulzan.

(C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

28 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

28 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează miercuri, 28 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Polițiștii din Ocna Mureș, acțiune pentru combaterea migrației ilegale: 14 cetățeni străni, cu drept de muncă, verificați

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Ocna Mureș, acțiune pentru combaterea migrației ilegale: 14 cetățeni străni, cu drept de muncă, verificați Polițiștii din orașul Ocna Mureș și cei ai Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au desfășurat la data de 27 octombrie 2026, în intervalul orar 11.00 – 14.00, o acțiune care a avut drept scop prevenirea și […]

Citește mai mult

Curier Județean

Adolescent din Rădești, tras pe dreapta de polițiști pe DJ 107I, la Râmeț: Tânărul se afla la volan, fără permis de conducere

Ioana Oprean

Publicat

în

Adolescent din Rădești, tras pe dreapta de polițiști pe DJ 107I, la Râmeț: Tânărul se afla la volan, fără permis de conducere Un adolescent din Rădești a fost tras pe dreapta de polițiști pe DJ 107I, la Râmeț. Tânărul se afla la volan, fără a avea permis de conducere. Potrivit IPJ Alba, la data de […]

Citește mai mult