Asociația Pro Roșia Montană îl acuză pe ministrul Culturii de decizii arbitrare și unilaterale care au provocat o situație dramatică
Asociația Pro Roșia Montană reacținează printr-un comunicat de presă la deciziile ministrului tehnocrat al Culturii, Vlad Alexandrescu, “cu privire la situația dramatică pe care ne-ați provocat-o prin includerea unei părți a Roșiei Montane în lista monumentelor istorice”.
Reprezentanții ONG-ului îl acuză pe Alexandrescu că a luat decizii arbitrare și unilaterale, prin care a dat dovadă de desconsiderare fașă de comunitatea locală din Roșia Montană. Pro Roșia Montană consideră că ministrul Culturii face parte din categoria politicienilor preocupați de imagine.
Text integral comunicat de presă:
“Stimate domnule Ministru, Găsiți vă rugăm alăturat punctul de vedere al comunității din Roșia Montană referitor la deciziile dumneavoastră, arbitrare și unilaterale, referitoare la Roșia Montană.
Cu respect,
Dr. Andrei Jurcă
Președinte Pro Roșia Montană
Stimate domnule Ministru Vlad Alexandrescu,
Noi, reprezentanții comunității din Roșia Montană, ne adresăm dumneavoastră pentru a vă face cunoscută opinia locuitorilor cu privire la situația dramatică pe care ne-ați provocat-o prin includerea unei părți a Roșiei Montane în lista monumentelor istorice, despre care am aflat cu indignare de pe rețeaua de socializare Facebook.
Deși inițial am avut așteptări mari și speranțe în privința dumneavoastră, considerându-vă un ministru tehnocrat care poate lua decizii corecte fără a se lăsa influențat de păreri preconcepute și simpatii, din păcate realitatea a fost mai mult decât dezamăgitoare. Credeam că doar politicienii sunt preocupați de imagine, domnule ministru, însă constatăm cu tristețe că și dumneavoastră faceți parte din aceeași categorie.
Un ministru tehnocrat nu ar fi desconsiderat și ignorat total comunitatea locală din Roșia Montană, luând o decizie majoră privind soarta acesteia, mai înainte de a fi consultat toate părțile și de a analiza atent și responsabil toate aspectele legate de un subiect atât de important și anume soarta unei întregi localități.
Suntem profund dezamăgiți de maniera discreționară cu care ați luat această decizie și de modul netransparent în care ați comunicat luarea acestei măsuri, postând-o pe rețeaua de socializare Facebook, într-un răspuns de mulțumire adresat domnului Ioan Piso. Nu știam domnule ministru, că legea privind transparența decizională prevede că un ordin de ministru se postează pe Facebook și se aprobă în funcție de numărul de like-uri pe care le primește din mediul online.
Puteți însă să vă lăudați cu faptul că sunteți primul ministru al culturii din istoria României care fără a verifica în prealabil și la fața locului situația reală a patrimoniului cultural și ignorând total principiile dezvoltării durabile, ia o decizie cu impact economic, social și cultural major asupra unei comunități, fără ca aceasta din urmă să fie consultată. Desigur, veți putea spune că ați fost preocupat de soarta Roșiei Montane și că ați verificat situația patrimoniului la fața locului, însă cine vă va mai crede?
Suntem convinși totuși, că toți ONG-iștii elogiați și premiați de către dumneavoastră în ultima vreme, se vor înghesui să depună mărturie în favoarea bunei dumneavoastră credințe, jurând că v-au văzut adesea la fața locului în vizite de informare, deși noi nu v-am văzut niciodată.
Și pentru că tot am amintit despre premii, vă informăm domnule ministru că festivalul activist Fân Fest, pe care l-ați premiat de curând, nu are nicio legătură cu spiritul său comunitatea Roșiei Montane. Dimpotrivă, de fiecare dată comunitatea locală s-a revoltat împotriva acestuia, condamnându-l și delimitându-se ferm de acest așa-zis ‘fenomen cultural’ importat la Roșia Montană. Fără îndoială știți că la acest eveniment au participat alături de activiștii aduși din toată lumea și politicieni români, ceea ce ne îndreptățește să credem că la viitoarea ediție Fân Fest, vă veți număra și dumneavoastră printre participanți.
Participanții la acest festival, fie ei și entuziaști și de bună credință, vin, petrec și fac larmă timp de trei zile în localitate, apoi se întorc la ei acasă, unde este cald și bine și unde au ce să pună pe masă pentru ei și pentru copiii lor. Din păcate aceștia nu știu ce înseamnă disperarea provocată de sărăcia și lipsa locurilor de muncă și de durerea de a nu-ți putea ține copiii aproape, trimițându-i de acasă pentru a putea supraviețui și de aceea noi nu putem fi la fel de entuziaști.
Premiul pe care l-ați conferit de curând organizației Alburnus Maior în cadrul Galei Premiilor Administrației Fondului Cultural Național, pentru ‘activarea patrimoniului imaterial în cadrul festivalului activist Fân Fest’, ne lasă fără grai atât pe noi, locuitorii Roșiei Montane, cât și pe toată lumea care a aflat de acest lucru. De când rock-ul, hărmălaia și dezmățul fac parte din patrimoniul imaterial al Roșiei Montane, domnule Ministru al Culturii?! Unde ați mai pomenit asemenea gogomănie, în ce țară din lumea asta?!
Să înțelegem că urmează să ne anunțați în curând pe Facebook că veți scoate doina, balada și toate celelalte datini cu care ne mândrim din lista patrimoniului imaterial al poporului român și le veți înlocui cu muzica rock, pogo și alte obiceiuri străine care nu au nicio legătură cu istoria și cultura neamului românesc?!
Vă mai spunem ceva domnule ministru: sărăcia naște incultură, dar dumneavoastră probabil că nu înțelegeți acest lucru fiind situat cu mult deasupra noastră, a muritorilor de rând. Mai trebuie să știți că activitatea minieră milenară este cea care a făurit cultura și patrimoniul Roșiei Montane, iar măsura dumneavoastră poleită în aurul protecției naționale nu face decât să condamne comunitatea locală la sărăcie și depopulare, devenind o specie pe cale de dispariție.
Noi ne-am fi așteptat de la dumneavoastră să promovați cultura minieră din Roșia Montană care s-a plămădit de secole și a reunit obiceiurile și tradițiile celor care au venit în străvechiul Alburnus Maior și nu Fân Festul care a fost de fapt în fiecare an doar o bătaie de joc la adresa locuitorilor din Roșia Montană. Spun asta pentru că au fost în Ministerul Culturii și oameni care au apreciat cultura materială și spirituală rezultată din munca minerilor și au considerat-o un ‘bun de patrimoniu’.
Dar, se pare că nu putem să cerem mai mult de la dumneavoastră, care v-ați înconjurat de oameni duplicitari, care au lucrat în trecut pentru dezvoltarea proiectului minier și apoi, când au plecat din proiect au întors și fila bunului simț. Chiar un astfel de om am văzut că a fost promovat pe postul de director peste monumentele istorice și patrimoniul cultural național. Oare ne considerați pe toți cei din Roșia Montană neînsemnați sau chiar v-ați propus să fiți ministrul străzii și nu al culturii așa cum observa și dl. Caramitru și se pare că a avut perfectă dreptate?!
Comunitatea din Roșia Montană este descendentă directă a celor care de-a lungul secolelor și-au sacrificat viețile, scoțând aurul din inima muntelui și creând Roșia Montană de astăzi, cu monumentele istorice, istoria și tradițiile acesteia și de aceea avem tot dreptul la respect și considerație, inclusiv din partea dumneavoastră.
În 6 februarie sărbătorim atestarea documentară a localității prin descoperirea tăbliței cerate nr. XVIII, sărbătorim ziua Roșiei Montane, fară a vă invita pe dumneavoastră care de fapt prin decorarea ONG Alburnus Maior și a Fân Fest-ului ați promovat subcultura și manifestări tribale despre care roșienii nici nu știau că acestea există, darămite să le și organizeze. Așa am ajuns bătaia de joc a unor artiști îndoielnici, de oriunde, dar nu din Munții Apuseni.
Ar fi fost foarte bine să vă documentați și de la oameni de specialitate de înaltă ținută academică, precum Acad. Alexandru Vulpe sau Răzvan Theodorescu, nu doar de la Prof. Ioan Piso, acest domn veșnic nemulțumit, care a fost întotdeauna un campion în lupta împotriva mineritului de la Roșia Montană, dar asta doar după ce a apărut firma canadiană, nu și când statul roman arunca în aer ‘Scaunul Împăratului’ din Masivul Cetate. Numind Roșia Montană monument istoric ia-ți făcut un mare ‘hatâr’ acestui domn, iar pe noi roșienii ne-ați închis precum într-un ghetou.
Analizând cu multă răspundere și aplicând principiile teoriei carteziene asupra efectelor acțiunilor dumneavoastră am ajuns la concluzia că nu ați înțeles nimic din menirea postului pe care îl ocupați efemer.
Dacă nu ați fi fost numit ministru al culturii, ați fi fost probabil candidatul ideal pentru funcția de ministru al comunicării cu societatea civilă, cu toate că v-ar fi fost imposibil să dialogați doar cu o parte a societății civile așa cum o faceți acum, cu cei care refuză dialogul și rațiunea amenințând cu proteste și ‘unlike-uri’ pe Facebook, care, nu-i așa, vă pot prejudicia imaginea aurită pe care încercați să v-o creați.
Având în vedere subiectivismul de care dați dovadă în exercitarea demnității publice și ținând cont de criteriile subiective aplicate în selecția interlocutorilor, considerăm că și noi ne putem adapta cerințelor dumneavoastră și vom apela la toate formele de protest și apărare pe care le avem la îndemână, evident, cu respectarea dispozițiilor legale.
Încheiem amintindu-vă că în cadrul Galei Premiilor Administrației Fondului Cultural Național de săptămâna trecută le-ați transmis participanților din țară — nu și din Roșia Montană — un mesaj activist: ‘contați pe mine’ pentru clasarea Roșiei Montane în lista Unesco, motiv pentru care, la rândul nostru și în încheiere, noi comunitatea din Roșia Montană vă asigurăm de întreaga noastră considerație domnule ministru și vă transmitem următorul mesaj:
‘Contați pe noi’ că vom lupta până la capăt pentru a ne apăra dreptul constituțional la viață și bunăstare pentru noi și copiii noștri și vom respinge cu fermitate sărăcia și disperarea la care ne-ați condamnat în lipsă și fără drept de apel!”
25 ianuarie, 2016
Președinte Pro Roșia Montană
Dr. Andrei Jurcă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana