Asociaţia Culturală „Fraţii Brad”
Într-o splendidă zi de toamnă, o zi clasică de toamnă am putea spune, iar aceasta a fost sâmbătă, 10 septembrie 2011, pe Târnava Mică s-au amestecat în arome emoţiile unui eveniment cultural special. Prietenii şi iubitorii de cultură din Blaj, Alba Iulia, Bucureşti, Sâncel, Biia şi alte aşezări, fii ai Pănadei rămaşi acasă sau risipiţi, cu rosturi bune, în alte localităţi s-au strâns implicaţi în debutul Asociaţiei Culturale „Fraţii Brad”. După o slujbă religioasă, pe frontul de la stradă al casei în care au văzut lumina zilei cei şapte fraţi Brad a fost dezvelită o placă de marmură cu inscripţia „Asociaţia Culturală «Fraţii Brad» Ion, Teodor, Vasile, Alexandru, Romul, Maria, Traian, Pănade 2011”.
Apoi, în curtea casei Brad, la umbra aromitoare a unei bolţi de viţă-de-vie încărcată de rod, primul dintre fraţii Brad, şi nu doar în ordinea vârstei, poetul şi diplomatul Ion Brad, preşedintele de onoare al asociaţiei a vorbit despre misiunea corpului cultural nou creat: păstrarea, continuarea şi îmbogăţirea tradiţiilor culturale, cu rostul lor în viaţa satului, având ca reper viziunea şi truda ilustrului lor consătean Timotei Cipariu. Au mai rostit alocuţiuni Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ilie Frăţilă, primarul comunei Sâncel, Silvia Pop, preşedintele ASTREI blăjene.
Asociaţia culturală „Fraţii Brad”, deja un reper solid pe harta culturală a judeţului Alba şi nu numai, a pornit la drum cu peste 100 de membri. Obârşia acestora conturează amploarea naţională a asociaţiei.
În spiritul tradiţiei locului, participanţii s-au aşezat la mese, în curtea casei Brad – sediul asociaţiei, pentru a discuta pe îndelete.
Ştefan DINICĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]
FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]
FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”
Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]