Rămâi conectat

Curier Județean

Asociația Chora din Cugir le face copiilor de la Grădinița Voinicel vacanța mai frumoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Pentru copiii din grupa mică a grădiniţei Voinicel, din Cugir, activitatea educativă s-a încheiat abia la sfârşitul săptămânii trecute, într-o activitate din cadrul unui parteneriat public-privat între Şcoala Singidava şi Asociaţia Chora.

Chiar dacă vacanţa a întârziat, cei 20 de copii nu au fost deloc supăraţi, ba dimpotrivă, au trăit experienţe minunate în activităţile artistice şi deplasările pe care le-au făcut cu doamnele educatoare. Bucuria lor s-a resimţit şi la Carnavalul de final de an, când cei mici s-au costumat în diferite personaje şi au interpretat roluri interesante împreună cu părinţii sau bunicii lor.

Reprezentanta Asociației Chora, Claudia Popescu, ne-a mărturisit că înfiinţarea centrului a apărut ca o necesitate a părinţilor care, din cauza programului profesional, nu aveau cu cine lăsa copiii la finalul activităţii grădiniţei.  Și sunt sute de părinți în această situație, nu numai la Cugir, ci și în tot județul Alba. Din fericire, Centrul Educaţional Chora a venit cu soluția salvatoare pentru cugireni și a completat cu încă cinci ore activitatea instructiv educativă a copiilor din grupa mică, iar în perioada vacanţei de vară, pentru încă 6 săptămâni, a asigurat întregul program .

“Am ajuns la sfârşitul primului an de parteneriat public-privat în care Şcoala Singidava împreună cu Asociaţia Chora au creat în cadrul grădiniţei Voinicel un spaţiu în care copiii înscrişi la grupa mică au beneficiat de toate condiţiile unui program de învăţare, joacă, masă, somn bazat pe nevoile lor. A fost un an pilot care s-a încheiat cu bine şi care va continua şi la anul.

Suntem bucuroşi că persoanele implicate în proiect au reuşit cu muncă şi efort să pregătească în fiecare săptămână un program tematic de activităţi curriculare şi extra-curriculare pentru copii care să urmărească atingerea tuturor ariilor de dezvoltare: limbaj, gândire logică, artă, motricitate, socio-emoţional şi duhovnicesc. Sigur că mulţumim Şcolii Singidava şi doamnei director Monica Vlasea şi doamnei director adjunct Stela Predescu pentru parteneriatul semnat cu Asociaţia Chora şi pentru bună colaborare pe tot parcursul acestui prim an.” a declarat Claudia Popescu.

Reprezentanta Asociaţiei Chora, Claudia Popescu a ţinut să multumească “doamnei educatoare Diana Sbuchea din partea Şcolii Singidava şi deasemenea personalului Asociaţiei Chora: Mihaela Diţă, Simona Oneţ , doamnei asistente Geta Mîrza, şi Roxanei pentru răbdarea, muncă depusă, atenţia, dragostea, apropierea de care dau dovadă în tot ceea ce întreprind cu copiii. Mulţumim doamnei Britta Wunsch, profesoară de germană, pentru implicare şi pentru bucuria cu care lucrează cu copiii noştri. Mulţumim părintelui Mihai Gălăţeanu pentru că a venit săptămânal la copii cu o povestioară, cu o binecuvântare, cu un gând bun.”

Parteneriatul public-privat dintre Şcoala Singidava şi Asociaţia Chora va continua şi în anul şcolar 2017-2018, numărul copiilor care frecventează Centrul Educaţional Chora fiind în continuă creştere.

[nggallery id=4426]

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Gest din suflet făcut de patru coafeze înainte de Crăciun pentru persoanele adulte cu dizabilități din Alba: „O zi în care mâini pricepute au adus zâmbete și multă emoție”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Gest din suflet făcut de patru coafeze înainte de Crăciun pentru persoanele adulte cu dizabilități din Alba: „O zi în care mâini pricepute au adus zâmbete și multă emoție” La Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Steaua Speranței” din Alba, o zi aparent obișnuită s-a transformat într-una specială datorită celor 4 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Au început lucrările la capela mortuară din comuna Galda de Jos: O să fie amplasată pe un teren de 550 de metri pătrați: ,,Spațiu funcțional, civilizat și adecvat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Au început lucrările la capela mortuară din comuna Galda de Jos: O să fie amplasată pe un teren de 550 de metri pătrați: ,,Spațiu funcțional, civilizat și adecvat” Primăria Galda de Jos a anunțat începerea lucrărilor pentru capela mortuară care o să fie amplasată în satul Cetea.  Potrivit administrației locale, imobilul urmează să fie amplasat […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Echipamente medicale de top, cumpărate de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: RMN și ecograf pentru diagnosticarea și tratarea cancerului

Bogdan Ilea

Publicat

în

Echipamente medicale de top, cumpărate de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: RMN și ecograf pentru diagnosticarea și tratarea cancerului Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a fost dotat cu două echipamente medicale de ultimă generație, un RMN și un ecograf, achiziționate printr-o investiție de aproximativ 7,3 milioane de lei, finanțată în mare parte din […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea