Rămâi conectat

Curier Județean

Aşezământul Social „Sf. Serafim de Sarov şi Sf. Simion Ştefan” la Războieni

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Părintele Vladimir Beregoi a mai făcut un miracol:

    Duminică, 13 noiembrie, localitatea Războieni a fost în zi de mare sărbătoare. După ce acum un an tânărul şi vrednicul părinte Vladimir Beregoi a renovat casa parohială din Războieni, la scurt timp după ce preluase în păstorire această parohie, duminică a inaugurat Aşezământul Social „Sf. Serafim de Sarov şi Sf. Simion Ştefan”, care este un centru de zi pentru copiii sărmani şi un serviciu de îngrijire la domiciliu a vârstnicilor necăjiţi. Aşa cum este creştineşte, ziua a început cu Sf. Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă „Sf. Mihail şi Gavriil”, construcţie asupra căreia părintele Vladmir şi-a pus amprenta, o schelă înconjurând turnul lăcaşului de cult, care în acest an a marcat un secol de la sfinţire. Sărbătoarea a fost întregită şi de prezenţa ÎPS Irineu, arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, care a oficiat Sf. Liturghie înconjurat de un sobor de 10 preoţi din judeţul Alba, dar şi din Turda, printre care i-aş aminti pe protopopul aiudean Ioan Tocănel şi pr. Nicolae Ignat – preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
La eveniment au participat senatorul Nicolae Dobra, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, Virgil Tătar – directorul Cancelariei Prefectului, Augustin Drăguţ – primarul oraşului Ocna Mureş, viceprimarul Marin Aron, Sorin Chirilă – directorul DGASPC Alba, prof. Rodica Andronescu – inspector şcolar general adjunct al IŞJ Alba, Radu Soare – director ASTRA Asigurări (un prieten apropiat al părintelui Vladimir), primarul Silviu Vinţeler (Noşlac) şi primarul Augustin Popa (Hopârta, comună în care părintele Vladimir a activat la Vama Seacă, unde a renovat biserica şi casa parohială şi la Silivaş, unde a construit un centru de zi pentru copiii romi). Sătenii au umplut biserica, mulţi dintre ei fiind îmbrăcaţi în frumoasele costume populare din zona Războieni.
În jurul orei 13.00, alaiul s-a deplasat la noul aşezământ, amenajat prin renovarea clădirii fostei maternităţi a localităţii, clădire care datează din 1935 şi la inaugurarea căreia, la insistenţele înv. Simion Bogdan, numele elevilor participanţi au fost incluse într-o sticlă, îngropată în fundaţia imobilului. După tăierea panglicii inaugurale, au urmat o slujbă religioasă şi sfinţirea aşezământului, realizat prin contribuţia Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, Asociaţiei Filantropia, Parohiei Războieni, Consiliului Judeţean Alba, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Consiliului Local Ocna Mureş, Asociaţiei Saint Pereay Franţa şi din donaţiile unor fii duhovniceşti ai părintelui Vladimir, din Orşova, Reşiţa şi Alba Iulia, care au dorit să rămână anonimi. Valoarea totală a lucrărilor de renovare se ridică la circa 200.000 de lei. De asemenea, în spatele clădirii a fost amenajat un parc de joacă pentru copii, prin grija senatorului PDL de Alba, Nicolae Dobra.
Clădirea are două săli de mese mobilate modern, având un calculator şi un televizor, bucătărie echipată cu mobilier şi aparatură electrocasnică, un grup social şi un birou, urmând să fie deservită de 6 salariaţi. Aici, copiii sărmani vor servi o masă caldă şi vor fi supravegheaţi să-şi facă temele, iar bătrânilor săraci li se va găti o masă, care le va fi dusă la domiciliu.
În alocuţiunile lor, ÎPS Irineu, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, şi primarul Augustin Drăguţ l-au felicitat pe părintele Vladimir pentru reuşita demersurilor sale, având doar cuvinte de laudă la adresa vrednicului preot, arătând că noua investiţie stă sub semnul biblic al milosteniei şi iubirii faţă de aproapele. De altfel, primarul ocnamureşean ne-a declarat, în particular, că intenţionează ca în viitorul apropiat să extindă colaborarea cu părintele Vladimir, pentru a pune la punct şi azilul de bătrâni din Ocna Mureş. La rândul său, pr. Vladimir Beregoi a mulţumit lui Dumnezeu şi tuturor pentru sprijinul acordat şi pentru frumoasele cuvinte, îndeosebi ÎPS Irineu. La final, arhiepiscopul a ţinut să ofere diplome de apreciere celor care şi-au adus contribuţia la realizarea acestui obiectiv, evenimentul încheindu-se cu o agapă creştinească la Căminul Cultural Războieni. Felicitări şi multă sănătate şi putere de muncă harnicului preot Vladimir şi familiei sale!

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Cadrele medicale și managerul Spitalului Municipal Sebeș, după modernizarea maternității: „Dorim să oferim un act medical de calitate, în condiții optime și siguranță”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cadrele medicale și managerul Spitalului Municipal Sebeș, după modernizarea maternității: „Dorim să oferim un act medical de calitate, în condiții optime și siguranță” Echipa de medici ginecologi și managerul Spitalului Municipal Sebeș au vorbit despre importanța modernizării și reabilitării corpului medical, după ce imobilul a avut parte de o investiție de aproape 10 milioane de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Maternitatea Sebeș, investiție de peste 9 milioane lei printr-un proiect al Primăriei. Dorin Nistor, primar: „Niciun efort nu a fost prea mare pentru ca Maternitatea din Sebeș să devină un loc frumos pentru a aduce copii pe lume!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Maternitatea Sebeș, investiție de peste 9 milioane lei printr-un proiect al Primăriei. Dorin Nistor, primar: „Niciun efort nu a fost prea mare pentru ca Maternitatea din Sebeș să devină un loc frumos pentru a aduce copii pe lume!” Au fost zile prolifice pentru munca de mulți ani a echipei din Primăria Municipiului Sebeș: creșe și […]

Citește mai mult

Curier Județean

25 octombrie 2025 | Ziua Armatei, marcată, ca în fiecare an, la Sebeș: Depuneri de coroane la Cimitirul Eroilor și monumentele eroilor

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ziua Armatei, marcată, ca în fiecare an, la Sebeș: Depuneri de coroane la Cimitirul Eroilor și monumentele eroilor Ca în fiecare an, Municipiul Sebeș se pregătește să omagieze, într-un cadru solemn, eroii care și-au dat viața pe diferitele câmpuri de bătălie pentru apărarea țării, precum și reprezentanții uneia dintre cele mai importante instituții ale statului: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea