Luna martie aduce albaiulienilor o serie de spectacole variate, pentru toate gusturile. „Spărgătorul de nuci”, un spectacol de balet plin de culoare şi dinamism cu peste...
Într-o conferinţă de presă Florin Roman, vicepreşedintele CJ Alba, a prezentat ultimele date referitoare la începerea lucrărilor la tronsonul de autostradă Sebeş-Turda. În urma unei discuţii...
Preşedintele Traian Băsescu a spus că „nu este departe ziua” în care va face plângere penală împotriva premierului, pentru corupţie şi abuz în serviciu şi a...
O delegaţie a PDL, condusă de preşedintele Vasile Blaga se va afla în această săptămână în Germania, la invitația Uniunii Creștin Democrate (Christian Democratic Union –...
În Alba există, potrivit datelor ultimului recensământ al populației, un număr de 3.194 de persoane analfabete, cu peste 4.000 mai puțin față de anul 2002, când...
Experţii Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile au revenit în zona în care s-a prăbuşit avionul pilotat de Adrian Iovan. Specialiştii încearcă să...
De mai bine de o săptămâna la atelierul şcolii profesionale situat în incinta Colegiului Tehnic’’I.D.Lăzărescu’’ au fost demarate luctările de reabilitare a locației destinate desfaşurării activitaţii...
Într-un interviu acordat de Mircea Hava ziarului “Unirea”, primarul municipiului Alba Iulia a vorbit despre prioritățile edilitare ale anului 2014 pentru administrația locală. Acesta a confirmat...
Orice persoană care este în deplinătatea facultăţilor mintale şi-ar dori un loc de muncă la Autoritatea de Supraveghere Financiară, unde salariul pe două luni al persoanelor...
Peste câteva zile, locuitorii din inima ţării vor avea un motiv de mândrie şi sărbătoare pentru că judeţul Alba va împlini vârsta de 46 de ani....
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666