Apusul Apusului
Apusul Apusului
O ură ancestrală se revarsă peste noi, românii, mai ceva decât în perioada comunistă, iar acest tumult creat de alegerile președintelui României, care s-au oprit în turul doi, se revarsă peste noi zilnic ca un tsunami ce vine din apus, fără să putem schimba ceva radical, fără să mai avem speranță cu toate că tot poporul este în stare de veghe și se trezește din Matrix.
Unii dintre noi care au fost numiți generația nostalgică mai avem un gram de minte și judecăm corect. Dar să ne uităm la Germania, care de mult nu mai este locomotiva economică a Europei și să oftăm.
Germanul de rând ne spune că este tot mai greu să mai ai liniște sufletească între atâtea valuri de atentate. Ascultând un politician german din regiunea Bayern vorbind de ultimul atentat din zilele trecute vedem și ascultăm aceleași baliverne și același limbaj de lemn de pe vremea președintelui Iliescu.

Atentatul din München comis de un tânăr afgan a lăsat în urmă 28 de răniți dintre care 10 în stare gravă. Acest atentator născut la Kabul trăiește în Germania din 2016. Următorul atentat produs de un islamofil din Magdeburg se lasă cu 5 morți, 299 de răniți dintre care 40 în stare gravă.
Atentatorul, un medic psihiatru din Arabia Saudită rezident în Germania din 2006. Atentatul de la Târgul de Crăciun din Berlin cu 12 morți și 48 de răniți în care a fost implicat un pakistanez, deci tot un musulman, întregește cercul de atentate.
În timp ce conducătorii europeni, inclusiv cei germani caută să creeze impresia de stabilitate și se străduiesc din răsputeri să manipuleze și să inducă ideea de continuitate a războiului din Ucraina nu văd sau se fac că nu văd că este război la ei acasă. Pericolul islamizării Europei și aici vorbim de Germania, Franța, Italia, Spania și de ce nu Marea Britanie, este în plină desfășurare. Tot ce a început doamna Merkel, care este marea vinovată de islamizarea Europei, se desfășoară și se pune în operă în prezent.
Sunt prea mulți imigranți musulmani ca să-i poți expulza așa cum face Trump cu cei din Mexic, sunt legi care îi protejează fiindcă așa este democratic, așa este făcută democrația, pentru oameni cinstiți, nu pentru infractori. În Europa creștinismul este în cădere liberă, bisericile sunt transformate în baruri, case de jocuri de noroc sau simple muzee, iar moscheele musulmane răsar ca ciupercile după ploaie.
După baia de sânge din Germania sper ca această țară să se trezească și vorba marelui actor Alain Delon: „nu poți să faci filme despre galii antici doar cu Hamid și Abdul”. Așa că, treziți-vă români! Să fie iubire, armonie și empatie între noi, românii autohtoni sau cei din diaspora, să nu ne poată diviza nimeni și să ne rugăm Mântuitorului nostru Isus Cristos pentru pace și înțelegere între oameni. Doamne, ocrotește-i pe români!
Doamne ocrotește țara mea numită România!
Dr. Mircea FRENȚIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Joia Mare din Săptămâna Patimilor: Cina cea de Taină, Spălarea picioarelor, Rugăciunea mai presus de fire şi trădarea Domnului
Joia Mare din Săptămâna Patimilor: Cina cea de Taină, Spălarea picioarelor, Rugăciunea mai presus de fire şi trădarea Domnului Credincioşii prăznuiesc în Joia Mare din Săptămâna Patimilor patru evenimente, primele două care au fost făcute ziua, iar celelalte două în noaptea de joi spre vineri. Spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină, […]
Miercurea Mare, ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus. Este ultima zi din Săptămâna Patimilor când se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă
Miercurea Mare, ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus. Este ultima zi din Săptămâna Patimilor când se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă Miercuri, în cea de-a treia zi din Săptămâna Patimilor, în biserici continuă Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec“ pe Hristos pe drumul Crucii, până […]
Marţea Mare din Săptămâna Patimilor şi Pilda celor zece fecioare. Ce spune Sfânta Scriptură
Marţea Mare din Săptămâna Patimilor şi Pilda celor zece fecioare. Ce spune Sfânta Scriptură Citește și: MESAJE DE PASTELE ORTODOX. URARI de PASTE. FELICITARI de PASTE care pot fi trimise prin SMS de Învierea Domnului În Marţea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinţii Părinţi au rânduit sa se citească Pilda celor zece fecioare. Aceasta pilda […]