Aproape 10 la sută din totalul lucrărilor de reabilitare a străzilor din Oraşul de Jos au fost deja executate
Chiar dacă unii albaiulieni s-au mirat că Primăria municipiului Alba Iulia a dat undă verde începerii lucrărilor de reabilitare finanţate în cadrul proiectului „Reparaţii capitale străzi cu dotare tehnico-edilitară în municipiul Alba Iulia” odată cu începutul lunii noiembrie, când vremea este de obicei potrivnică, s-a dovedit că decizia a fost una inspirată. Primăria Alba Iulia a prezentat primul bilanţ al proiectului din care rezultă că în aproximativ o lună au fost realizate 9,1 la sută din totalul lucrărilor contractate. „Am împărţit cele 24 de străzi în trei loturi pe care le-am licitat separat pentru a oferi şansa mai multor firme dar şi pentru că ne dorim ca lucrările să fie atacate din mai multe puncte şi realizate într-un timp cât mai scurt”, a precizat primarul Mircea Hava.
Cea mai mare valoare decontată a fost pentru Lotul 3 mai exact pentru lucrările executate pe strada Gheorghe Doja: 1.083.147,61 lei din oferta în valoare de 1.309.602,10 lei, ceea ce reprezintă 82,70 la sută. Concret s-a realizat fundaţia drumului, s-au amenajat trotuarele, au fost înlocuiţi cinci stâlpi de iluminat public care se aflau într-un stadiu de degradare avansat şi a fost aşternut primul strat de asfalt.
Pentru Lotul 1 au fost finalizate lucrările de amenajare a trotuarelor şi parcărilor de pe strada Basarabiei unde s-a turnat şi primul strat de covor asfaltic, cu excepţia intersecţiilor cu străzile Traian şi Lucian Blaga, unde se vor executa lucrări de reabilitare a reţelelor de utilităţi. Lucrările executate pe strada Basarabiei reprezintă 79,6 din total şi au o valoare decontată de 356.915,46 lei. Tot în Lotul 1 intră şi lucrările realizate pe strada Nicolae Titulescu, unde a fost turnat primul strat de asfalt până la parcarea din faţa BRD, au fost amenajate trotuarele şi parcarea. Pentru această stradă s-au executat 42 la sută din lucrări cu o valoare decontată de 253.893,81 lei. La Lotul 1 mai trebuie să adăugăm şi lucrările de înlocuire a conductei de apă potabilă şi a branşamentelor pe strada Lucian Blaga, lucrare realizată şi decontată în proporţie de sută la sută cu o valoare de 59.860 lei.
Lotul 2 este deocamdată cel mai puţin „atacat”. Aici s-a lucrat până acum doar la înlocuirea reţelei de canalizare, lucrare realizată în totalitate pe strada Florilor şi parţial pe strada Bucureşti. Valoarea decontată a lucrărilor este de 94.840,94 lei. (A.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș
Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]
FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia
Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]
VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina
Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]