Aprecieri pentru cadrele didactice
Se zice că, şi aşa şi este, OMUL SFINŢEŞTE LOCUL. Anul acesta, pe parcursul a 4 luni, la Sebeş, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prin Prgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrărilor şi a intreprinderilor Domeniul major de intervenţie 3.1 „Promovarea Culturii antreprenoriale” a organizat cursul postuniversitar „Securitate Ecologică – concepte, dimensiuni şi conexiuni”. Am avut marea cinste şi onoare de a urma cursurile susţinute de următorii profesori: Simona Avram, Emil Riţi Mihoc, Adrian Dinuţă, Vasile Pompas, Dan Gligor Oltean şi nu în ultimul rând rectorul Universităţii Tehnice-Cluj Napoca, prof. univ. dr. ing. Vasile Filip Soporan. Vă mulţumesc în numele tuturor colegilor care am absolvit acest curs.
Florin Petru PETRESCU, preşedintele Asociaţiei asistenţilor maternali profesionişti „Un zâmbet pentru copii” Sebeş
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș
Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]
FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia
Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]
VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina
Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]