Politică Administrație

Aparatură medicală de ultimă generație la Ambulatoriul Spitalului Orăşenesc Cugir, printr-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Aministraţia publică locală din Cugir a demarat procedurile necesare achiziţionării de aparatură şi mobilier pentru Ambulatoriul din cadrul Spitalului Orăşenesc. Investiţiile sunt realizate din fonduri europene accesate de primărie prin proiectul aflat în desfăşurare, „Modernizarea şi echiparea ambulatorului spitalului orăşenesc Cugir”. După cum sugerează denumirea, proiectul are două componente: una de reabilitare şi modernizare a clădirii şi alta de achiziţionarea aparatură şi mobilier.

Întrucât în urma atribuirii contractelor de servicii, respectiv de lucrǎri au rezultat economii la bugetul proiectului, administraţia locală a solicitat actualizarea şi completarea listei de dotări conform fondurilor disponibile, necesităţilor din spital şi a evoluţiei tehnicii medicale.

“Am avut mai multe consultări cu medicii cu privire la actualizarea listei, întrucât ei sunt cei care vor întrebuința efectiv echipamentele medicale în cauză. S-a consatat că în cei cinci ani de la depunerea cererii de finanţare aferentǎ proiectului, tehnica în domeniul medical a evoluat, iar caracteristicile tehnice prevǎzute erau în mare parte perimate. Ca urmare, am refăcut lista de dotări, ţinând cont de necesităţile fiecărei secţii şi de bugetul avut la dispoziţie” a declarat primarul Cugirului, Adrian Teban.

O prioritate a fost considerată achiziţionarea unui computer tomograf, întrucât pentru eficientizarea diagnosticǎrii, în foarte multe cazuri medicii recomandă pacienţilor consultarea unui astfel de aparat. În momentul de faţă, pacienţii se deplasează la zeci de kilometri distanţǎ, la cea mai apropiatǎ instituţie spitaliceascǎ ce beneficiazǎ de un Computer tomograf, unde adresabilitatea este foarte mare, iar programǎrile trebuind fǎcute înainte cu aproximativ trei luni. Noul computer tomograf care va intra în dotarea Ambulatoriului Spitalului oraşenesc Cugir va genera beneficii multiple atât pentru pacienţi, cât şi pentru activitatea personalului medical imediat după achiziţionare, întrucât în cadrul unităţii există un medic specialist acreditat în utilizarea lui.

Potrivit edilului cugirean, Adrian Teban, pe lista de achiziţii se găsesc multe alte aparaturi medicale de ultimă generaţie. Spre exemplu, se va cumpăra: două ecografe performante, două elecrtocardiografe digitale, şi unul portabil cu 12 canale, un aparat pentru terapia cu ultrasunete, un aparat laserterapie, un negatoscop, un aparat combi profesional, un doppler vascular, un dermatoscop, un analizor automat de biochimie, un analizor de gaze sanguine, un analizor hematologie automat, o linie completă Elisa, un sistem de microaerofilie şi anaerobioză, etc.

Administraţia publică locală a demarat procedurile de achiziţii publice şi în termen de câteva luni toate aceste aparaturi, precum şi mobilierului necesar activităţilor medicale vor intra în dotarea ambulatoriul. Concomitent, se reabilitează şi se modernizează clădirea, termenul de execuţie al lucrărilor fiind prelungit până în luna decembrie, când reprezentanţii administraţiei locale speră ca ambulatoriul să îşi înceapă activitatea.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult