Anul 2024 aduce noi proteste pentru sistemul medical: Vezi motivele care duc la această situație
Anul 2024 aduce noi proteste pentru sistemul medical: Vezi motivele care duc la această situație
Sindicaliștii Sanitas oferă clarificări vineri cu privire la motivul declanșării unui conflict colectiv de muncă în sistemul sanitar la începutul anului 2024.
Aceștia susțin că, după aproape șase ani de la adoptarea legii salarizării, aceasta nu s-a aplicat în mod corespunzător, în ciuda creșterii costurilor de trai cu 50%. Sindicaliștii avertizează că, în curând, salariile angajaților din sistem vor ajunge la o distanță mică de salariul minim.

Pe pagina de Facebook, sindicaliștii Sanitas explică de ce se află într-un conflict colectiv de muncă la începutul anului 2024. Ei subliniază că sunt implicați în asigurarea funcționării eficiente a sistemului public de sănătate și asistență socială, preocupându-se în același timp de bunăstarea angajaților.
„Sunt necesari pentru existența spitalelor, centrelor medicale, cabinetelor școlare, farmaciilor și centrelor sociale destinate copiilor, bătrânilor sau persoanelor cu dizabilități! DA, ne pasă ca LEGEA, odată adoptată, să fie aplicată corect, integral, pentru toți, inclusiv Legea salarizării! Și DA, ne pasă să demontăm minciunile aruncate de politicieni în spațiul public cu unicul scop de a provoca conflicte între categoriile de bugetari: sănătatea versus învățământul, învățământul versus administrația publică și tot așa…”, afirmă sindicaliștii.
Citește și: Aparținatorii vor putea afla informații despre pacienți mai repede: O aplicație care ajută se testează in România
Aceștia subliniază că nu au o problemă cu salariile profesorilor sau polițiștilor, ci cu faptul că, după aproape șase ani, traiul de zi cu zi a devenit cu aproximativ 50% mai scump în comparație cu aceeași perioadă din 2018, iar legea salarizării nu este respectată în continuare. Sindicaliștii aduc în atenție că salariul unui asistent debutant (3900 RON) se apropie acum de salariul minim, diferența fiind de doar 249 RON. Dacă guvernul va majora salariul minim la 3700 RON în vara anului 2024 (+ 200 RON scutiți de la plata impozitului), atunci mulți angajați din cele două sisteme vor avea salarii apropiate de salariul minim pe economie, conform avertismentelor sindicaliștilor.
Sanitas continuă să strângă semnături pentru declanșarea grevei în sistem.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii 2026 | Modificări în Pilonul II pentru mai mulți bani destinați pensionarilor. Proiectul de lege, adoptat tacit de Senat
Pensii 2026 | Modificări în Pilonul II pentru mai mulți bani destinați pensionarilor. Proiectul de lege, adoptat tacit de Senat Sistemul de contribuții la Pilonul 2 de pensii private ar putea fi modificat, în urma adoptării Senatului a unui proiect de lege în ceea ce privește majorarea contribuțiilor, iar astfel se stabilește un calendar clar […]
Asociația Energia Inteligentă: Preţul plafonat la gaze distorsionează piaţa şi favorizează „băieţii deştepţi”
Asociația Energia Inteligentă: Preţul plafonat la gaze distorsionează piaţa şi favorizează „băieţii deştepţi” Prelungirea schemei de plafonare a preţului la gaze naturale, aflată în vigoare până la 1 aprilie 2026, a depăşit rolul de protecţie socială şi a devenit un mecanism care generează arbitraje şi avantaje economice pentru aşa-numiţii „băieţi deştepţi”, distorsionând concurenţa şi semnalele […]
Raport UNICEF dureros: O treime dintre elevii din România nu înțeleg și nu pot utiliza conceptele științifice de bază în contexte practice
Raport UNICEF dureros: O treime dintre elevii din România nu înțeleg și nu pot utiliza conceptele științifice de bază în contexte practice Miercuri, 4 februarie 2026, au fost lansate rapoartele naționale independente privind nivelul de literație științifică și digitală al elevilor din România. Documentele au fost elaborate de UNICEF și se bazează pe două evaluări […]