Anul 2018 – al treilea cel mai călduros an în România, din 1901 până în prezent
Anul 2018 – al treilea cel mai călduros an în România, din 1901 până în prezent!
Media anuală a temperaturii aerului înregistrată în România, în 2018, a fost de 11,57 grade Celsius, a treia cea mai mare valoare din anul 1901 până în prezent, reiese din înregistrările de la staţiile meteorologice cu şir lung de observaţii ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), citate de Ministerul Mediului.
Potrivit măsurătorilor, temperatura medie a aerului consemnată pe parcursul anului precedent a depăşit cu 1,35 grade Celsius norma climatologică în vigoare, respectiv media multianuală din perioada 1981 – 2010. „După cum ne-am aşteptat, iată că anul 2018 urcă direct pe podiumul clasamentului celor mai călduroşi ani din istorie. Avem, deci, o nouă dovadă care ne arată că schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări cu care se confruntă omenirea.
În acelaşi timp, devine tot mai clar că trebuie să ne străduim să realizăm echilibrul între nevoile comunităţilor şi nevoia de a trăi pe o planetă sănătoasă. Aceasta înseamnă implementarea unor măsuri concrete şi eforturi egale în cele două direcţii: atât reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cât şi adaptarea la efectele schimbărilor climatice”, susţine ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu. Datele citate relevă, totodată, că, în intervalul 1900 – 2018, rata încălzirii a fost de 1,05 grade Celsius.
Ministerul Mediului notează că anul 2015 rămâne cel mai călduros an înregistrat în România, cu o temperatură medie de 11,72 grade Celsius, urmat îndeaproape de 2007 (11,67 grade Celsius). În topul celor mai călduroşi zece ani din perioada 1900 – 2018, nouă dintre aceştia aparţin intervalului 2000 – 2018.
Conform analizelor de specialitate, la nivel lunar, în 2018, au existat nouă luni cu abateri termice lunare pozitive cuprinse între 0,3 şi 4,7 grade Celsius, faţă de intervalul 1981 – 2010, respectiv în: ianuarie (+2,1 grade), februarie (+0,3 grade), aprilie – cea mai călduroasă lună aprilie din 1900 până în prezent (+4,7 grade), mai (+2,2 grade), iunie (+0,9 grade), august (+1,8 grade), septembrie (+1,1 grade), octombrie (+2 grade) şi noiembrie (+0,9 grade).
În privinţa precipitaţiilor, datele arată că media anuală din anul 2018 a fost de 698,8 mm, cu 10% mai mare decât norma climatologică (1981 – 2010).
La acest capitol, abaterea cantităţii lunare de precipitaţii a fost pozitivă în 6 din cele 12 luni, oscilând între 16% în ianuarie şi 92% în martie.
Pe de altă parte, abateri negative s-au înregistrat în restul lunilor, oscilând între 6% – în noiembrie, şi 64% – în aprilie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări
CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări CFR Călători a anunțat că perioada standard de cumpărare a biletelor în avans va fi redusă temporar, în contextul pregătirii noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027. Programul va intra în vigoare pe data de […]
Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA”
Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra evoluției economiei României, invocând creșterea inflației, ieșirile de capital, scăderea rezervelor valutare și dificultățile din sectorul imobiliar. Acesta a criticat lipsa de […]
Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale
Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, astăzi, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna noiembrie 2026. În total, în luna septembrie 2026, partidele politice au primit de la bugetul de stat subvenții în valoare […]
