Sport

Antrenorul Dan Comşa a demisionat de la Viitorul Sântimbru!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Dan Comsa Viitorul SantimbruAntrenorul Dan Comşa a demisionat astăzi de la cârma echipei Viitorul Sântimbru, la finele celui mai bun sezon din istoria clubului de Liga a IV-a, ce a câştigat Cupa României, faza judeţeană şi a terminat pe treapta a treia a podiumului, după ce a fost implicat până spre finalul campionatului în lupta pentru barajul de promovare.

Fostul „principal” al grupării din Galtiu şi-a motivat decizia, una neaşteptată, prin prisma programului extrem de încărcat în plan personal, acesta anunţându-şi elevii la antrenamentul de marţi după-amiaza. Dan Comşa va ieşi total din fotbal în următoarea perioadă, fiind determinat să facă acest pas dificil în plan moral de obligaţiile de serviciu. Hotărârea a fost luată de ceva vreme însă a fost pusă-n practică doar acum pentru a nu perturba liniştea inimoasei grupări, revelaţia sezonului precedent. Decizia a de a renunţa a căpătat nuanţe de certitudine înainte de terminarea campionatului, Dan Comşa anunţând conducerea clubului a doua zi după finala de cupă de la Ocna Mureş, convenţia fiind ca jucătorii să fie înştiinţaţi doar astăzi, după o săptămână de antrenamente.

*Dan Comşa: „Cea mai grea decizie în plan fotbalistic”

Este cea mai grea decizie din punct de vedere fotbalistic de până acum. Sufleteşte este foarte dificil şi sunt la mijloc multe multe regrete. Plecarea de la Viitorul Sântimbru are la bază motive personale, nefiind nicio legătură cu fotbalul. Cu siguranţă în viitor o să revin la Sântimbru. În fotbal, «acasă» pentru mine va însemna întotdeauna Sântimbru. Îmi pare nespus de rău că mă despart de acest grup unit, cu potenţial, de o adevărată familie şi jucători deosebiţi, cu care am conlucrat excelent”, a precizat Dan Comşa.

Vestea surprinzătoare afectează din plin perspectiva băncii tehnice la Viitorul Sântimbru. „Încercăm să găsim soluţii, să depăşim acest moment, unul dificil în plan moral. Totul depinde de resursele financiare. Dacă primăria comunei ne alocă fonduri (n.r. – şedinţa a avut loc astăzi) ne gândim la antrenor, în caz contrar luăm în calcule desfiinţarea echipei”, a punctat Adrian Hulea, preşedintele Viitorului Sântimbru. În cele din urmă, primăria din localitate a alocat suma de 50.000 de lei, astfel că din acest punct de vedere este linişte la Sântimbru.

*A plecat şi Pisoiu, la Şoimul Băiţa

Direcţiile de acţiune în privinţa succesorului lui Dan Comşa, o persoană ce şi-a lăsat din plin amprenta pe creşterea Viitorului Sântimbru sunt două: se studiază posibilitatea ca echipa să fie preluată de un cuplu Ovidiu Barna – Ioan Pisoiu (o soluţie din ograda proprie), dar în acelaşi timp se speră în finalizarea favorabilă a discuţiilor cu Armando Popescu (finanţator la Şurianu Sebeş), caz în care Mihai Manea ar fi „in pole position” (variantă cu şanse mai puţine de concretizare). În acelaşi timp însă, Ioan Pisoiu a acceptat propunerea de a deveni antrenor principal la fosta sa echipă, Şoimul Băiţa, de unde a venit în intersezon, înlocuindu-l pe Ciprian Pepenar.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! Vin 8 etape de foc, iar CSM Unirea […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia 0-0, în derby-ul pentru Liga 2 | Nul cu regrete mari pentru „alb-negri”, în inferioritate din minutul 73!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia 0-0, în derby-ul pentru Liga 2 | Nul cu regrete mari pentru „alb-negri”, rămași în inferioritate din minutul 73! Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, derby-ul Seriei 7 din Liga 3, s-a încheiat cu o remiză albă, un rezultat nemulțumitor pentru „alb-negri”, ținând cont de aspectul confruntării […]

Citește mai mult