Antrenorul Alexandru Weber a ajutat CSM Cetate Deva şi a realizat… trei victorii în weekend!
Antrenorul Alexandru Weber a izbutit în weekend o performanţă rară în sport: trei victorii, în două zile, cu două echipe diferite de handbal feminin, HC Alba Sebeş şi CSM Cetate Deva!
Tânărul tehnician a făcut sâmbătă un adevărat tur de forţă, dimineaţa a câştigat la Reşiţa cu divizionara secundă HC Alba Sebeş (30-21) şi a parafat accederea, nesperată la un moment dat, a formaţiei la turneul pentru promovare în elită, iar câteva ore mai târziu s-a aflat în Sala Sporturilor din Deva pentru a sta pe banca formaţiei locale la disputa din play-out-ul Ligii Naţionale cu CSM Ploieşti. „În virtutea relaţiilor foarte bune cu finanţatorul Marian Muntean şi a colaborării din trecut, am fost solicitat să dau o mână de ajutor. Deva se afla într-un moment critic, pierduse la Ploieşti şi trebuia o motivaţie aparte. Nu puteam să stau deoparte, fetele au înţeles mesajul şi s-au mobilizat exemplar în cele două partide jucate cu sabia deasupra capului„, a spus Weber. Ardelencele au fost învinse la Ploieşti (27-32) şi au fost obligate să câştige ambele dueluri de acasă, pentru a nu intra în hora retrogradării, lucru izbutit: 31-29 sâmbătă, respectiv 25-21 duminică, în tribune aflându-se şi conducătorii handbalului din Sebeş.
*Antrenor la puterea a treia!
Caz inedit în sportul cu mingea pe semicerc, demn de un mini-record „Guinness Book” Alexandru Weber a pregătit timp de un sezon, în paralel, ambele combatante din Sebeş, HC Alba Sebeş la feminin, respectiv nou-promovata Voinţa Savini Due – la masculin, clasându-se pe podiumul eşalonului secund cu o etapă înainte de final, plus colaborarea temporară cu CSM Deva.
Mai mult fetele au posibilitatea unei accederi pe prima scenă, dacă trec de turneul ce va opune ultimele două clasate în Liga Naţională, respectiv ocupantele locurilor secunde în Divizia A, HM Buzău (Seria 1) şi HC Alba Sebeş (Seria a 2-a). Indirect, victoriile de la Deva au însemnat un ajutor pentru HC Alba Sebeş, care a scăpat de… CSM Cetate Deva (va juca cu CSM Bucureşti şi SCM Craiova pentru locurile 7-9), aşteptându-şi adversarul de la baraj ce se va alege între CSM Ploieşti, HCM Vâlcea şi U Neptun Constanţa (ultimele două vor fi obligate să lupte pentru supravieţuire).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia 0-0, în derby-ul pentru Liga 2 | Nul cu regrete mari pentru „alb-negri”, în inferioritate din minutul 73!
Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia 0-0, în derby-ul pentru Liga 2 | Nul cu regrete mari pentru „alb-negri”, rămași în inferioritate din minutul 73! Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, derby-ul Seriei 7 din Liga 3, s-a încheiat cu o remiză albă, un rezultat nemulțumitor pentru „alb-negri”, ținând cont de aspectul confruntării […]
SuperLiga Alba, etapa 14, prima a returului Liderul Viitorul Sântimbru – victorie în derby-ul de la Ocna Mureș, Inter Unirea – primul eșec stagional
SuperLiga Alba, etapa 14, prima a returului: Liderul Viitorul Sântimbru – victorie în derby-ul de la Ocna Mureș, Inter Unirea – primul eșec stagional, la Ighiu! Viitorul Sântimbru, campioana turului în SuperLiga Alba, s-a impus în derby-ul primei runde din primăvară, 3-2, în deplasare cu „Soda dragă”. Performanța Ighiu a reușit să se impună, producând primul […]
Campioana Volei Alba Blaj, calificare în semifinalele Diviziei A1, după două victorii cu Rapid Volei Alba Blaj a acces fără emoții în semifinalele Diviziei A1, câștigând și al doilea meci, scor 3-0 (25-7, 25-18, 25-15), în „Alba Blaj” Arena, în fața la 600 de spectatori. Citește și: Campioana Volei Alba Blaj începe asaltul pentru cucerirea unui […]