Actualitate

ANM: Informare meteo de ploi și vânt puternic, până marți dimineața

Alexandra Mates

Publicat

în

avertizare meteo ploiAdministrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului valabilă începând de luni, 29 februarie, de la ora 23.00, până marți, 1 martie, la ora 10.00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, va ploua pe arii extinse în Banat, Crişana, Maramureş şi nordul Olteniei, unde cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrânse, 15 l/mp. În zonele de munte vor predomina ploile, iar îndeosebi în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali, izolat se vor cumula cantităţi ce pot depăşi 25 l/mp. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă şi vor fi posibile descărcări electrice.

Vântul va avea intensificări în toată zona montană, cu viteze de peste 65…75 km/h, iar pe crestele cele mai înalte rafalele vor depăşi 85…90 km/h. În restul teritoriului, rafalele se vor semnala pe spaţii restrânse şi la cote mai reduse.

Notă: Intensificări ale vântului vor fi şi pe parcursul zilei de luni 29 februarie, în sudul Banatului, unde viteza la rafală va depăşi temporar 70 km/h.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Justiţiei a trimis preşedintelui Nicuşor Dan propunerile pentru numirea în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public: LISTA

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Justiţiei a trimis preşedintelui Nicuşor Dan propunerile pentru numirea în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a transmis marţi, 7 aprilie 2026 preşedintelui Nicuşor Dan propunerile pentru numirea în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public. Cristina Chiriac este propunerea pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Anca Alexandrescu, prima reacție după vestea-șoc a închiderii televiziunii Realitatea Plus: „Bine ați venit în dictatură! Nu cedăm”

Ioana Oprean

Publicat

în

Anca Alexandrescu, prima reacție după vestea-șoc a închiderii televiziunii Realitatea Plus: „Bine ați venit în dictatură! Nu cedăm” Realizatoarea TV Anca Alexandrescu a avut o primă reacție publică, în după amiaza zilei de marți, 7 aprilie 2026, după vestea-șoc a închiderii televiziunii Realitatea Plus.  Citește și: CNA a retras licenţa Realitatea Plus: Televiziunea  se va […]

Citește mai mult

Actualitate

Donald Trump, ameninţare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizaţie va pieri în această seară, fără să mai poată fi readusă la viaţă vreodată”

Ioana Oprean

Publicat

în

Donald Trump, ameninţare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizaţie va pieri în această seară, fără să mai poată fi readusă la viaţă vreodată” Preşedintele american Donald Trump presează din nou Iranul să cedeze, ameninţând pe Truth Social, cu câteva ore înainte de expirarea ultimatumului dat în ajun, că „o întreagă civilizaţie va pieri […]

Citește mai mult