Angajații Romsilva nu vor mai primi bonus de pensionare echivalent cu zece salarii: ,,A fost limitat la un singur salariu. Adică normalitate”
Angajații Romsilva nu vor mai primi bonus de pensionare echivalent cu zece salarii: Buzoianu: ,,Normalitate”
Bonusurile de pensionare pentru angajații Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au fost reduse la echivalentul unui singur salariu, după ce în contractul colectiv de muncă anterior era prevăzută acordarea a 10 salarii, a anunțat luni ministra Mediului, Diana Buzoianu.

„Ați fost revoltați de sutele de milioane de lei date pe bonusuri de pensionare de Romsilva? Și eu. Așa că am discutat cu reprezentanții Romsilva și sindicatul Silva şi, zilele acestea, a fost modificat contractul colectiv de muncă. Pe scurt: A fost modificat articolul care prevedea că se dădeau 10 salarii bonusuri de pensionare, ca să fie aliniat cu legea din România. Bonusul de pensionare a fost limitat la un singur salariu. Adică normalitate”, a scris Buzoianu pe Facebook.
„Mergem înainte cu reforma Romsilva pentru a recredibiliza o instituție esențială pentru viitorul pădurilor din România”, se mai arată în textul scris de Buzoianu.
Bonusuri de pensionare de 1 milion de euro pentru 13 directori Romsilva în ultimii doi ani
Ministra Mediului a denunțat anterior că în ultimii doi ani, la Romsilva, „13 directori au reuşit să cumuleze bonusuri de pensionare în valoare de 1 milion de euro”.
Citește și: Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va fi restructurată. Directorii vor pierde privilegiile cu care au fost „răsfățați”
„Doar în ultimii doi ani de zile, 13 directori au reuşit să cumuleze bonusuri de pensionare în valoare de 1 milion de euro. Deci vorbim de nişte discrepanţe uriaşe, bani cu nemiluita care ajung la o mână foarte mică de oameni. Iar aceşti bani nu apar din neant, ei apar din bugetul Romsilva, care este un buget care se constituie că se taie anumite păduri, se fac lucrări. Banii aceştia pot fi reorientaţi către administrarea pădurilor”, a declarat Diana Buzoianu, la începutul lunii la Antena 3 CNN.
„Când vorbim de bonusuri de pensionare de 100 de mii de euro de la momentul în care te-ai pensionat, acolo nu mai este vorba de un bonus de pensionare. Acolo este vorba de nişte averi care se dau, practic, la propriu în buzunarul unor oameni, doar pentru că au fost în sistem şi pentru că au avut nişte funcţii de conducere în acest sistem”, a adăugat ministrul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile
Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile Bonurile fiscale ar urma să conțină și un cod QR, potrivit unei legi care vizează modernizarea sistemului fiscal. În acest fel, autoritățile vor să urmărească mai ușor tranzacțiile. Specialiștii spun însă că măsura ar putea […]
VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului
Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]
Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa
Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]
