Actualitate

Angajații din cadrul ANAF amenință cu greva: Sindicaliștii solicită aplicarea legii salarizării și organizare examenelor de promovare în funcție

Ioana Oprean

Publicat

în

Angajații din cadrul ANAF amenință cu greva: Sindicaliștii solicită aplicarea legii salarizării și organizare examenelor de promovare în funcție

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea” a solicitat aplicarea urgentă şi unitară a legii salarizării, fără discriminări, dar şi eliminarea incompatibilităţilor impuse sau acordarea unui spor de incompatibilitate în cazul păstrării acestora, arată un comunicat. De asemenea, sindicaliștii cer organizarea, în cel mai scurt timp, al examenelor de promovare în funcție publică și asigurarea consumabilelor la nivelul instituțiilor subordonate.

De asemenea, sindicatele din ANAF solicită elaborarea de urgenţă a unui statut al personalului din Ministerul Finanţelor şi ANAF, în completarea Codului Administrativ.

„Solicităm aplicarea urgentă şi unitară a legii salarizării, fără discriminări şi în acord cu Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, eliminarea incompatibilităţilor impuse sau acordarea unui spor de incompatibilitate în cazul păstrării acestora, organizarea în cel mai scurt termen al examenelor de promovare în funcţie publică şi asigurarea consumabilelor la nivelul instituţiilor subordonate. (…) Atragem atenţia că în cazul în care problemele prezentate nu-şi vor găsi rezolvarea, luăm în calcul deschiderea unui conflict de muncă, în baza Legii nr. 62/2011 a Dialogului Social, care poate duce inclusiv la grevă generală. În această situaţie, subliniem existenţa unei posibile blocări indirecte a întregii activităţi guvernamentale. În această situaţie, subliniem existenţa unei posibile blocări indirecte a întregii activităţi guvernamentale”, se menţionează în comunicat.

Totodată, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea”, care reuneşte angajaţi ai Ministerului Finanţelor, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţi subordonate acestora, au menţionat „nerespectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin neacordarea, începând cu anul 2020 a diferenţelor de tranşe salariale prevăzute de legea sus – menţionată”.

Sindicaliştii susţin revendicările menţionând „creşterea inflaţiei, majorarea preţurilor la toate bunurile de consum, la utilităţi şi servicii”.

Reprezentanţii sindicatului Solidaritatea precizează totodată „regimul incompatibilităţilor legale impuse”, în condiţiile în care „un angajat al MF/ANAF nu are dreptul, conform legislaţiei în vigoare, să desfăşoare nicio altă activitate legală producătoare de venituri în afară de raportul de serviciu, aşa cum au posibilitatea, spre exemplu, cei din sectorul medical, din învăţământ şi alte ramuri bugetare”.

Sindicaliştii amintesc, de asemenea, „existenţa unor diferenţe salariale pentru încadrări pe funcţii similare, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă şi discriminatorie a principiilor Legii Salarizării Unice, precum şi a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale”.

Printre nemulţumiri sindicaliştii precizează „neorganizarea şi/sau amânările pe termen nedefinit a concursurilor de promovare în funcţia publică deţinută, deşi acesta reprezină un drept legal, refuzându-se practic dreptul la dezvoltarea carierei profesionale a propriilor angajaţi”.

De asemenea, aceştia mai precizează „subvenţionarea activităţii statului român de către proprii angajaţi prin achiziţionarea de către aceştia de hârtie, tonere de imprimantă, dosare, etc. întrucât angajatorii nu oferă minimul necesar pentru buna desfăşurare a activităţii instituţiilor coordonate”.

Pe lista de nemulţumiri se mai află „complexitatea şi importanţa socio-economică a muncii desfăşurate, complexitatea atribuţiilor, volumul de muncă şi lipsa acută de personal”.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Trei minivacanțe în primăvara lui 2026: Câte zile libere vor avea românii în următoarele trei luni 

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei minivacanțe în primăvara lui 2026: Câte zile libere vor avea românii în următoarele trei luni Primăvara lui 2026 aduce mai multe minivacanțe pentru români. În următoarele trei luni – aprilie, mai și iunie – atât angajații, cât și elevii vor avea, în fiecare lună, zile libere datorită sărbătorilor legale și vacanțelor prevăzute în calendar. […]

Citește mai mult

Actualitate

Proceduri simplificate pentru avizarea investițiilor în România. Ilie Bolojan: „Vom sprijini astfel economia, se va reduce birocrația și vor scădea costurile de conformare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Proceduri simplificate pentru avizarea investițiilor în România. Ilie Bolojan: „Vom sprijini astfel economia, se va reduce birocrația și vor scădea costurile de conformare” Guvernul a adoptat o ordonanță care simplifică procedurile pentru avizarea investițiilor. „Vom sprijini astfel economia, se va reduce birocrația și vor scădea costurile de conformare. De săptămâna viitoare ordonanța va intra în […]

Citește mai mult

Actualitate

SCĂDERE vertiginoasă a producției industriale în România: Ce activități sunt în topul declinului

Ioana Oprean

Publicat

în

SCĂDERE vertiginoasă a producției industriale în România: Ce activități sunt în topul declinului Producția industrială a înregistrat o scădere de 3,9% în prima lună a acestui an, comparativ cu ianuarie 2025, ca serie brută, arată datele publicate, vineri, 13 martie 2026 de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit datelor oficiale, în ianuarie 2026, au fost […]

Citește mai mult