Angajările la stat, ÎNGHEȚATE? Ce spune Ministrul Finanţelor despre cheltuielile bugetare din acest an
Angajările la stat, ÎNGHEȚATE? Ce spune Ministrul Finanţelor despre cheltuielile bugetare din acest an
Ministerul Finanţelor pregăteşte propuneri de măsuri privind reducerea cheltuielilor bugetare neesenţiale cu 20 de miliarde de lei în acest an, în contextul unor venituri la buget uşor sub aşteptări, a transmis pentru Profit.ro ministrul Finanţelor.
Ministrul Finanţelor a precizat că nu vor fi tăieri de cheltuieli la investiţii sau de la pachetul social şi economic.
„Am avut o analiză asupra primului trimestru şi decizia este că este nevoie de o serie de ajustări inclusiv pe cheltuielile bugetare, mai ales cele neesenţiale. Am cerut colegilor din Finanţe să vină cu un plan de propuneri de măsuri privind reducerea cu circa 20 de miliarde de lei a cheltuielilor. Nu vor fi pe investiţii sau pe pachetul social şi economic”, a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanţelor.
Surse apropiate situaţiei au declarat pentru Profit.ro că pe listă este blocarea din nou a angajărilor la stat, dar şi introducerea unor limite lunare, aprobate de către Guvern, pentru cheltuielile ordonatorilor de credite. Astfel, instituţiile nu vor mai putea cheltui pe lună mai mult decât le permite Executivul.
Coaliţia de guvernare a decis, marţi, în şedinţa de la Palatul Victoria, reducerea cheltuielilor bugetare cu 20 de miliarde de lei, în urma colectării slabe la bugetul de stat, dar fără a tăia de la investiţii. Astfel, printre măsurile discutate se află reducerea numărului de membri din Consiliile de Administraţie ale companiilor de stat şi reducerea valorii indemnizaţiilor de şedinţă, pentru ca guvernul să se încadreze în deficitul bugetar, au precizat surse politice pentru News.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]
Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii
Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]
Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment
Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]