Ştirea zilei

Angajări în poliție: Cât câștigă un polițist încadrat din sursă externă

Ioana Oprean

Publicat

în

Angajări în poliție: Cât câștigă un polițist încadrat din sursă externă

Poliția română a anunțat că peste 2.000 de posturi au fost scoase la concurs din sursă externă în cadrul instituției. Primele locuri au fost anunțate pentru Poliția de Frontieră.

La nivelul Poliţiei de Frontieră Române, atât pentru aparatul central cât şi pentru unităţile subordonate, s-au scos la concurs un număr de 500 locuri prin încadrare din sursă externă, potrivit Sindicatului Sidepol.

Structurile centrale și teritoriale au postat pe paginile de internet cele 2187 de locuri scoase la concurs pentru încadrare directă din sursă externă, atât pentru agenți, cât și pentru ofițeri, au transmis reprezentanții sindicatului de poliție.

În aproape toată țara au fost postate anunțuri de angajare.

Un polițist angajat din sursă externă câștigă aproximativ 3.500-4.000 de lei, cu tot cu sporuri.

Deficit de personal

Oamenii legii susțin că doar cei care vor un post prin sursă externă se mai pot angaja în MAI până când OUG adoptată de guvern începe să-și facă efectele.

„Tot cu titlu de excepție sunt și posibilele încadrări din sursă externă a căror proceduri vor fi inițiate până la 1 iulie. Numărul acestor posturi va fi în jurul a 2.000, aspectele finale legate de specializări și unități beneficiare fiind în curs de analiză la nivelul I.G.P.R. Urmând să vă informăm în cel mai scurt timp despre numărul total alocat pentru încadrare și specializările aferente.

Deși de bun augur acest încadrări, probabil că acestea vor merge în direcția cea ”bună”, adică cât mai departe de segmentul stradal. Acolo unde și un polițist sau polițist de frontieră lipsă se simte, existând formațiuni și structuri de poliție care deși au scheme prevăzute de aproximativ 30-35 de funcții, sunt încadrate doar 20-25, iar din acelea 2-3 sunt delegați/detașați, 5-6 sunt în concedii de creștere copil, iar greul muncii cade pe veșnicii tălpași care, din cauza unei instituții surde și oarbe la principalele probleme, sunt nevoiți să execute misiuni și sarcini pentru alți 3-4 colegi care lipsesc din sistem”, mai transmis reprezentanții Sindicatului Sidepol.

Blocarea angajărilor la stat

GGuvernul a adoptat joi, 16 iunie, o ordonanță de urgență prin care ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din administraţia publică a fost suspendată pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2022.

Potrivit proiectului de OUG, în perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2022 şi data de 31 decembrie 2022, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepţia posturilor unice, din instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineat (1) punctul 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi din instituţiile publice locale, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineat (1) punctul.39 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul posturilor pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022 se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată. În proiect se mai spune că prin excepţie de la măsura suspendării în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în şedinţa guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice.

Pe agenda reuniunii guvernamentale figurează, printre altele, şi un proiect de hotărâre prin care se propune reducerea numărului de membri în consiliul de administraţie al Compania Naţională ”Unifarm” – SA de la 7 la 5 membri, pentru reducerea costurilor companiei şi pentru creşterea eficienţei economice a societăţii.

Sursa: ziare.com


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Accident MORTAL pe autostrada A1: O tânără de 26 de ani a DECEDAT după impactul violent dintre o mașină și un autocamion. O fetiță de 5 ani și un bărbat, în stare gravă. Trafic deviat

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident MORTAL pe autostrada A1: O tânără de 26 de ani a DECEDAT după impactul violent dintre o mașină și un autocamion. O fetiță de 5 ani și un bărbat, în stare gravă O șoferiță a decedat, o fetiță de 6 ani și un bărbat au fost grav răniți în urma unui accident rutier care […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Pachete alimentare în 2026 pentru aproape 600 de elevi dintr-un oraș din zona de munte din Alba: În ce constau

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Pachete alimentare în 2026 pentru aproape 600 de elevi dintr-un oraș din zona de munte din Alba Primăria Câmpeni a lansat, în 16 ianuarie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de contractare a furnizării de pachete alimentare pentru elevii școlii gimnaziale din localitate și de la subunitățile acesteia. Prin HG 1171/2025 la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Solidaritate după explozia din Alba Iulia. Expertiza de rezistență, realizată gratuit de o persoană anonimă: „Înțelege situația. Vrea să îi ajute pe oameni”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Solidaritate după explozia din Alba Iulia. Expertiza de rezistență, realizată gratuit de o persoană anonimă: „Înțelege situația. Vrea să îi ajute pe oameni” Expertiza de rezistență a structurii blocului în care a avut loc explozia de sâmbătă, 17 ianuarie 2026, a fost făcută gratuit de către o persoană care dorește să rămână anonimă.  Gestul a […]

Citește mai mult