Actualitate

Angajări din sursă externă în POLIȚIE 2021. MAI caută peste 400 de ajutori şef de post. Calendarul examenului

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Angajări din sursă externă în POLIȚIE 2021. MAI caută peste 400 de ajutori şef de post. Calendarul examenului

Una dintre cele mai mari instituţii ale statului face angajări. Vorbim despre Poliţia Română, acolo unde se caută un număr de 412 ajutori şef de post, prin încadrare directă din sursă externă. Iar cei care vor să îmbrace haina de poliţist, trebuie să se grăbească pentru că înscrierile la concurs au început deja.

Înscrierile se fac online până în data de 24 septembrie, inclusiv. Potrivit calendarului concursului, în perioada 11 – 19 octombrie, candidaţii ale căror dosare au fost admise vor susţine proba eliminatorie de evaluare a performanţei fizice. Mai apoi, în data de 23 octombrie, aceştia vor susţine proba scrisă care va fi una tip test grilă.

Poliţia Română încearcă astfel să suplinească deficitul de personal, iar cei care doresc să îmbrace haina de poliţist trebuie să ştie că toate informaţiile de care au nevoie pentru întocmirea dosarelor se găsesc pe site-urile Inspectoratelor de Poliţie din ţară.

Sursa: observatornews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sociologul Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată” Criza pe care o traversăm nu este un accident strecător, ci este noua noastră realitate permanentă, avertizează experții. În timp ce hărțile puterii se redesenează prin război, nota de plată ajunge direct în buzunarele noastre. […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026: Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște?

Ioana Oprean

Publicat

în

Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște? În mod normal în România pnsiile virate pe card sunt transferate de Casa Națională de Pensii Publice în jurul datei de 12 ale fiecărei luni. Pentru luna aprilie 2026, există însă posibilitatea ca plata să fie făcută mai devreme, deoarece […]

Citește mai mult

Actualitate

„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent

Ioana Oprean

Publicat

în

„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent 46 de milioane de euro în 2 ani au fost ncasați de Transelectrica pentru energie care NU a fost transportată. „Corupție, incompetență sau pur și simplu tupeu de la băieții care controlează energia românilor? Alegeți voi. Eu […]

Citește mai mult