Sport

Andrei Voineag, aut de la CS Universitatea Alba Iulia, pentru că a fost implicat în “cazul FC Daco-Getica”!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Andrei Voineag, fotbalistul de bandă stângă înregimentat temporar în această iarnă de liderul Ligii a 4-a Alba, a părăsit deja CS Universitatea Alba Iulia.

Formația din Cetatea Marii Uniri a decis să renunțe la serviciile sale, hotărâtoare fiind decizia de săptămâna trecută a Comisiei de Disciplină din cadrul Federației Române de fotbal, în urma căruia Voineag a primit o suspendare de 6 luni. Aventura fotbalistului la gruparea albaiuliană a durat câteva săptămâni, răstimp în care acesta a evoluat 20 de minute în meciul amical cu CSM Deva, 0-2 în 11 februarie, de atunci neregăsindu-se în efectivul lui Mihai Manea.

Comisia de Disciplină a FRF a anunțat sancțiunile în „cazul FC Daco-Getica”, în care echipa era anchetată pentru trucare de meciuri. Sancțiunile dure au fost acordate ca urmare a celebrului meci UTA Arad (albaiulianul Fl. Ilie, titular în distribuția gazdelor) – Daco Getica 6-0, o partidă cu cântec disputată în 2019, în Liga a 2-a, despre care s-a scris că ar fi fost trucată, iar 9 persoane au primit suspendări de la 2 ani și până la două luni. Cea mai dură penalitate a încasat-o Alin Stoica, căruia i s-a interzis accesul pe stadioane timp de doi ani, acesta primind și o o amendă în valoare de 200.000 de lei. Stoica, fără echipă de o bună perioadă de timp, are un istoric controversat (a trucat meciuri pentru pariuri, în Cipru, deghizat în arbitru). Al doilea pe lista durității sancțiunilor a fost… Andrei Voineag, în “alb-albastru” pentru puțin timp, cu o suspendare pentru 6 luni și o penalitate sportivă de 30.000 de lei (în temeiul art. 60 bis alin. 1 și 2.a din RD). Au mai fost suspendați Gabriel Răducan și Marius Tudorică – 3 luni și amendă de 15.000 de lei, Ioan Gurău, Liviu Gheorghe (actualmente la Dinamo), Raphael Stănescu  – două luni și amendă de 10.000 de lei, antrenorul Marius Baciu (și el fost la Unirea Alba Iulia, în 2010, în Liga a 2-a) și Sorin Bucuroaia – avertisment și amendă de 10.000 de lei. )


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 3-0 (1-0), derby „de Alba” pe „Cetate” | Dragoș Militaru, debut cu dreptul pe banca liderului

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 3-0 (1-0), derby „de Alba” pe „Cetate” | Dragoș Militaru, debut cu dreptul pe banca liderului Seriei 7 În derby „de Alba”, pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia, liderul Seriei 7 din eșalonul terț, a învins pe CIL Blaj, scor 3-0 (1-0), un debut cu dreptul pentru antrenorul […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, victorie uriașă, 8-7 cu ASD Bogliasco, în primul meci din Conference Cup la polo feminin!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, victorie uriașă, 8-7 cu ASD Bogliasco, în primul meci din Conference Cup la polo feminin, competiție disputată în Bazinul Olimpic din Alba Iulia CSM Unirea Alba Iulia are șanse majore să se califice în Turneul Final 8, după acest succes remarcabil. Pentru echipa pregătită de Ovidiu Pocol este un nou turneu internațional, […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | Antrenoarea Mariana Bucerzan, doamna atletismului albaiulian, sărbătorită la împlinirea vârstei de 71 de ani: Retragere oficială din activitate

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenoarea Mariana Bucerzan, doamna atletismului albaiulian, sărbătorită la împlinirea vârstei de 71 de ani: Retragere oficială din activitate Mariana Bucerzan, doamna atletismulului albaiulian, a fost aniversată, vineri, 27 februarie 2026, în cadru festiv, la împlinirea frumoasei vârste de 71 de ani.  Citește și: FOTO | Mariana Bucerzan a pus capăt unei cariere de o jumătate de […]

Citește mai mult