Andrei Dărămuș, pugilist legitimat la CS Unirea Alba Iulia, convocat la lotul olimpic național
Andrei Dărămuș, pugilist legitimat la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, a fost convocat la pregătirea centralizată organizată de Federația Română de Box și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, în vederea selecției lotului de boxeri pentru turneul de calificare de la Paris.
Turneul de la Paris va avea loc în mai 2021 și reprezintă ultima etapă premergătoare calificării pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Dacă va fi selecționat la turneul de la Paris, Andrei Dărămuș va lupta pentru a se califica la Jocurile Olimpice, ce sunt programate pentru a se desfășura în vară, la Tokyo. Pugilistul are 33 de ani și concurează la categoria 75 de kilograme.
Acesta se va prezenta luni, la București, pentru efectuarea vizitei medicale în vederea participării la pregătirea centralizată.
”Andrei Dărămuș, sportiv cu mare potențial, este unul dintre cei mai talentați pugiliști din județul Alba, care a demonstrat că se poate impune la cel mai înalt nivel. Convocarea la lotul olimpic național este o veste foarte bună pentru CS Unirea Alba Iulia. Îl felicit și pe antrenorul Nicolae Paștiu, care ține flacăra boxului aprinsă, într-o perioadă dificilă pentru sportul de performanță”, a spus Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia.
În trecut, Andrei Dărămuș a obținut mai multe medalii importante, între care și un loc 3 la Campionatul Mondial de cadeți. Acesta este pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu. Pregătirea centralizată se va desfășura cu respectarea tuturor restricțiilor impuse în actualul context epidemiologic.
Reamintim că CS Unirea Alba Iulia, instituție subordonată Ministerului Tineretului și Sportului, are 8 secții sportive active: atletism, haltere, box, powerlifting, judo, orientare, culturism şi tenis de masă.
Cu această ocazie, anunțăm că CS Unirea Alba Iulia a început demersurile necesare în vederea înființării unei noi secții, de Taekwondo, documentația necesară fiind depusă la Ministerul Tineretului și Sportului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
7-19 mai 2024: „Rădăcinile Credinței: Călătorie prin Timp și Cunoaștere”, expoziție de carte religioasă veche la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei
7-19 mai 2024: „Rădăcinile Credinței: Călătorie prin Timp și Cunoaștere”, expoziție de carte religioasă veche la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei Expoziția „Rădăcinile Credinței: Călătorie prin Timp și Cunoaștere” va fi disponibilă în perioada 7-19 mai 2024 la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia și reunește o impresionantă colecție de carte religioasă veche, dar nu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 8 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului