Amintirile sunt clopote de cristal ce bat la porţile uitării!

„Ce şcoală-naltă-i bătrâneţea / E cea din urmă facultate / În ea înveţi nu cum se-adună / Ci cum se lasă-n urmă toate: / Talent, putere, frumuseţe / Tot ce te-mpodobea odată / Se scutură ca trandafirii / Mâncaţi de brumă şi zăpadă. / Vezi în oglindă şi în geamuri / Un chip străin şi ţi se pare / Că totul este-un joc de cioburi / Şi de oglinzi deformatoare. / Şi dacă treci prin şcoala toamnei / Şi a înfioraţilor nămeţi / Tu ştii c-ajungi bogat şi tânăr / La poarta nesfârşitei vieţi. / Te uiţi cum cresc pe lângă tine, / Cum eşti lăsat tot mai de-oparte / Cum se gândesc toţi doar la dânşii / Tu, doar la veşnica cetate. / Să poţi păstra în suflet pacea / Când eşti ca marmura sub daltă / Să pierzi orice, dar nu nădejdea! / Ce har măreţ! Ce şcoală-naltă!”
Col. (rez.) Constantin FÂCIU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI