Amenzile enorme de la Comisia Europeană i-a făcut pe parlamentari să doteze şcolile cu pubele pentru reciclare selectivă
Amenzile enorme de la Comisia Europeană i-a făcut pe parlamentari să doteze şcolile cu pubele pentru reciclare selectivă.
România riscă amenzi de peste 300.000 de euro pe zi de la Uniunea Europeană dacă rata catrastrofală a reciclării nu se îmbunătăşte până în 2020 i-a determinat pe parlamentarii români să modifice legea reciclării. Iniţiate de deputatul USR Cristina Iurişniţi, modificările au fost adoptate săptămâna trecută cu sprijinul tuturor partidelor parlamentare, primind 238 de voturi „pentru” şi niciun vot „împotrivă” în Camera Deputaţilor, care a fost for decizional pentru această lege.
O măsură bună, dar nu garantează nimic „Acest proiect de lege ţine de educarea tinerei generaţii în sensul conştientizării riscurilor pe care poluarea le poate produce asupra mediului şi a sănătăţii cetăţenilor.
Ştim foarte bine că totul porneşte de la educaţie şi că o societate responsabilă trebuie să propună politici publice responsabile. Ştim, de asemenea, că România riscă sancţiuni enorme începând cu 2020 şi că suntem în pericol de infringement, deorece nu am colectat selectiv aşa cum prevedere angajamentul pe care ni l-am luat la nivelul Uniunii Europene”, a explicat Cristina Iurişniţi, deputatul USR din spatele modificărilor.
Raul Pop, expert deşeuri, este de părere că măsura este una bună, dar la fel ca o parte semnificativă a actelor legislative din domeniul reciclării selective va suferi, cel mai proabil, de pe urma lipsei aplicării sancţiunilor pentru administraţiile publice care nu dau curs cerinţelor şi de neseriozitate cu care este urmărit procesul de implementare de către autorităţilor responsabile. Dacă va fi aplicată ca la carte, Pop spune că măsura are un potenţial semnificativ. „Şcolile au mai multe caracteristice interesante pentru programele de reciclare selectivă.
În primul rând, nu e nevoie de sancţiuni în cazul copiilor, ci reciclarea poate fi prezentată ca o măsură educativă. Mai mult, şcolile au caracter de magnet, sunt centre locale şi poţi pleca, apoi, cu alte tipuri de programe şi evenimente în întreaga comunitate”, a precizat acesta.
Noile prevederi Reamintim că modificările aduse Legii 132/2010 privesc colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice privesc modul în care sunt reciclate deşeurile în şcoli. Principala modificarea adusă de noul text legislativ este trecea în responsabilitatea administraţiilor locale a finanţării colectării selective şi a achiziţionării recipientelor necesare pentru realizarea acestui proces în cadrul şcolilor. Astfel, ar urma să existe coşuri de gunoi diferenţiate pe categoriile de deşeuri reglementate de legislaţie în fiecare sală de clasă, dar şi în bibliotecile, cancelariile, cabinetele şi sălile de sport ale fiecărei unităţi de învăţământ din România.
În expunerea de motive a legii, iniţiatorii modificărilor arată că pe lângă creşterea ratei de colectare selectivă a deşeurilor la sursă, noile măsuri urmăresc şi educarea generaţiilor tinere în vederea „conştientizării riscurilor pe care poluarea le poate avea asupra mediului şi inerent asupra sănătăţii cetăţenilor”. România, codaşa reciclării, riscă amenzi enorme România şi-a luat angajamentul că va ajunge la o rată de reciclare a hârtiei, metalelor, sticlei şi a materialelor plastice provenite din deşeuri menaje de cel puţin 50% până la finalul anului 2020. Ultimele date Eurostat arată, însă, că România avea o rată de reciclare de 13,9% în 2017. Mai îngrijorător este că statul român stagnează încă din anul 2010 la acest capitol, rata de reciclare îmbunătăţindu-se cu un singur procent în aproape un deceniu.
Până şi Bulgaria, partenera tradiţională a României la coada mai multor clasamente europene, stă semnificativ mai bine, cu o rată de reciclare de 34,6% din deşeurile municipale produse. În consecinţă, nerespectarea obligaţiilor luate de statul român în acest domeniu pot duce la penalităţi în valoare de peste 300.000 de euro pe zi.
Foto: Arhivă, Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România trece la un nou sistem de control la graniță: Din octombrie, date biometrice și înregistrare electronică pentru călători din afara UE
România trece la un nou sistem de control la graniță: Din octombrie, date biometrice și înregistrare electronică pentru călători din afara UE Poliția de Frontieră anunță că, începând cu 12 octombrie 2025, România va introduce treptat Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), la fel ca toate statele din Uniunea Europeană. Practic, dispare ștampila clasică din pașaport și […]
Economistul Radu Georgescu: România a fost ca un tip care merge în fiecare seară la restaurant, dar nu plătește. În curând, trecem de la Dolce Vita direct la regim alimentar
Economistul Radu Georgescu: România a fost ca un tip care merge în fiecare seară la restaurant, dar nu plătește. În curând, trecem de la Dolce Vita cu selfie-uri din restaurante direct la regim alimentar Economistul Radu Georgescu compară România cu un tip care merge seara de seară șa restaurant, își face selfie-uri cu mâncarea, dar […]
15 septembrie | Senatorii votează astăzi moțiunea împotriva ministrului Educației, intitulată „În loc de instrucţie şi excelenţă, umilinţă şi dresaj”
Senatorii votează astăzi moțiunea împotriva ministrului Educației, intitulată „În loc de instrucţie şi excelenţă, umilinţă şi dresaj” Senatorii sunt chemați luni, 15 septembrie, să voteze moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Educației, Daniel David. Plenul Senatului este convocat pentru dezbaterea și votarea documentului, care critică dur politicile Guvernului în domeniul educației. Moțiunea a fost […]