Rămâi conectat

Actualitate

Amenzi URIAȘE, în ultima săptămână pentru nerespectarea măsurilor de combatere şi prevenire a răspândirii COVID-19

Ioana Oprean

Publicat

în

În intervalul 26 iulie – 1 august, au fost aplicate 2.899 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.875.658 lei pentru nerespectarea măsurilor de combatere şi prevenire a răspândirii COVID-19, a anunâat Ministerul Afacerilor Interne. Dintre acestea, 7.175 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 846.535 de lei au fost date pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, au adăugat reprezentanţii MAI.

„În urma misiunilor derulate în perioada 26 iulie – 1 august 2020 pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, vă prezentăm informarea privind activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute: Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, împreună cu autorităţile locale, au verificat în această perioadă, 22.083 operatori economici şi 110.990 de persoane”, arată un comunicat al MAI, informează News.ro.

La activităţi au participat, în medie, peste 4.800 de poliţişti, 2.050 de jandarmi, 570 de poliţişti de frontieră, 125 de cadre ISU, 1660 de poliţişti locali, 56 de reprezentanţi ANSVSA, 17 inspectori ANPC, 28 de reprezentanţi ai structurilor Ministerului Sănătăţii, 50 de angajaţi ai Ministerului Muncii, 9 din cadrul Ministerului Transporturilor şi 27 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

Au fost aplicate 12.899 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.875.658 lei, dintre care:

– 178 sancţiuni contravenţionale operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii, în valoare de 84.800 de lei;

– 7.175 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 846.535 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;

– 1.000 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.000.416 lei, pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi de comerţ, alimentaţie publică şi alte servicii (terase, săli de sport etc.).

De asemenea, în cadrul acţiunilor desfăşurate au fost aplicate şi 4.371 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 861.807 lei, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, conform Legii nr. 61/1991.

„La linia telefonică TELVERDE (0800800165), operaţionalizată începând cu data de 04.07.2020, ora 00.00, dedicată special sesizării neregulilor în context COVID-19, în perioada de referinţă, au fost primite 258 de apeluri telefonice. Sesizările au fost direcţionate pentru verificări, fiind semnalate, în special, nereguli privind purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării sociale. 41 dintre faptele sesizate la linia TELVERDE s-au confirmat în urma verificărilor”, mai indică sursa citată.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

La mulți ani de Sfântul Vasile 2026! Ce nume se sărbătoresc pe 1 ianuarie, când este prăznuit Sfântul Vasile cel Mare

Ioana Oprean

Publicat

în

La mulți ani de Sfântul Vasile 2026! Ce nume se sărbătoresc pe 1 ianuarie de Sfântul Vasile cel Mare Sfântul Vasile cel Mare, considerat „păzitorul de duhuri rele” și unul din cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, este prăznuit pe 1 ianuarie în calendarul ortodox. Sfântul Vasile este prima mare sărbătoare din calendar ortodox […]

Citește mai mult

Actualitate

Model de FELICITARE de ANUL NOU 2026. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion

Ioana Oprean

Publicat

în

Modele de FELICITĂRI de ANUL NOU 2026. MESAJE de Anul Nou 2025 • URĂRI de Anul Nou 2026.  ”La mulți ani” prin SMS de Revelion 2025-2026 Încă un an a trecut și a venit momentul să lăsăm în urmă toate grijile și supărările, și să pășim în noul an cu zâmbetul pe buze. De sărbători […]

Citește mai mult

Actualitate

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Anul Nou 2026: ,,Ne oferă șansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcționat și de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă și mai puternică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Anul Nou 2026: ,,Ne oferă șansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcționat și de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă și mai puternică” Președintele Nicușor Dan a transmis miercuri, 31 decembrie 2025, în ajun de Anul Nou, că în 2026 „este esențial ca […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea