Actualitate

AMENZI totale de peste 5000 de lei la Blaj, în urma unei acțiuni a polițiștilor și jandarmilor: Au fost verificate 56 de autovehicule

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI totale de peste 5000 de lei la Blaj, în urma unei acțiuni a polițiștilor și jandarmilor: Au fost verificate 56 de autovehicule

La data de 14 martie 2022, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu Poliţia Municipiului Blaj a organizat, pe raza municipiului Blaj și a localităților rurale arondate, o acţiune care a avut ca scop prevenirea faptelor de natură penală și contravențională și creșterea siguranței cetățenilor. 

Cu ocazia acțiunii, au fost legitimate 89 de persoane, au fost verificate 56 de autovehicule și au fost constatate 40 de abateri de natură contravenţională, sancționate cu amenzi în valoare totală de 5.125 lei. Dintre sancțiunile contravenționale aplicate, 19 au fost la Legea 61/1991 privind liniştea şi ordinea  publică, 17 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.

Târgul Grădinarului

La acțiune au participat și jandarmii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Cum și când se plantează pomii fructiferi: Pași esențiali pentru a avea plante sănătoase și roditoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum și când se plantează pomii fructiferi: Pași esențiali pentru a avea plante sănătoase și roditoare Luna martie este una dintre cele mai bune perioade pentru plantarea pomilor fructiferi, iar respectarea pașilor esențiali, de la hidratarea rădăcinii și pregătirea gropii până la udarea de după plantare, poate influența direct prinderea și dezvoltarea pomului. Lucian Șoșa, […]

Citește mai mult

Actualitate

Cadastrul Apelor 2026 | Toate cursurile de apă din România într-o singură bază de date

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cadastrul Apelor 2026 | Toate cursurile de apă din România într-o singură bază de date Cadastrul Apelor va pune la dispoziţie prima bază de date digitală unitară a cursurilor de apă din România, cu ajutorul căreia vom putea să intervenim mai rapid în cazul declanşării situaţiilor de urgenţă cauzate de inundaţii, poluări şi accidente la […]

Citește mai mult

Actualitate

De ce sunt rețelele sociale un pericol pentru tineri: „Problema apare atunci când devin spațiul principal în care își definesc identitatea”

Ioana Oprean

Publicat

în

De ce sunt rețelele sociale un pericol pentru tineri: „Problema apare atunci când devin spațiul principal în care își definesc identitatea” Președintele Academiei de Științe Medicale, Mircea Beuran, a declarat, vineri, 27 martie 2026 că rețelele sociale nu reprezintă un pericol în sine, ci devin problematice atunci când ajung să fie spațiul principal în care […]

Citește mai mult