Actualitate

AMENZI pentru ambrozie: De sâmbătă, cei care nu distrug buruiana riscă sancțiuni de până la 20.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Proprietarii de terenuri şi administratorii care nu desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia riscă amenzi de la 750 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și de la 5.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 227 din 14 martie 2018 și se va aplica de sâmbătă, 17 martie 2018.

Cine trebuie să distrugă ambrozia?

Obligaţia desfăşurării lucrărilor de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) revine:

–       proprietarilor sau deținătorilor de terenuri;

–       administratorilor drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole.

Măsura are ca scop evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane.

În scopul distrugerii buruienii ambrozia și al prevenirii răspândirii acesteia, persoanele menţionate vor desfășura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a buruienii ambrozia.

În plus, actul normativ mai stabileşte că beneficiarii lucrărilor de construcții au obligația ca pe terenurile afectate de lucrări să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii buruienii ambrozia.

Lucrările de întreținere a terenului în vederea combaterii buruienii ambrozia în ariile naturale protejate se fac potrivit planului de management al ariei naturale protejate.

Nerespectarea acestor prevederi de către proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole constituie contravenție și se sancționează cu avertisment.

În cazul în care nu sunt respectate nici prevederile din avertisment, persoanele fizice vor fi sancţionate cu amendă de la 750 lei la 5.000 lei iar persoanele juridice cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei.

Verificarea și constatarea nerespectării acestor dispoziții, precum și aplicarea sancțiunilor se fac de către o comisie mixtă, constituită prin ordin al prefectului, formată din specialiști desemnați din cadrul direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, comisariatelor județene ale Gărzii Naționale de Mediu, direcțiilor județene de sănătate publică și autorității publice locale pe a cărei rază teritorială se face controlul.

sursa: legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ilie Bolojan despre reforma administrației: ,,Două treimi din primăriile din țară au nevoie de o reducere de personal”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ilie Bolojan despre reforma administrației: ,,Două treimi din primăriile din țară au nevoie de o reducere de personal” Unul dintre subiectele discutate de premierul Ilie Bolojan, într-un interviul la un post public de radio, vineri, 23 ianuarie 2026, a fost reforma administrației. „Sunt peste 700 de primării care au personalul cu noua grilă, mai mic. […]

Citește mai mult

Actualitate

Anul școlar 2026-2027: Ministerul propune modificări în structura anului școlar

Mif Lorena

Publicat

în

Anul școlar 2026-2027: Ministerul propune modificări în structura anului școlar Un proiect impus de Minister, lansat în dezbatere menționează că anul școlar 2026-2027 ar urma să înceapă în 7 septembrie și să se încheie în 18 iunie. Cursurile anului școlar 2026 – 2027 urmează să înceapă în 7 septembrie 2026 și se încheie în 18 […]

Citește mai mult

Actualitate

Penalizări pentru edilii care nu-și strâng taxele și nu opresc șantierele-fantomă. Bolojan: ,,Încasăm sume mult mai mici decât media UE”

Ioana Oprean

Publicat

în

Penalizări pentru edilii care nu-și strâng taxele și nu opresc șantierele-fantomă. Bolojan: ,,Încasăm sume mult mai mici decât media UE” Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, 23 ianuarie 2026,  într-o intervenție la Radio România Actualități, că actualul sistem de funcționare a administrației locale este nesustenabil. El a subliniat dependența critică de bugetul de stat și […]

Citește mai mult