AMENZI de peste 3,7 milioane lei în urma controalelor făcute de ISU Alba în 2024: Mai mult de 3.500 de acțiuni de prevenire desfășurate
AMENZI de peste 3,7 milioane lei în urma controalelor făcute de ISU Alba în 2024: Mai mult de 3.500 de acțiuni de prevenire desfășurate
În anul 2024, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba au desfășurat un număr de 3.571 acțiuni de prevenire. 837 dintre acestea au fost activități de control, verificare și auditare din domeniile de apare împotriva incendiilor și protecție civilă.
Citește și: Sediul ISU Alba iluminat festiv în roșu: 21 de ani de 112 marcați și la Alba Iulia

549 au fost activități de analiză, avizare, autorizare și acord, iar 1.199 alte activități: îndrumare, coordonare, asistență tehnică, soluționare cereri, petiţii, avize transport deșeuri periculoase, participări în comisii etc.
De asemenea, pe parcursul anului 2024 s-au desfășurat acţiuni de informare preventivă în zone cu aflux mare de persoane, la instituţii, operatori economici, unităţi de învăţământ, staţiuni turistice, centre comerciale, etc.
La aceste acţiuni au participat adulţi, preşcolari, elevi, studenţi, fiind diseminate 68.598 materiale cu caracter informativ (afişe, pliante, broşuri, flyere sau foi volante). Au mai fost desfășurate alte 986 instruiri în domeniul situaţiilor de urgenţă la operatori economici, instituţii şi localităţi din zona de competenţă, la care au participat un număr total de 27.219 persoane.
În urma controalelor efectuate au fost aplicate 3.069 sancţiuni contravenţionale, astfel: 2.599 de avertismente și 470 amenzi, în cuantum de 3.742.100 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Tradiții de Paști în județul Alba: „Ținutul toacei” și pușcatul în Poiana Vadului, vechi obiceiuri păstrate din străbuni în Apuseni
VIDEO | Tradiții de Paști în județul Alba: „Ținutul toacei” și pușcatul în Poiana Vadului, vechi obiceiuri păstrate din străbuni în Apuseni Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este cea mai mare sărbătoare a creștinătății, iar pentru acest eveniment creștinii ortodocși din satele României au păstrat și duc pentru mai departe numeroase obiceiuri care pot diferi […]
VIDEO | Bătutul toacei în Săptămâna Mare, o tradiție păstrată cu sfințenie în Șeușa, comuna Ciugud: Obiceiul cunoscut și sub numele de „Toaca Paștilor” sau „Prăgșorul”, simbolizează vestirea Învierii
Bătutul toacei în Săptămâna Mare, o tradiție păstrată cu sfințenie în Șeușa, comuna Ciugud: Obiceiul cunoscut și sub numele de „Toaca Paștilor” sau „Prăgșorul”, simbolizează vestirea Învierii Bătutul toacei de către copii în Săptămâna Mare este o tradiție păstrată cu sfințenie satul Șeușa, comuna Ciugud. Obiceiul ca fiii satului sau copiii să bată toaca de […]
FOTO | Moga Ana Maria Alexandra, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș, premiul I la Olimpiada Națională de Limba Spaniolă. A obținut 99,5 puncte
Moga Ana Maria Alexandra, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș, premiul I la Olimpiada Națională de Limba Spaniolă. A obținut 99,5 puncte Moga Ana Maria Alexandra, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Limba Spaniolă, desfășurată în perioada 6–10 aprilie 2026, la Focșani. Rezultatul remarcabil a […]