Amenzi de peste 14.000 de lei primite de șoferii din Alba. Polițiștii au verificat 123 de autovehicule și 177 de persoane, cu ajutorul aplicației eDAC
Amenzi de peste 14.000 de lei primite de șoferii din Alba. Polițiștii au verificat 123 de autovehicule și 177 de persoane, cu ajutorul aplicației eDAC
Peste 120 de autovehicule și 177 de persoane au fost verificate într-o acțiune cu efective mărite, pe raza municipiului, care a avut drept scop prevenirea și combaterea evenimentelor, organizată de polițiștii din Alba.

Citește și: FOTO | INCENDIU la un autoturism pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu – Sebeș, azi-noapte: Mașina a ars ca o torță
Au fost acordate amenzi de peste 14.000 de lei.
La data de 21 noiembrie 2025, în intervalul orar 20.00-00.00, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat o acțiune cu efective mărite, pe raza municipiului, care a avut drept scop prevenirea și combaterea evenimentelor ce pot afecta siguranța cetățenilor.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 177 de verificări de persoane, au fost verificate 123 de autovehicule și au fost constatate 41 de abateri de natură contravențională, dintre care 15 la Legea 61/1991 și 26 la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 14.107 lei, a transmis IPJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Trei calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2026 pentru Liceul Teoretic Teiuș
Trei calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2026 pentru Liceul Teoretic Teiuș Liceul Teoretic Teiuș se remarcă prin rezultate deosebite la olimpiadele școlare, având trei calificări la etapele naționale. Situația elevilor calificați este următoarea: *Olimpiada Națională de Geografie (clasa a VIII-a) Moldovan Rareș Alexandru Coordonatori: prof. Jude Sanda și prof. Petri Maria *Olimpiada Națională […]
VIDEO | Trusele polițiștilor de la Criminalistică prezentate la Alba Iulia de Ziua Poliției Române 2026: Ce conțin acestea și în ce situații sunt folosite
Trusele polițiștilor de la Criminalistică prezentate la Alba Iulia de Ziua Poliției Române 2026: Ce conțin acestea și în ce situații sunt folosite Trusele polițiștilor de la Criminalistică au fost prezentate în Piața Cetății din Alba Iulia, miercuri, 25 martie 2026, de Ziua Poliției Române. Este vorba de trusa universală pentru cercetarea la fața locului […]
VIDEO | Radarul TruCAM, spaima șoferilor vitezomani din Alba: Cum funcționează aparatul și ce riscă cei surprinși depășind viteza legală. Explicațiile unui polițist rutier
Radarul TruCAM, spaima șoferilor vitezomani din Alba. Cum funcționează aparatul și ce riscă cei surprinși depășind viteza legală. Explicațiile unui polițist rutier Radarul TruCAM, folosit de polițiștii rutieri pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală, care poate înregistra abaterile chiar și de la distanțe de până la 1.000 de metri, în funcție de configurația terenului, […]
