Actualitate

Amendă RECORD în România pentru un bărbat care a abandonat un cățel în drum: Suma cu care a fost pedepsit

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Amendă RECORD în România pentru un bărbat care a abandonat un cățel în drum: Suma cu care a fost pedepsit

Un bărbat a fost amendat cu 5.000 de lei de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vâlcea. El a abandonat un cățel în vârstă de două luni, într-un sac, pe marginea unui drum, însă a fost prins la timp și pedepsit pentru asta.

Făptaşul, bun de plată

Autoritățile au deschis un adevărat război împotriva tuturor românilor care își abandonează animalele și le lasă să moară pe marginea drumului. Pentru că acest lucru este interzis, toți cei care abandonează animale și sunt prinși primesc amenzi record. Conform Inspectoratului de Poliție Județean din Vâlcea, polițiștii s-au sesizat cu privire la faptul că o persoană din comuna Bujoreni ar fi abandonat pe un drum din localitate un pui de câine de două luni într-un sac de rafie.

După ce poliția a început verificările, persoana în cauză a fost identificată și amendată cu 5.000 de lei. Este vorba de un bărbat de 36 de ani din Bujoreni. Cățelul a fost preluat de o fundație pentru protecția animalelor de pe raza județului Vâlcea. El va fi îngrijit, iar mai apoi dat spre adopție pentru a primi șansa unei noi familii.

Polițiștii reamintesc tuturor proprietarilor de animale că abandonarea acestora constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 3.000 și 12.000 de lei, această lege fiind una oficială în țara noastră, după ce autoritățile au dezbătut, ani la rând acest proiect, iar mai apoi l-au aprobat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Analistul economic Adrian Negrescu, despre ordonanța privind carburanții: „Efectele la pompă vor fi simbolice, deciziile nu au puterea de a influența dinamica prețurilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Analistul economic Adrian Negrescu, despre ordonanța privind carburanții: „Efectele la pompă vor fi simbolice, deciziile nu au puterea de a influența dinamica prețurilor” Măsurile incluse în ordonanța privind carburanții vor avea efecte limitate asupra prețurilor la pompă, iar intervențiile statului au, în mare parte, un caracter simbolic, consideră analistul economic Adrian Negrescu. Citește și: Guvernul […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul Bolojan a adoptat ordonanța de urgență pentru carburanți: Adaosul comercial, plafonat la nivelul mediei din 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul Bolojan a adoptat ordonanța de urgență pentru carburanți: Adaosul comercial, plafonat la nivelul mediei din 2025 Guvernul Bolojan a adoptat, joi, 26 martie 2026 ordonanța de urgență privind declararea, în perioada 1 aprilie-30 iunie 2026, a situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, benzină și motorină. Ordonanța instituie măsuri de protejare […]

Citește mai mult

Actualitate

Decizie favorabilă milionarului Victor Micula la Curtea de Apel Alba Iulia: Ce a decis instanța superioară

Ioana Oprean

Publicat

în

Decizie favorabilă milionarului Victor Micula la Curtea de Apel Alba Iulia La Curtea de Apel Alba Iulia s-a finalizat, joi, 26 martie 2026, procesul în care milionarul Victor Micula a fost condamnat în primă instanță la închisoare cu executare de Tribunalul Bihor. Victor Micula a primit o pedeapsă finală de 3 ani de închisoare, dar […]

Citește mai mult