Ambasada SUA a făcut anunțul: se reia programul ”Loteria vizelor DV-2021”. Care sunt condițiile
Potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA, cererile vor putea fi transmise începând cu data de 2 octombrie, orele 19.00 (ora României) şi până marţi, 5 noiembrie, orele 19.00 (ora României) şi vor fi acceptate „numai electronic prin www.dvlottery.state.gov”, fără a se percepe vreo taxă de participare.
„Vă atragem atenţia asupra unei noi cerinţe pentru programul DV-2021, de a include numărul paşaportului solicitantului principal, ţara care l-a emis şi data de expirare. Această cerinţă se referă doar la solicitantul principal şi nu la dependenţii acestuia. Participanţii care nu vor include datele paşaportului vor fi descalificaţi. De asemenea, participanţii vor trebui să includă câte o fotografie recentă, făcută în ultimele şase luni, conformă cu cerinţele publicate în instrucţiunile programului DV-2021. Înregistrările trimise care conţin aceleaşi fotografii folosite în programul DV din anul precedent (DV-2020) vor fi descalificate”, precizează reprezentanţii Ambasadei.
De asemenea, Ambasada SUA arată că este foarte important ca participanţii „să păstreze numărul lor unic de confirmare până cel puţin la data de 30 septembrie 2021”. „Numărul unic de confirmare ajută la protejarea participanţilor DV împotriva fraudei, încălcării legii sau problemelor poştale”, se menţionează în comunicat.
Referitor la câştigători, Ambasada SUA precizează că, „începând cu data de 5 mai 2020, participanţii la programul DV-2021 vor putea folosi numărul lor unic de confirmare atribuit la înregistrare, pentru a verifica online pe Entrant Status Check la adresa de internet www.dvlottery.state.gov dacă cererea lor a fost selecţionată”.
„Pe pagina Entrant Status Check participanţii selecţionaţi vor putea găsi informaţii despre solicitarea vizelor DV atât pentru ei, cât şi pentru membrii familiilor lor eligibili. Departamentul va confirma de asemenea programarea la interviul de viză tot prin intermediul paginii de internet Entrant Status Check”, se mai arată în comunicat.
sursa: revista 22
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Perle la simularea pentru Evaluarea Naţională 2026, la Limba Română: ,,Omul era îmbrăcat căcăcios și era peticit ca Franchenștain”
Perle la simularea pentru Evaluarea Naţională 2026, la Limba Română: ,,Omul era îmbrăcat căcăcios și era peticit ca Franchenștain” Avalanșa de „perle” din lucrările elevilor la proba de limba română a simulării la evaluarea națională 2026. Corectarea digitalizată a examenelor naționale, introdusă din 2024 pentru a crește obiectivitatea evaluării, scoate la iveală însă un fenomen […]
Ministrul Economiei despre „explozia” prețurilor la benzină și motorină: „Nu poţi să iei din scurt măsuri care vor rămâne pe luni sau ani de zile”
Ministrul Economiei despre „explozia” prețurilor la benzină și motorină: „Nu poţi să iei din scurt măsuri care vor rămâne pe luni sau ani de zile” Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat, luni, 16 martie 2026 că nu pot fi luate măsuri „din scurt” privind creşterile de preţuri la motorină şi benzină, dar că Guvernul va […]
Un simplu „da” spus la telefon îți poate crea necazuri: Escrocheria banală care îți poate da dureri de cap
Un simplu „da” spus la telefon îți poate crea necazuri: Escrocheria banală care îți poate da dureri de cap O nouă metodă de fraudă telefonică, aparent banală, face tot mai multe victime în rândul utilizatorilor, escrocheria dovedindu-se eficientă în anumite situații. Escrocii sună de pe numere necunoscute și încearcă să obțină un simplu „da” din […]