„Am expus la sediul ONU pe banii noştri, iar ministerele au jucat ping-pong cu noi…”

Îl cunosc pe Ştefan Balog de mai bine de 10 ani şi am avut, astfel, ocazia de a-i urmări evoluţia. Atât a sa, personală, ca artist, cât şi a structurii pe care a creat-o, Fundaţia „Inter-Art” Aiud, care a devenit în timp un brand naţional şi judeţean, o adevărată mişcare cultural-artistică recunoscută şi apreciată la nivel mondial. La sfârşitul anului trecut l-am căutat pe Ştefan pentru a realiza un interviu pe care-l pregăteam de multă vreme, dar am avut ghinion: el se afla în Turcia, la Istanbul, unde fusese invitat la expoziţia internaţională „Connections”, alături de alţi doi artişti balcanici, în cadrul proiectului „Balkan Friendship”. Ceilalţi expozanţi au fost Ozlem Kalkan Erenus (Turcia) şi Dimitar Velichkov (Bulgaria). Abia după ce s-a întors din Turcia am avut prilejul de a mă întâlni cu artistul aiudean şi am reuşit să stăm de vorbă pe îndelete:
-Te rog să faci un scurt istoric al activităţii fundaţiei.
-Conceptul „Inter-Art” s-a născut în anul 1996, odată cu Tabăra internaţională de artă plastică de la Aiud, unul dintre cele mai importante proiecte pe care le-am iniţiat şi le-am derulat. În anul 1999 ideea a prins contur juridic şi s-a născut Fundaţia „Inter-Art”. Aşa a început totul. Tabăra s-a dezvoltat de la an la an, tot mai mulţi artişti, din toate colţurile lumii, arătându-se interesaţi să participe. Astăzi, după 15 ani de la iniţierea proiectului, pe lista noastră de participanţi se găsesc peste 300 de artişti, din 50 de ţări ale lumii. Ei au dus numele nostru în întreaga lume şi, în contrapartidă, am început să primim invitaţii de a expune în mai multe ţări. Astfel, s-au organizat expoziţii „Inte-Art” la Bucureşti, Istanbul, Cairo, Bombay, Rabat, Viena, Washington DC, New York etc., ca să nu mai vorbim despre participările membrilor noştri la numeroase alte expoziţii intenaţionale. Cea mai importantă expoziţie „Inter-Art”, după părerea mea, a fost cea de la New York, unde am expus chiar la sediul Naţiunilor Unite.
Între timp ne-am extins aria de activitate, am iniţiat expoziţiile „mail-art”, la iniţiativa directorului artistic, poetul Ioan Hădărig, am înfiinţat Bienala intercontinentală de grafică mică, tabăra de grafică „Wine-Art”, în parteneriat cu compania Jidvei şi Tabăra „Prison-Art”, o premieră mondială care se desfăşoară anual, timp de 2 săptămâni, în Penitenciarul Aiud. De asemenea, suntem parteneri la mai multe proiecte iniţiate de Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” din Aiud, cum ar fi Festivalul internaţional de umor sau Festivalul internaţional de fotografie şi film.
-Impresionant! Care este secretul reuşitei voastre, în condiţiile în care alte structuri culturale şi artistice eşuează lamentabil?
-Nu ştiu dacă este vorba despre un secret, dar o explicaţie există. Comparativ cu unele instituţii culturale, care organizează activităţi în virtutea inerţiei, doar pentru a-şi îndeplini „planul cincinal” sau pentru punctaj şi gradaţii ale personalului, noi lucrăm cu un grup bine definit de angajaţi şi voluntari inimoşi, motivaţi de dorinţa de a realiza ceva marcant în actul cultural contemporan. Ei lucrează din tot sufletul, pentru că le place ceea ce fac şi sunt mulţumiţi de rezultate. Parteneriatul cu Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” este, de asemenea, hotărâtor, căci toate proiectele le deesfăşurăm împreună. Toţi voluntarii „Inter-Art” sunt bine definiţi ca activitate şi implicare, iar fiecare are un rol bine conturat. Am doi colegi de marcă în conduderea fundaţiei, care şi-au lăsat ampernta puternic asupra activităţii şi contribuie din plin la succes. Este vorba despre Ioan Hădărig şi Robert Lixandru. Noi nu avem timp să ne certăm sau să avem neînţelegeri. Ne concentrăm pe proiecte, pentru că în calitate de voluntari timpul este esenţial. Cei implicaţi sunt studenţi sau profesori, critici şi istorici de artă, precum şi oameni de cultură din diferite domenii şi artişti plastici, atât din ţară cât şi de peste hotare.
-Care au fost cele mai mari dificultăţi întâmpinate?
-Cred că cea mai mare lacună la nivel naţional este lipsa managementului cultural. Acesta este un domeniu încă „în faşă”, din punctul meu de vedere, ceea ce ne afectează şi pe noi. În rest, un mare deficit îl reprezintă lipsa fondurilor proprii, lipsa unor activităţi de autofinanţare. Niciodată nu sunt destule resurse din finanţări, dar ne descurcăm cum putem. Pierdem, însă, invitaţii preţioase (care ar crea imagine României dincolo de graniţe) pentru că nu avem fonduri proprii care să acopere astfel de cheltuieli…
-Dă-mi un exemplu concret.
-Au fost unele situaţii de-a dreptul jenante şi inadmisibile. De pildă expoziţia de la New York, de la sediul Naţiunilor Unite, care trebuia definitivată în trei luni de zile. O astfel de invitaţie primeşti o dată în viaţă şi trebuie să profiţi. A fost foarte greu. Am încercat să dau de urma fondurilor despre care se spunea că ar fi pentru promovarea imaginii României în lume, dar fără succes. Şi dacă nici expoziţia asta nu însemna o astfel de promovare, atunci nu ştiu ce altceva ar putea fi… Ei bine, nişte secretari de stat au jucat „ping-pong” cu mine, punându-mă să alerg între cabinetul prezidenţial, cel al primului ministru şi diferite ministere. Nimeni nu mă băga în seamă. Mă loveam peste tot de un sistem rigid şi ineficient. Aşa că am plecat la New York cu… 400 de euro, bani din „sponsorizare internă”. Adică pe banii noştri, fără diurnă, mâncând hot-dogs de un dolar şi dormind în camerele de protocol ale unei biserici catolice din Manhattan! Singura instituţie de la nivel central care ne-a ajutat a fost Ministerul de Externe, care a asigurat protocolul la expoziţie, şi Ambasada României la ONU, care ne-a fost alături, trup şi suflet. De asemenea, am mai primit sprijin de la partenerii noştri tradiţionali, respectiv Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Aiud. Dacă nici o expoziţie românescă la sediul ONU nu i-a impresionat, ca prestigiu pentru ţara asta, pe cei în măsură să finanţeze un proiect cu un buget modest, de câteva mii de euro, atunci ce ar putea să-i impresioneze?
-Mda, e revoltător, mai ales când vezi că se dau în schimb bani pentru tot felul de acţiuni fără efect şi se fac tot felul de cheltuieli fără acoperire… ce le-ai recomanda unor structuri similare cu Fundaţia „Inter-Art”, care au statut de uniuni de creaţie?
-E greu să vorbeşti despre lucruri în care nu eşti direct implicat şi pe care nu le cunoşti. Nu cred că sunt îndreptăţit să fac recomandări, dar o să-mi exprim părerea. Fiecare asociaţie are probleme proprii, specifice. Trebuie doar să se urmărească în exclusivitatea scopul propus iniţial, la înfiinţare. În rest, toate cele bune celor ce activează în domeniul cultural artistic, pentru că noi nu-i vedem ca pe nişte competitori, ci ca pe nişte colegi.
-Dar despre amatorism, în general, ce părere ai?
-E o dilemă care se dazbate de ani de zile. Personal cred că teoria „comunistă” că doar cel cu facultate poate fi considerat profesionist mi se pare complet greşită. Nu pot şi nici nu vreau să neg importanţa studiilor superioare în niciun domeniu. Dar este tragicomic să afirmi că e profesionist doar cel ce a absolvit o facultate de artă şi aşa se ajunge la situaţii în care unii ce abia dacă sunt nişte pedagogi în domeniul artei, pentru că asta au învăţat, asta predau şi la asta se pricep, sunt consideraţi ditamai profesioniştii. Aceştia primesc aşa, din mers, un card UAP şi privesc cu dispreţ pe oricine nu are acelaşi statut. Nici nu mai contează că expune doar o dată la cinci ani, iar în rest activează ca profesor de desen pe la vreo şcoală comunală. Sunt oameni care nu lucrează zilnic, ca nişte profesionişti dar se autodefinesc profesionişti deşi sunt doar dascăli de profesie. Şi sunt cazuri concrete…
Ca să nu mai vorbesc de faptul că „elita” românească nu acceptă facultăţile particulare sau studiul cu maeştrii consacraţi, aşa cum se acceptă în alte ţări. Am văzut zeci de CV-uri ale unor artişti din alte ţări, care erau recunoscuţi şi apreciaţi, iar în acestea scria doar că au studiat cu profesori celebri sau că au făcut „studii libere”, fără să fi absolvit nicio facultate. Eu personal nu mai sunt sensibil la acuzele de amatorism ce mi se aduc. Nu am vrut niciodată să urmez cursurile unei academii de artă şi nu voi face acest lucru niciodată. Pe autorizaţia mea de lucru scrie „artist liber profesionist”, pentru că eu din asta trăiesc. Şi cred că asta e adevărata definiţie a profesionalismului. Am făcut o şcoală de arte, am studiat grafica şi gravura timp de 6 ani cu profesorul Janos Kantor din Ungaria (un nume binecunoscut), am studiat filozofia artei cu Chiru Chakravarty… Asta înseamnă pentru mine profesionalism, nu a absolvi o academie de artă rigidă, unde înveţi să devii „modelajul” profesorului tău, altfel eşti pierdut ca artist, iar dacă nu te pierzi ca artist, te pierzi ca personalitate.
-Care sunt planurile de viitor ale Fundaţiei „Inter-Art”?
-Aşteptăm decizia Guvernului de a fi declaraţi fundaţie de utilitate publică, aspect ce ne va acorda anumite avantaje în viitor. Un punct foarte important pe agenda noastră îl reprezintă proiectul Centrului Internaţional INTER- ART, un complex artistic bine închegat pe care dorim să-l construim. Acest centru, prin tot ceea ce va oferi, va fi o pemieră absolută şi sper să aducă multe avantaje. În primul rând să se autofinanţeze şi să ne scutească de multe cheltuieli pe care le avem acum pe proiecte periodice. De asemenea, avem multe proiecte expoziţionale importante, care deocamdată stagnează din lipsă de fonduri. Am primit o a doua invitaţie să expunem la Woodrow Wilson Center din Washington DC (SUA), ducem tratative pentru o expoziţie „Inter-Art” la Paris şi dorim să mutăm la Los Angeles expoziţia prezentată anul trecut la sediul ONU din New York. Pe plan local am dori să contribuim la faţada Primăriei Aiud, care poartă de 10 ani, cu onoare, titulatura de Oraş al Artelor. Avem o colecţie de 12 sculpturi în piatră şi marmură pe care dorim să le donăm municipalităţii pentru a le expune în câteva locuri publice. Acestea vor fi dezvelite în anul acesta, în luna august, odată cu ediţia a XVI-a a Taberei internaţionale „Inter-Art”. Avem multe proiecte, iar de idei nu ducem lipsă. Ducem lipsă de fonduri şi de o susţinere mai hotărâtă…
– Mulţumesc şi succes!
A consemnat Ioan HĂNŢULESCU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI