Sport

Alina Boholţan în lotul României de Alergare Montană

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Recent în masivul Muntele Mic lângă Caransebeş, s-a desfăşurat un important Grand-Prix de alergare montană, această competiţie constituind criteriu de selecţie pentru loturile României care vor reprezenta ţara noastră la Campionatul Balcanic care se va disputa în data de 12 iunie în localitatea Dimitrovgrad din Serbia şi pentru Campionatul European care va avea loc în Turcia la Bursa, în data de 10 iulie. La concurs a fost prezentă şi atleta albaiuliancă Alina Boholţan (legitimată la CS Unirea Alba Iulia şi CS Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia), antrenor Gabriel Avram.
Cursa de 8 km a senioarelor a adus o clasare pe treapta a treia a podiumului pentru Alina Boholţan, poziţie care asigură prezenţa în efectivul României, prezent luna viitoare la Campionatul Balcanic. În lotul naţional de senioare au mai fost selecţionate Cristiana Frumuz (CSM Buzău) şi Alina Petrescu (Rapid Bucureşti). La începutul acestui an competitoarea din Cetatea Marii Uniri a fost cooptată alături de alte 6 atlete, în echipa „Adidas Boulder Wave”, pregătită de antrenorul Mircea Bogdan ce are ca obiectiv pregătirea acestor atlete pentru performanţă la cel mai înalt nivel în probele de fond. De altfel rezultatele pregătirii în echipă din ultimele luni şi-au pus amprenta în recentele performanţe realizate de către Alina Boholţan, în cursa de semimaraton de la Cluj Napoca reuşind o îmbunătăţire a recordului personal cu peste 3 minute. „Peste două săptămâni Alina Boholţan şi Andra Ologu, ambele CS Unirea Alba Iulia vor participa alături de celelalte componente ale echipei «Adidas Boulder Wave» la un Grand Prix de pistă, la Bucureşti, pe distanţa de 10.000 metri”, a precizat Radu Nicula, director CS Unirea Alba Iulia.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul va renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar CSM Aiud este noua echipă de fotbal seniori care va reprezenta municipiul Aiud, în viitoarea stagiune, 2026/2027, urmând să evolueze în Liga 4 Alba (sau chiar în SuperLiga Alba, al patrulea eșalon, […]

Citește mai mult

Sport

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți

Ioana Oprean

Publicat

în

Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională.  În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]

Citește mai mult