Politică Administrație

Alin Cucui, PDL Alba: ”Președintele PSD, Ioan Dîrzu, un necunoscut chiar și pentru colegii săi de la București”

Ioana Oprean

Publicat

în

Constatăm cu uimire că o principală preocupare a “liderilor” PSD este Strategia de dezvoltare a județului, dar nu într-un sens pozitiv și constructiv cum ar fi normal, ci în sensul de a ne convinge că este un element de care județul nu are nevoie.

De dragul de a critica orice numai ca să își audă vocea și a-și vedea poza în ziare, PSD –ul prin liderul său proaspăt întors de la soare din concediu, pare a fi prezent la emisiunea “Copiii spun lucruri trăsnite”.

E interesant cum președintele PSD și unii din colegii dânsului critică un document pe care toți consilierii județeni, printre care și cei din PSD, l-au acceptat și aprobat spre a fi elaborat prin vot în ultima ședință de consiliu județean.

Dacă s-ar fi consultat cu dl. Florea, lider al consilierilor județeni PSD și economist de profesie, cu siguranță ar fi înțeles însemnătatea acestui document, dar până o va face, îl informăm pe domnul președinte Dîrzu că în Consiliul județean se lucrează legal, planificat, profesionist, după documente de planificare care sunt publice, nu după comandă politică cum era în vremea PSD-ului. Strategia reprezintă un document de programare deosebit de important, pe baza căruia se planifică activitatea de dezvoltare în județ pentru următorii ani.

De asemenea, îl informăm că toate investițiile care se desfășoară în comunele și orașele județului, pentru a putea fi finanțate din fonduri europene, guvernamentale sau fonduri de la Consiliul județean, primesc un aviz din partea consiliului, conform căruia obiectivele de investiții se încadrează în strategia de dezvoltare a județului. Deci strategiile de dezvoltare ale administrațiilor locale și cea județeană sunt obligatorii și trebuie corelate.

Fără strategia de dezvoltare 2007-2013, pentru județul Alba ar fi fost aproape imposibil să aibă acces la fonduri europene și la programe de dezvoltare.

Să dăm și două exemple de lucrări de investiții în infrastructura rutieră, realizate din fonduri europene: drumul județean Blaj – Cetatea de Baltă și drumul județean Aiud – Buru, asta pentru a readuce tuturor aminte cum arătau aceste drumuri în perioada în care județul era condus de PSD și cum arată astăzi.

Un alt subiect abordat de domnul Dîrzu este acela legat de investițiile din județul Alba, față de care se declară nemulțumit, însă nu la fel stau lucrurile când vorbește despre guvernarea USL de care se declară mulțumit, uitând de fapt de promisiunile făcute locuitorilor din Munții Apuseni, cum că va moderniza drumul național Alba – Zlatna – Abrud – Cîmpeni, dar acest lucru nu ne miră pentru că a fost nevoie de 1 an de zile pentru ca dânsul să priceapă că acesta este un drum național și nu un drum județean. Dacă  ar fi fost prezent la Sărbătoarea de pe Muntele Găina, cu siguranță ar fi făcut diferența între cum arată drumurile județene și drumurile naționale din Munții Apuseni.

Domnul Dîrzu vede doar investițiile din localitățile cu primari PSD și deși a fost o bună perioadă consilier județean nu știe că toate investițiile din județ, fie că vorbim de localități cu primari PSD, PNL sau PDL, au fost realizate prin implicarea Consiliului Județean Alba. Am observat la ultimele inaugurări din județ (investiția Bosch de la Blaj) cât de important este domnul Dîrzu : nici colegii veniți de la București nu păreau să-l cunoască prea bine. PSD, la fel ca întotdeauna, se laudă cu munca altora și s-a obișnuit în ultima vreme să inaugureze investiții realizate de alții.

Domnul Dîrzu vorbește de capitale de regiune? De ce nu face nimic pentru a ajuta Alba Iulia, că oricum este la guvernare? Răspunsul e foarte simplu: pentru că nu-l bagă nimeni în seamă la București, mai bine zis PSD Alba nu contează la București. Gargara domnului Dîrzu față de lipsa lui Hava și Dumitrel de la Sibiu este tot un semn al lipsei de importanță a PSD Alba.  Hava și Dumitrel nu au fost prezenți la Sibiu tocmai pentru a nu legitima o mascaradă aranjată ca pe vremea PCR-ului pentru a ridica în slăvi Sibiul. După cum zicea și colegul Florin Roman, a fost vorba despre o discuție despre dezorganizare și nu despre descentralizare.

În final, ne întrebăm: oare îi cerem prea mult domnului Dîrzu dacă ne așteptăm să înțeleagă aceste lucruri, pentru că nu-l putem suspecta că își trădează județul cu bună știință? Oricum ar fi, e grav și domnul Dîrzu  mai bine și-ar relua somnul liniștit, că oricum nu-l bagă nimeni în seamă.

Vicepreședinte PDL Alba, Alin Florin CUCUI


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Mihalț: Anunț licitație publică închiriere imobil

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Mihalț: Anunț licitație publică închiriere imobil Administrația publică din comuna Mihalț anunță licitație public pentru închirierea unui imobil. 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Comuna Mihalț, CIF 4562338,localitatea Mihalț, Nr. 635, județul Alba, telefon/fax 0258718101, email: […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Ordonanţa cu tăierile din administraţie, pusă în transparență de Ministerul Dezvoltării: Reducere cu 10% a posturilor ocupate în administraţia locală. Alte măsuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Ordonanţa cu tăierile din administraţie, pusă în transparență de Ministerul Dezvoltării: Reducere cu 10% a posturilor ocupate în administraţia locală. Alte măsuri Ministerul Dezvoltării a publicat miercuri, 18 februarie 2026, pe pagina sa, în transparență decizională, proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind măsurile din administrație, în varianta agreată de Coaliție. Printre măsurile agreate […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Primul Aqua Park din județul Alba, construit la Ocna Mureș, pe o suprafață de 5 hectare: Partemeriat între Consiliul Județean și administrația din orașul salin

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primul Aqua Park din județul Alba, construit la Ocna Mureș, pe o suprafață de 5 hectare: Partemeriat între Consiliul Județean și administrația din orașul salin Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 19 februarie 2026, a Consiliului Județean Alba se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unui Acord de parteneriat […]

Citește mai mult