Actualitate

ALERTĂ METEO: Precipitaţii şi intensificări ale vântului în întreaga ţară, până marți

Ioana Oprean

Publicat

în

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare de precipitaţii şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi dimineaţă în întreaga ţară.

Conform prognozei, în intervalul 11 martie, ora 21:00 – 12 martie, ora 11:00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei vor fi precipitaţii, care vor depăşi 10 l/mp şi local 15 – 20 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ploaie şi lapoviţă, dar temporar şi pe arii relativ restrânse şi sub formă de ninsoare.

În regiunile sudice şi sud-estice, local vântul va avea intensificări, la rafală se vor atinge viteze în general între 45 şi 55 km/h, iar pe litoral de până la 60 – 70 km/h.

Totodată, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, izolat mai consistent. Temporar, vântul va avea viteze de 50 – 60 km/h, iar la altitudini mai mari de 1.500 de metri de peste 70 km/h. Zăpada va fi spulberată şi ninsoarea viscolită.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ar putea actualiza informarea emisă luni.

Până la ora 16:00 zona de munte din 27 de judeţe se află sub Cod galben de vânt puternic şi ninsori viscolite, conform atenţionării emise duminică de către meteorologi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare  AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania: „Au fost perfecționate abilitățile de operare a sistemelor de armament”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania Militarii Batalionului 812 Infanterie „Bistrița” au executat trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V”, în poligonul din Cârțișoara, județul Sibiu. Activitatea a avut ca scop perfecționarea abilităților de operare a sistemelor de armament, îmbunătățirea coordonării între membrii echipajelor și menținerea unui nivel ridicat de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteotologie (ANM) a prezentat, vineri, 20 martie 2026, prognoza meto pe 4 săpătămâni. Meteorologii estimează că, în prima parte a lunii aprilie, temperaturile se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade din […]

Citește mai mult