Curier Județean

ALBA:Mărfuri confiscate, amenzi, permise auto şi certificate de înmatriculare reţinute de Poliţie şi Garda Financiară într-o singură zi

Bogdan Presecan

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba împreună cu reprezentanţii Gărzii Financiare Alba într-o acţiune comună de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale au verificat, vineri, 24 februarie, legalitatea desfăşurării transportului rutier public de mărfuri pe raza judeţului Alba.

La această activitate au participat 65 de poliţişti de la structurile de poliţie rutieră şi de investigare a fraudelor şi 4 comisari ai Gărzii Financiare Alba.

Aceştia au controlat 326 autovehicule, iar pentru diverse încălcări ale normelor legale constatate au fost aplicate 134 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 22.760 lei. Dintre acestea, 124 au sunt pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, iar 10 pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite. Au fost de asemenea confiscate bunuri în valoare de 14.168 de lei, respectiv 42 parfumuri, 3120 kg de marmură, 580 kg de mezeluri, 72 kg de fructe şi alte cantităţi de cereale.

Pentru depăşirea regimului legal de viteză au fost reţinute 5 permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Ziua Poliției Române 2026, la Alba Iulia: 204 ani de serviciu în slujba comunității, sărbătoriți în Piața Cetății: Prezentări de tehnică, demonstrații și ateliere 

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Poliției Române 2026, la Alba Iulia: 204 ani de serviciu în slujba comunității, sărbătoriți în Piața Cetății: Prezentări de tehnică, demonstrații și ateliere 204 ani de tradiție şi continuitate a Poliției Române în slujba cetățenilor sunt marcați astăzi, 25 martie 2026, la Alba Iulia de către Inspectoratul de Poliție Județean Alba prin organizarea de […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Profesori din România reuniți la Găbud pentru dezbateri despre rolul siguranței emoționale în procesul educațional

Ioana Oprean

Publicat

în

Profesori din România reuniți la Găbud pentru dezbateri despre rolul siguranței emoționale în procesul educațional În perioada 20-22 martie 2026, la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud (jud. Alba), a avut loc o nouă întâlnire a comunității profesorilor, cu titlul „Sinaxa Educațională”, organizată în parteneriat cu comunitatea IMPACT a jurnaliștilor. Evenimentul a adus împreună cadre […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | PANICĂ la Unirea: 50 de persoane s-au autoevacuat dintr-un autocar, după supraîncălzirea punții spate

Bogdan Ilea

Publicat

în

PANICĂ la Unirea: 50 de persoane s-au autoevacuat dintr-un autocar, după supraîncălzirea punții spate Pompierii din Aiud intervin pentru stingerea unui incendiu ce se manifestă, astăzi, 25 martie 2026, în localitatea Unirea, la un autocar. – ISU Alba a transmis că incendiul nu se confirmă, fiind vorba despre o supraîncălzire a punții spate a autocarului, […]

Citește mai mult