Albaiulianul Bogdan Lazăr, convocat pentru dubla România – Israel Under 19
Reprezentativa juniorilor născuți în 2003 se reunește pentru două partide de pregătire în fața selecționatei similare a Israelului, din efectivul României făcând parte Bogdan Lazăr (foto, centru, nr. 5), fundașul din Cetatea Marii Uniri. Partidele vor avea loc marți, 3 august, și joi, 5 august, cu începere de la ora 21.00, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia.
Cu echipa națională a reușit calificarea la Turul de Elită, la Under 17, însă turneul a fost anulat din cauza pandemiei de COVID-19, iar 2021 urmează o altă campanie de calificare, la Under 19, la finele acestui an. Tricolorii Under 19 vor evolua în luna noiembrie în preliminariile EURO 2022. Vor întâlni Letonia (10 noiembrie), San Marino (13 noiembrie) și Turcia (16 noiembrie). Se califică mai departe la Turul de Elită cele 13 câștigătoare ale grupelor, ocupantele locurilor secunde și cea mai bună echipă de pe locurile 3.
Pentru aceste jocuri selecționerul Adrian Văsîi a convocat un lot format din 24 de jucători (câte 5 de la FCSB și Farul Constanța), după cum urmează: *portari: Borbei (Lecce), Aldescu (Concordia Chiajna); *fundași: S. Pîrvulescu (Petrolul Ploiești), Cr. Ignat (Rapid), Ciontea (FCSB), Ad. Nicolae (Petrolul Ploiești), Bogdan Lazăr (Farul Constanța), Gergely (AFK Csikszereda), Trifan (FCSB), Amzar (Dinamo); *mijlocași: D. Andrei (Politehnica Timișoara), Ciobanu-Vanghele (“U” Cluj), Pandele (Metaloglobus), Pintilie (Concordia Chiajna), R. Ilie (Rapid), Sîrbu (Farul Constanța), Bodișteanu (Farul Constanța), Negoescu (UTA Arad), R. Niță (FCSB), N. Popescu (Farul Constanța), Covalciuc (Metaloglobus); *atacanți Chirițoiu (FCSB), R. Tudor (FCSB), Andronache (Farul Constanța), conform Federației Române de Fotbal
Jucătorul albaiulian a devenit în acest an vicecampion național Under 19 cu Viitorul Constanța, după finala pierdută, surprinzător, cu AFC Csikszereda, meci în care a absentat din motive medicale. Debutant în 2020 în Liga 1 și cu trei prezențe în elită, toate sub comanda lui Gheorghe Hagi, apărătorul lateral stânga este un obișnuit al loturilor naționale. De mic a fost atras de “sportul rege”, iar la 5 ani a fost legitimat întâia dată, la Unirea Alba Iulia, fiind pregătit de Cristi Mărginean. După 4 ani petrecuți în “alb-negru” a trecut la Europa Alba Iulia, unde a evoluat în perioada 2012-2016, sub comanda regretatului antrenor Neluțu Popa, golgheterul all-time al “alb-negrilor”. A impresionat de la vârste fragede, iar la prima ediție a Cupei “Iani Mitracu” a cucerit trofeul de golgheter și a câștigat trofeul cu Europa Alba Iulia, în 2015. Înainte și-a adjudecat și alte distincții individuale: cel mai tehnic jucător la Trofeul “Gheorghe Ene” (2011/2012), cel mai tehnic jucător la juniorii E (2013/ 2014), cel mai bun jucător în Campionatul Speranțelor (2013) și golgheter al juniorilor D (ediția 2015/ 2016). Doi ani la rând a fost campion județean cu Europa Alba Iulia, la juniori E și juniori D și s-a bătut, la Tărlungeni, în 2015, la turneul zonal, cu echipa Academiei “Gheorghe Hagi”. În acel an a fost remarcat de specialiștii clubului din Ovidiu, find testat o anumită perioadă. Bogdan Lazăr a fost în permanență convocat la loturile naționale, la diverse categorii de vârstă, Under 15, Under 16, Under 17 și Under 18 (cu care, recent, a disputat o dublă de verificare împotriva Ungariei). A devenit campion național cu Viitorul Constanța, în 2019, după o finală, la Buftea, cu LPS Banatul Timișoara, scor 4-1, în ultimul act al Ligii Elitelor Under 17. C
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, calificare la turneul semifinal II al Campionatului Under 13
Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, calificare la turneul semifinal II al Campionatului Under 13, minivolei feminin Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, reprezentantele Albei, s-au calificat în turneul semifinal II al campionatului Under 13, minivolei feminin, ajungând între primele 16 echipe din țară la cea mai mic nivel competițional. Citește […]
FOTO | Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia
Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia. Cei doi se întorc de la Novo […]
Ariana Pîrv și Diana Vereș (Volei Alba Blaj), în echipa ideală a sezonului regular întocmită de FRV!
Voleibalistele Ariana Pîrv și Diana Vereș (Volei Alba Blaj) se regăsesc în echipa ideală a sezonului regular întocmită de FRV! Volei Alba Blaj are două jucătoare, extreme Ariana Pîrv și libero-ul Diana Vereș în echipa ideală a sezonului regular întocmită de Federația Română de Volei, după cele 18 etape. De asemenea centrul Jelena Delic și […]