“ALBA SUB LUMINI DE OSCAR” 2014. Cei mai tari fotografi din ţară vin în judeţul nostru pentru a imortaliza “giuvaierul turistic” Cetatea Alba Carolina şi alte frumuseţi
În perioada 28 iulie – 1 august, municipiul Alba Iulia se va transforma într-un imens „studio”. 150 de fotografi profesionişti din toată ţara se vor reuni în „Cealaltă Capitală” la prima ediţie a Festivalului „Alba sub Lumini de Oscar”. Timp de 5 zile, aceştia îşi vor demonstra talentul în arta fotografiei imortalizând frumuseţile acestui judeţ, iar cele mai deosebite şi încântătoare imagini vor fi premiate în cadrul unui concurs cu premii substanţiale, între 400 şi 2000 de euro. Participanţii la festival vor avea ocazia să întâlnească fotografi profesionişti consacraţi în ţară şi în străinătate şi să descopere astfel secretele fotografiei profesioniste. Vor fi organizate workshop-uri şi cursuri gratuite, expoziţii foto dar şi proiecţii de filme documentare. În cadrul festivalului este cuprinsă şi o excursie pe Valea Frumoasei de 2 zile.
Festivalul „Alba sub Lumini de Oscar” îi aduce la Alba Iulia pe Marek Czarnecki – multiplu câştigător al “British Professional Photography Award” (echivalentul Oscarului pentru fotografie), ce va preda secretele fotografiei panoramice şi de peisaj, lectorul Cătălin Săvulescu cu fotografia de produs, pe Vlad Eftenie – considerat cel mai bun fotograf de Urban şi Street Photography din România şi câştigătorul de anul acesta al Sony World Photography. De asemenea, Cosmin Someşan va învăţa participanţii la cursuri despre tot ceea ce înseamnă fotografia action, iar Luca Achim, despre editarea fotografiei şi Cătălin Rudolf – modalităţi de iluminare cu lumina continuă. Vor fi susţinute si prezentări, seminarii şi comunicări prezentate de către alţi fotografi.
Fiecare curs teoretic şi respectiv sesiune hands on se va finaliza cu un concurs. Participarea la toate concursurile este liberă pentru toţi participanţii. După finalizarea sesiunii hands on participanţii vor avea câteva ore la dispoziţie pentru a selecta imaginile şi pentru a le descărca într-un laptop pus la dispoziţie de către organizatori şi sponsori. Numărul maxim de fotografii cu care pot participa concurenţii este stabilit de către lectorii cursului respectiv. Vor fi alese 10 fotografii câştigătoare: locul I, locul II, locul III şi 7 menţiuni. Juriul va fi format din lectorii cursului respectiv, un reprezentant al organizatorilor şi un reprezentant al sponsorilor sau partenerilor.
Premiile vor fi acordate de organizatori, sponsori şi parteneri. Premiul I va fi în valoare de 2.000 euro, premiul II, 1.500 de euro, premiul III 1.000 de euro şi 7 menţiuni de 400 de euro.
Cursurile teoretice vor fi cu intrare gratuită şi se vor defăşura la Restaurant Medieval din Cetatea Alba Carolina, Pub 13, iar expoziţiile de fotografie vor fi organizate într-un spaţiu situat lângă Poarta a-III-a a Cetăţii Alba Carolina, locul unde are loc şi schimbul Gărzii Cetăţii. În fiecare seară vor fi proiecţii de fotografie şi filme documentare pe esplanada din spatele Porţii a-III-a a Cetăţii Alba Carolina. În ultima zi a festivalului se va organiza un vernisaj al câştigătorilor acestei ediţii a festivalului şi se vor acorda premiile.
Cei care doresc să se înscrie trebuie să ştie că perioada de trimitere a formularelor este 1 mai – 6 iulie. Listele intermediare cu participanţii care sunt acceptaţi la festival vor fi anunţate periodic, la fiecare două săptămâni, până pe data de 13 iulie 2014. Formularele completate precum şi portofoliu de 10 fotografii se vor trimite la adresa de e-mail: [email protected]. Pentru cursurile practice cu locuri limitate se va ţine cont de ordinea în care se fac înscrierile. Portofoliile trimise şi acceptate vor fi luate în considerare şi la o eventuală înscriere la festivalul „Vama Sub Lumini de Oscar”, din perioada 23 august – 31 august.
Participanţii trebuie să aibă minim 18 ani.
Cheltuielile cu transportul, cazarea, mâncarea şi băutura sunt suportate de către participanţi. Excepţie fac cheltuielile cu transportul Alba Iulia – Valea Frumoasei şi retur. Participanţii trebuie să aibă echipament foto propriu (lista orientativă: aparat foto – de preferat dslr -, obiective foto, trepied, blitz extern, card memorie, acumulatori, încărcător acumulatori, cabluri de conectare, manualul aparatului foto, laptop.
CONCURS: 3 dintre participanţi pot beneficia de cazare şi masă gratuită la Festivalul “Alba sub Lumini de Oscar”
Festivalul „Alba sub Lumini de Oscar” are şi un prim concurs, ce a început în data de 4 mai şi se va desfăşura până în 5 iulie. Acesta va da posibilitatea a trei câştigători să beneficieze de trei premii în valoare de 400 de euro fiecare, constând în asigurarea cheltuielilor de cazare şi masă pe perioada desfăşurării festivalului, dar şi de înscrierea automată în cadrul Festivalului Vama Sub Lumini de Oscar, ce se va defăşura în perioada 23 august – 31 august, la Vama Veche.
Participanţii vor avea de trecut trei etape, în care vor trebui să realizeze fotografii pe 3 teme diferite. Concursul este organizat pe pagina de Facebook a evenimentului şi se va supune regulamentului publicat pe această pagină.
Iată etapele şi perioadele de desfăşurare:
Etapa I – Tema: “România neştiută”
Perioada de postare: 4 mai – 17 mai
Perioada de votare: 18 mai – -24 mai
Etapa a II a – Tema: “Lumini şi umbre”
Perioada de postare: 25 mai – 7 iunie
Perioada de votare: 8 iunie – 14 iunie
Etapa a III a– Tema: “În mişcare”
Perioada de postare: 15 iunie – 28 iunie
Perioada de votare: 29 iunie – 5 iulie
Vor fi declarate căştigătoare fotografiile (câte un câştigător la fiecare etapă) care vor aduna cel mai mare număr de voturi. Se va ţine cont doar de voturile acordate în perioadele menţionate. Votarea se face prin scrierea unui comentariu în dreptul fotografiei, cuvântul „votat”. Aceeaşi persoană nu poate vota de două ori aceeaşi fotografie, dar poate vota mai multe fotografii.
Participanţii la „Alba sub Lumini de Oscar” vor ceda organizatorilor drepturile de utilizare asupra fotografiilor realizate în cadrul cursurilor semnând în acest sens un acord scris. Astfel că, la finalul festivalului, judeţul Alba se va putea mândri cu un potofoliu imens de fotografii realizate de „aşii” naţionali ai fotografiei, iar organizatorii le vor putea folosi în scopul promovării judeţului.
Aflaţi mai multe detalii despre festival şi regulamentul de înscriere pe pagina oficială a evenimentului AICI.
Festivalul „Alba sub Lumini de Oscar” este organizat de New Ad Zone, Asociaţia „Produs în Alba”, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Pastorala de Crăciun 2024 a Părintelui Arhiepiscop Irineu: ”Venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ este o taină minunată, pe care Atotputernicul Dumnezeu a pregătit-o timp de secole”
Pastorala de Crăciun 2024 a Părintelui Arhiepiscop Irineu: ”Venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ este o taină minunată, pe care Atotputernicul Dumnezeu a pregătit-o timp de secole” Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor, creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi părintească binecuvântare! Citește și: MESAJE de CRACIUN […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana