Alba Iulia – un centru universitar puternic şi modern
Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia a fost înfiinţată în anul 1991, prin Hotărârea Guvernului României 474/1991. Instituţia de învăţământ superior a pornit la drum cu doar două specializări, cu un număr redus de studenţi, avându-l la conducere pe prof. dr. Iuliu Paul, plecat dintre noi, persoana de a cărui nume se leagă practic ridicarea şcolii de învăţământ superior în Cetatea Marii Uniri, unul dintre cei care a vegheat la buna funcţionare a acesteia. Universitatea s-a dezvoltat de-a lungul anilor până la nivelul de astăzi când deţine calificativul „Grad de încredere ridicat”, primit în urma evaluării Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). La sfârşitul acestei săptămâni, mai precis pe data de 27 mai, instituţia de învăţământ albaiuliană va sărbători împlinirea a două decenii de existenţă. În apropierea acestui moment festiv, nu doar pentru universitate dar şi pentru comunitatea albaiuliană, l-am rugat pe rectorul instituţiei, prof. univ. dr. ing. Moise Ioan Achim, cel care ocupă acest post din 2004, să ne facă o retrospectivă a celor 20 de ani.
– Domnule rector iată că Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia împlineşte două decenii de existenţă. Când s-a pus piatra de temelie mulţi au fost cei care nu au crezut în şansa instituţiei şi cu atât mai puţin în durabilitatea acesteia.
– Începutul a fost anevoios pentru că la Alba Iulia nu exista o infrastructură, o tradiţie universitară. Cred că începutul a reprezentat convingerea şi dorinţa profesorului Iuliu Paul de a veni la Alba Iulia şi a prelua iniţiativa înfiinţării universităţii şi a conducerii ei. Ar fi nedrept dacă nu aş spune că o mare parte din oamenii politici ai vremii au avut o mare contribuţie, fără a nominaliza din dorinţa de a nu omite pe vreunul dintre aceştia. E adevărat că înfiinţarea Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia a fost pusă sub semnul întrebării şi mai ales durabilitatea ei în timp. A fost primită chiar cu scepticism şi au trecut mulţi ani până când societatea, comunitatea şi-a însuşit-o, însă nu în totalitate. Orice început are greutăţile lui, iar înfiinţarea unei instituţii de învăţământ superior este un lucru extrem de greu de realizat. Cu toate acestea, universitatea va aniversa 20 de ani de la înfiinţare. În bilanţul acestor ani se pot menţiona realizări deosebite în planul calităţii actului educaţional şi de cercetare, al bazei materiale care conferă condiţii din cele mai bune pentru pregătirea studenţilor, al construirii unui corp didactic de o înaltă pregătire profesională. Sigur nu trebuie uitaţi colegii din sectorul didactic auxiliar, financiar-contabil şi administrativ care s-au remarcat printr-o dăruire şi un profesionalism exemplar. Acest bilanţ poate fi încheiat cu una dintre cele mai importante realizări ale universităţii, respectiv primirea, după 19 ani de existenţă, în urma evaluării ARACIS, în octombrie 2009 a calificativului de „Grad ridicat de încredere”, ceea ce a plasat instituţia în rândul universităţilor de prestigiu din România. Sunt convins că cei 20 de ani au reprezentat acumulări importante care ne-au adus într-un stadiu de maturitate intelectuală şi profesională. De acum înainte sarcina noastră este să confirmăm că suntem capabili să performăm şi să ducem mai departe universitatea pe cele mai înalte trepte ale calităţii şi performanţei.
– V-aş ruga să ne vorbiţi, pe larg, despre evoluţia universităţii din Cetatea Marii Uniri de-a lungul celor 20 de ani.
– Prima etapă, cea dintre anii 1991 – 1994, a corespuns primei conturări a misiunii instituţiei, a fost o perioadă de formare iniţială a structurilor minimal necesare pentru o funcţionare normală, precum şi de formare şi promovare a corpului profesoral propriu. La începuturi resursa umană nu exista motiv pentru care s-a apelat la centrele universitare din Cluj-Napoca şi Sibiu, care prin bunăvoinţa şi patriotismul unor persoane care aveau legătură cu Alba Iulia, au acceptat venirea cadrelor didactice pentru a putea începe activitatea educativă. În ceea ce priveşte baza materială se ştie că s-a pornit cu un spaţiu cu câteva încăperi şi eliberarea unei săli la etajul superior al Liceului nr. 4 care funcţiona în clădirea actuală a universităţii. S-a primit autorizarea pentru două specializări – Istorie şi Teologie-Asistenţă Socială, adăugându-se în 1992 – 1994 specializări în domeniul Filologiei şi Ştiinţelor Juridice. S-au demarat de asemenea acţiuni pentru înfiinţarea de specializări în domeniul economic, dar după un an de funcţionare s-a retras autorizarea, fiind necesară reînfiinţarea acestei specializări în 1997. Un moment important în dezvoltarea universităţii l-a avut primul plan strategic din 1994 care a fost întocmit în baza unui studiu realist şi realizat în totalitate de conducerea instituţiei. Între anii 1995 – 1999 universitatea şi-a conturat mai bine misiunea ca instituţie de învăţământ superior şi de cercetare. A fost o perioadă de dezvoltare importantă atât sub aspectul specializărilor cât şi al numărului de studenţi. După anul 2000 a fost continuată strategia de extindere a programelor de studiu, au fost create specializări noi în informatică, cadastru, istorie, finanţe bănci, marketing care au condus la creşterea numărului studenţilor şi implicit a profesorilor. S-au făcut paşi importanţi în cercetarea ştiinţifică, fiind câştigate importante proiecte de cercetare, organizate conferinţe ştiinţifice naţionale care ulterior au devenit internaţionale şi care au permis publicarea unui număr semnificativ de articole. În anul 2000 a fost obţinut statutul de universitate organizatoare de doctorat în domeniul istoriei, iar în 2003 şi în filologie. În timp, celor două domenii li s-au adăugat alte două: teologie şi contabilitate. Conform noii legislaţii, toate aceste domenii de doctorat sunt organizate la nivelul de universitate în şcoală doctorală. Perioada 2004 – 2008 a fost una extrem de favorabilă dezvoltării, în sensul că, prin alocarea de resurse financiare mai importante din partea Ministerului Educaţiei şi prin aportul veniturilor proprii universităţii, s-a reabilitat şi dezvoltat baza tehnico-materială şi s-au înfiinţat laboratoare didactice şi de cercetare dotate cu aparatură de înaltă performanţă. Toate acestea au făcut posibilă înfiinţarea a două specializări inginereşti în domeniul electronicii aplicate şi ingineriei mediului. Au fost acreditate masterate pe toate domeniile de licenţă, oferind posibilitatea studenţilor de a se perfecţiona în domeniul absolvit sau în domenii apropiate specializării de licenţă. O provocare a constituit-o anul 2005 când s-a trecut la reorganizarea învăţământului superior românesc prin implementarea sistemului Bologna.
– În cele două decenii scurse de la înfiinţarea universităţii, care a fost evoluţia bazei materiale şi ce investiţii au fost făcute?
– Universitatea albaiuliană a început de la un corp de clădire, respectiv corpul A ce reprezintă o latură a clădirii Sălii Unirii, fiind apoi repartizate corpurile B şi C, spaţii deţinute de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Liceul nr. 4. A urmat transferul către universitate a clădirii internatului şi cantinei care au intrat în reabilitare completă pentru a crea condiţii optime de studiu şi de servire a mesei pentru studenţi. În perioada 2004 – 2008 s-au reabilitat incintele universităţii, a fost înlocuit mobilierul din sălile de curs, săli care au fost dotate cu aparatură modernă de video-proiecţie. A fost construit un amfiteatru nou cu 186 de locuri şi au fost finalizate lucrările de consolidare şi restaurare a Palatului Apor, care în prezent constituie sediul Rectoratului. Trebuie menţionat că în 2006 a fost dată în folosinţă Biblioteca Universitară, care la data respectivă era una dintre cele mai moderne din ţară. Spaţiul respectiv a aparţinut Ministerului Apărării, fiind transferat în administrarea instituţiei de învăţământ superior albaiuliene. O altă investiţie importantă a fost finalizată în 2009, vorbim despre cel mai nou spaţiu al universităţii – Centrul Internaţional de Studii şi Conferinţe Gaudeamus. O clădire modernă cu toate dotările necesare desfăşurării în condiţii optime a conferinţelor şi activităţilor didactice şi de cercetare. O atenţie deosebită a fost acordată condiţiilor sociale ale studenţilor. În 2004 a fost dat în folosinţă un nou cămin şi celelalte două aflate în proprietatea universităţii au fost reabilitate. Toate aceste cămine asigură un grad ridicat de confort pentru studenţi şi cred că putem declara fără nicio reţinere că sunt printre cele mai moderne din sistemul de învăţământ superior. Fiecare cameră are grup social şi este dotată cu frigider, acces nelimitat la internet şi TV racordat la reţeaua de cablu, pe lângă acestea fiecare cămin având bucătării echipate cu aragaze şi cuptoare cu microunde, spălătorie cu maşini automate.
– Studenţii de la Alba Iulia au şi posibilitatea, prin proiecte şi programe, de a se deplasa în afara graniţelor ţării.
– Într-adevăr aşa este. Departamentul de relaţii Internaţionale s-a preocupat foarte mult pentru stabilirea de contacte şi încheierea de acorduri în ceea ce priveşte mobilitatea studenţilor, dar şi a cadrelor didactice. În prezent avem încheiate acorduri cu peste 78 de universităţi din Uninunea Europeană unde pleacă şi de unde vin studenţi la Alba Iulia. S-a profitat de programul Erasmus care facilitează practica studenţilor, astfel că în 2010, 22 de studenţi au făcut practică, timp de 3 luni de zile în afară, în 2011 numărul acestora crescând. Astfel 54 de studenţi vor ajunge la firme private din străinătate. O problemă importantă care şi-a găsit rezolvarea a fost cea a practicii coordonate şi drept urmare în 2010-2011 o parte dintre studenţii selecţionaţi au fost şi vor pleca în practică la agenţi economici în ţară şi în afara ei în cadrul unor proiecte câştigate pe fonduri structurale. Studenţii care nu au fost selecţionaţi au fost repartizaţi la agenţi economici şi instituţii publice de pe raza municipiului Alba Iulia cu sprijinul nemijlocit al membrilor Senatului de Onoare a universităţii.
– Trecând de momentul festiv, ce planuri de viitor şi ce lipsuri are universitatea?
– În acest an va porni o nouă investiţie de reabilitare a corpului H, fostele grajduri imperiale ce vor fi transformate în laboratoare şi săli de conferinţe moderne. Întrucât ducem lipsă de săli de cursuri, ne-am dori şi alte spaţii în perimetrul Cetăţii, inclusiv clădirea care găzduieşte garnizoana militară şi este într-o stare avansată de degradare. Am avea nevoie de încă un cămin studenţesc şi de un nou spaţiu pentru a-l transforma în bibliotecă, cel de acum va deveni neîncăpător volumului de carte. Ne dorim să menţinem şi să creştem calitatea absolvenţilor, dar şi să lărgim colaborările cu universităţi din UE, dar şi din afară, precum Statele Unite ale Americii.
– Vă mulţumim domnule rector pentru timpul acordat şi vă spunem şi noi La mulţi ani!
Lavinia IONAŞ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată”
Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată” Zi neagră în lumea muzicală din România. Marius Bațu, un artist deosebit cu o voce minunată, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice. Anunțul decesului a fost făcut de Nicu Alifantis. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii