”Alba Iulia – Orașul și monumentele sale”: Mănăstirea iezuiţilor şi Gimnaziul “Mailath”
*Biserica şi mănăstirea iezuiţilor
Prezenţa ordinului iezuit la Alba Iulia, începând cu anul 1579, se datorează familiei princiare Bathory, care a îndreptat acţiunile călugărilor iezuiţi spre contracararea Reformei în Transilvania.
În lipsa unui aşezământ propriu, la venirea în oraş, iezuiţii au fost instalaţi (1579) în mănăstirea ocupată temporar de dominicani (1553-1556), care au preluat-o la rândul lor de la „fraţii eremiţi ai Sfântului Augustin”. Expulzaţi la scurt timp din cetate (1588), iezuiţii sunt nevoiţi să-şi construiască un sediu al ordinului în afara zidurilor, unde îşi ridică o biserică nouă, cu hramul „Sfântul Mihail”, astfel încât prima reşedinţă rămâne în părăsire.
Abia la începutul secolului al XVIII-lea, în condiţiile instalării dominaţiei austriece asupra Transilvaniei, iezuiţilor li se permite din nou accesul în cetate.
Revenirea în vechea mănăstire, aflată în ruină, a presupus ample lucrări de reparaţii şi înfrumuseţare, activităţile de construcţie desfaşurându-se până în anul 1718, concomitent cu cele de edificare ale cetăţii, sub conducerea autorităţilor militare (arh. G. M. Visconti, în calitate de Fortifikations Direktor) şi religioase (episcopul catolic Martonffy).
În anul 1778 iezuiţii părăsesc definitiv aşezământul, acesta fiind transferat institutului teologic spre administrare. Cinci ani mai târziu (1783), cu prilejul unei vizite a împăratului Iosif al II-lea la Alba Iulia, biserica a fost dezafectată şi transformată în depozit al Comisiei Economice Militare (Comissio Aeconomica Militaris), mănăstirea devenind cazarmă.
Clădirea reintră în proprietatea Episcopiei romano-catolice în toamna anului 1890, odată cu plecarea la Sibiu a unităţilor militare încartiruite aici, pentru ca la 28 iulie 1891, în locul bisericii şi parţial al mănăstirii, să se construiască noua clădire a Gimnaziului Superior (ulterior “Liceul Mailath”).
*Gimnaziul romano-catolic „Mailath”
În anul 1896, pe locul fostului locaş al iezuiţilor şi a unei părţi din clădirile care formau ansamblul mănăstiresc – pe latura de sud, a fost înălţat un grandios edificiu creaţie reprezentativă a stilului neoclasic, din incinta Cetăţii Alba Iulia.
Conceput să adăpostească o instituţie de învăţământ, edificiul a fost ridicat pe baza unui proiect adecvat scopului, beneficiind de înzestrările necesare: săli de clasă, un amfiteatru, două biblioteci, laboratoare, o sală de gimnastică, birouri, o capelă şi alte dotări.iezuiţilor şi a unei părţi din clădirile care formau ansamblul mănăstiresc – pe latura de sud, a fost înălţat un grandios edificiu creaţie reprezentativă a stilului neoclasic, din incinta Cetăţii Alba Iulia.
Până la înfiinţarea în oraş a unui liceu cu predarea în limba română (1 februarie 1919), elevii români au studiat în cadrul liceului romano – catolic „Mailath”, numărul lor depăşindu-l uneori pe cel al maghiarilor.
În existenţa sa care a devenit seculară, edificiul a adăpostit diferite forme de învăţământ: Gimnaziul Superior, Gimnaziul Romano – Catolic, Liceul Romano – Catolic „Mailath”, Liceul de Fete, Şcoala Generală „Horea, Cloşca şi Crişan”, Liceul Industrial Nr. 4, Universitatea “1 Decembrie 1918″.
SURSA: Gheorghe FLEŞER – ”Alba Iulia. Orașul și monumentele sale în imagini de epocă”
_______________________________
În Alba Iulia avem clădiri și monumente vechi de sute de ani însă sunt foarte mulți care nu le cunosc istoria. Începând de astăzi, ziarulunirea.ro vă prezintă o serie de articole în care veți afla despre arhitectura vechiului oraș și veți afla poveștile celor mai importante edificii, așa cum sunt ele prezentate în volumul ”Alba Iulia – Orașul și monumentele sale în imagini de epocă”, semnat de Gheorghe Fleşer – o carte care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui albaiulian pasionat de cunoașterea și păstrarea memoriei trecutului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
”Băiat bun și bland, prea repede ai plecat”: Mesaje de condoleanțe pentru Adrian, tânărul care a DECEDAT după ce a rămas prins sub un utilaj agricol care s-a răsturnat
”Băiat bun și bland, prea repede ai plecat”: Mesaje de condoleanțe pentru Adrian, tânărul care a DECEDAT după ce a rămas prins sub un utilaj agricol care s-a răsturnat Moartea lui Adrian Burz, tânărul de 35 de ani decedat joi, 6 noiembrie 2025, în tragicul incident din comuna Vidra, a șocat pe toată lumea. Fie […]
FOTO-VIDEO | Înghesuială și nervi pe traseele din Alba Iulia: Autobuze pline și pasageri revoltați de reducerea curselor și timpul lung de așteptare
Înghesuială și nervi pe traseele din Alba Iulia: Autobuze pline și pasageri revoltați de reducerea curselor și timpul lung de așteptare Situație tot mai tensionată în Alba Iulia, unde călătorii se plâng că sunt nevoiți să circule înghesuiți în autobuze, după ce programul mijloacelor de transport a fost redus. Mulți dintre cei afectați sunt vârstnici, […]
VIDEO | Șoferii și controlorii STP Alba, disperați că nu și-au primit salariul de două luni, s-au dus peste Primărie: ,,Nu mai putem continua așa. Luni parcăm autobuzele”
Șoferii și controlorii STP Alba, disperați că nu și-au primit salariul de două luni, s-au dus peste Primărie: ,,Nu mai putem continua așa. Luni parcăm autobuzele” Criza transportului public din Alba Iulia continuă. Războiul dintre Primăria municipiului și STP a început în urmă cu aproximativ o lună, când operatorul a anunțat că sistează circulația autobuzelor […]
