Rămâi conectat

Actualitate

Al doilea oraș care anunță DESFIINȚAREA Poliției Locale: „Le-am spus şi nu scapă, o să fiu al doilea primar care semnează desfiinţarea lor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Al doilea oraș care anunță DESFIINȚAREA Poliției Locale: „Le-am spus şi nu scapă, o să fiu al doilea primar care semnează desfiinţarea lor”

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este nemulţumit de activitatea poliţiştilor locali, care nu fac deloc activităţi de prevenire în rândul cetăţenilor şi sunt preocupaţi doar să dea amenzi.

Edilul-şef a avertizat că ar putea desfiinţa Poliţia Locală, dacă lucrurile în activitatea acestei instituţii nu se vor îmbunătăţi.

“Le-am spus şi nu scapă, o să fiu al doilea primar care semnează desfiinţarea lor. A mai fost primarul de la Darabani. Semnez desfiinţarea lor, nu se poate aşa ceva. Măi, fraţilor, în activitatea dumneavoastră sunt şi măsuri de prevenţie, nu sunteţi doar cei cu pistolul. Cel mai simplu e să amendeze, iar amenzile afectează bugetul, că nu le poţi încasa, te înscrii cu anumite sume. E o întreagă tevatură. Lor le este simplu să spună că au dat amenzi. (…) Acesta e mod rezolvare? Ce să comentez, o iau ca atare. Sunt colegii mei, să ne trăiască, altcineva să nu-i dorească!”, a spus Vasile Pavăl, potrivit Agerpres.

Primarul l-e transmis poliţiştilor locali să trateze oamenii cu respect, să le vorbească pe un ton civilizat şi să renunţe la “vechile metehne”, deoarece imaginea poliţiei locale trebuie să se schimbe.

La finalul lunii noiembrie, primarul orașului Dărăbani, din județul Botoșani, a anunțat că desființează Poliția Locală pentru a face economii la buget.

”În vederea eficientizării cheltuielilor administrative și operativității aparatului de specialitate al primarului orașului Darabani, deoarece o parte a personalului Poliției Locale Darabani, pentru funcția și autoritatea ce o dețin, nu se bucură de respectul cuvenit din partea cetățenilor, datorită unor manifestări ale acestora din timpul serviciului cât și în timpul liber care aduc atingere prestigiului autorității publice în care își desfășoară activitatea, Serviciul Poliție Locală se desființează” se arată în raportul de aprobare al primarului Liviu Hrimiuc.

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Piața imobiliară, în prăbușire: Vânzările au scăzut până la 80% în 2025, iar chiriile au crescut constant

Ioana Oprean

Publicat

în

Piața imobiliară, în prăbușire: Vânzările au scăzut până la 80% în 2025, iar chiriile au crescut constant Pe piața imobiliară din România, cumpărătorii se confruntă cu dificultăți tot mai mari. Prețurile locuințelor au crescut nejustificat, taxele au urcat, iar tranzacțiile s-au prăbușit, unii dezvoltatori înregistrând chiar o scădere de până la 80% a vânzărilor într-o […]

Citește mai mult

Actualitate

Un vortex polar aduce gerul în Europa: Vreme EXTREMĂ în ianuarie 2026, cu temperaturi sub normalul perioadei 

Ioana Oprean

Publicat

în

Un vortex polar aduce gerul în Europa: Vreme EXTREMĂ în ianuarie 2026, cu temperaturi sub normalul perioadei Luna ianuarie 2026 se anunță a fi marcată de episoade de ger năprasnic și ninsori consistente. Un eveniment rar de încălzire stratosferică a perturbat vortexul polar, determinând eliberarea aerului rece din regiunile polare și aducând temperaturi mult sub […]

Citește mai mult

Actualitate

Circulaţia rutieră pe DN 67C – Transalpina, între Novaci şi Rânca, redeschisă luni: Drumul a fost închis din cauza viscolului

Ioana Oprean

Publicat

în

Circulaţia rutieră pe DN 67C – Transalpina, între Novaci şi Rânca, redeschisă luni: Drumul a fost închis din cauza viscolului Circulaţia rutieră pe DN 67C – Transalpina, între Novaci şi Rânca, din judeţul Gorj, s-a redeschis luni dimineaţă, 29 decembrie 2025, de la ora 09:15, după ce duminică seară a fost închisă din cauza viscolului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea