Al 6-lea eşec la rând pe Crişuri
FC Unirea Alba Iulia a bifat în această etapă al 6-lea joc consecutiv pierdut la Oradea, ultimul meci în care „alb-negrii” nu s-au întors cu mâna goală din Bihor fiind în urmă cu aproape 8 ani, pe 13 septembrie 2003 (victorie cu 2-1 în Divizia A). „Din păcate am luat două goluri pe fondul unor greşeli personale. La primul gol al gazdelor mijlocaşul nostru central a dat pe lângă minge şi i-a permis lui Mărkuş să înscrie, iar golul doi putea fi evitat cu mai multă atenţie. FC Bihor a avut posesie, a controlat jocul, a ratat ocazii şi nu e întâmplător că anul trecut a promovat. Am făcut târziu schimbări pentru că în afara lui Oprea restul erau copii şi jucători de profil defensiv. Aştept ca săptămâna viitoare să-i rezolvăm pe Pecarov, Cornea şi Petcuţ, plus mi-aş mai dori un atacant”, a afirmat Gherman, ce a făcut însă o confuzie, la deschiderea scorului gafând… apărătorul central Potopea (ce sens a mai avut introducerea lui D. Militaru… în prelungiri?). „Din câte am înţeles Stanciu va pleca. E un jucător talentat, de viitor. Ceea ce ştiu e că îi place foarte mult fotbalul şi acesta este un lucru foarte bun”, a concluzionat principalul unirist. Din efectiv au lipsit Bucurică, M. Pistol şi I. Grozav, din motive medicale, primii doi având însă de rezolvat şi diferende financiare cu clubul. „E foarte important că am câştigat punctele puse în joc. Am început bine, dar n-am reuşit să înscriem, au urmat 20 de minute în care Alba Iulia a dominat mijlocul terenului. Per total sunt mulţumit pentru că aveam nevoie de victorie după eşecurile cu Poli Timişoara şi Sănătatea Cluj. Mă bucur că Mărkuş a marcat şi sper ca golul să-l descătuşeze”, a apreciat Gheorghe Ghiţ.
lJenei i-a remarcat pe N. Stanciu şi Pascal
Printre cei care au asistat la meci s-a numărat şi fostul selecţioner Emeric Jenei, o prezenţă constantă la jocurile de pe teren propriu ale FC Bihor. „FC Bihor a fost superioară echipei din Alba Iulia, iar diferenţa a fost mai mică pentru că portarul lor a prins o zi foarte, foarte bună. Gazdele au ratat câteva situaţii în urma unor faze lucrate şi cred că la 2-0 ar fi trebuit să închidă jocul printr-o posesie prelungită, astfel Alba Iulia n-ar fi dat acel gol întâmplător. De la Unirea mi-a plăcut nr. 10 (n.r. – Nicuşor Stanciu), un jucător cu viteză, forţă, tehnică şi tinereţe. Dacă se transferă în Liga 1 e important să joace pentru a creşte, dacă face pasul şi rămâne rezervă riscă să se piardă. La ce a arătat şi la Campionatul European de juniori cred că poate fi aruncat în «ape adânci»”, a spus Jenei.
Teodor BIRIŞ
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026
Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 Sportivii CS Unirea Alba Iulia, Bianca Ciontea și Eduard Jelea, pregătiți de antrenorul Alin Moldovan, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 – copii, juniori mici și cadeți, desfășurat în perioada 6–8 martie, […]
Student Sport Alba Iulia, una rece și alta caldă la fotbal feminin Under 15. Echipa din Cetatea Marii Uniri, la un meci de accederea în etapa superioară a Ligii Elitelor Student Sport Alba Iulia, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, la grupa Under 15, a înregistrat în ultimele două confruntări din Grupa C a […]
CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar
CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul va renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar CSM Aiud este noua echipă de fotbal seniori care va reprezenta municipiul Aiud, în viitoarea stagiune, 2026/2027, urmând să evolueze în Liga 4 Alba (sau chiar în SuperLiga Alba, al patrulea eșalon, […]