AJVPS Alba este lovită sub centură, prin asocieri sub semnătura unor… morţi!

Nu vreau să se creadă că mi-am schimbat opinia peste noapte cu privire la bătălia dintre AJVPS Alba, pe de-o parte, şi asociaţiile de proprietari de terenuri nou înfiinţate, pe de altă parte, asociaţii care, potrivit legii, au dreptul de a propune Ministerului Mediului şi Pădurilor orice asociaţie de vânători doresc, pentru a le gestiona fondul cinegetic de pe terenurile pe care le au în proprietate. Dar în această ecuaţie au apărut elemente noi, probe irefutabile cu privire la modul ilegal în care s-au constituit unele dintre aceste noi asociaţii. Iar dacă asociaţiile au uzat de ilegalităţi, înseamnă că interesul lor nu este unul legitim şi nici moral. Chiar dacă rezultatul asocierilor se încadrează în limitele prevederilor legale, MODUL în care s-au făcut aceste asocieri lasă prea multe semne de întrebare şi ne determină să bănuim alte interese decât cele de protejare a faunei româneşti…
lVânătorul- protector şi vânătorul exterminator
Între proprietarii de terenuri şi vânători (cei adevăraţi) au existat întotdeauna anumite disensiuni. Fireşti, logice, aşa cum există ele şi în marile rezervaţii naturale din Africa, de pildă.

Pe de-o parte proprietarul sare în sus când cultura lui de cucuruz e călcată în picioare de mistreţi, iar pe de altă parte vânătorul este cel care reduce (într-o proporţionalitate acceptabilă!) populaţia de animale sălbatice, pentru ca pagubele să nu ia proporţii. Aici este un echilibru foarte fin, un echilibru pe care doar ecologii sau zoologii îl pot evalua şi monitoriza. Eventual vânătorii cu experienţă. Pentru că această calitate de vânător nu o dă nici purtarea armei, nici îndemânarea de ţintaş, nici furia ucigaşă, ci dragostea de natura lui Dumnezeu, cu toate fiinţele pe care le-a lăsat El pe pământ. Nu noi, oamenii, suntem cei care decidem dacă o specie e „bună” sau „rea”. Prin urmare nimeni nu ne dă dreptul să ne înarmăm mâine şi să decimăm populaţiile de mistreţi, căpriori, iepuri, vulpi etc., care „fac pagube” pe proprietăţile oamenilor. Dreptul (de fapt OBLIGAŢIA) oamenilor este aceea de a asigura un echilibru, o armonie, între „creatorii” sălbatici de pagube şi proprietarii „păgubiţi”, prin intermediul vânătorilor. Că acest echilibru se face prin „extragerea” unor „piese cinegetice” într-o anumită proporţie, în anumite perioade de timp şi cu anumite costuri, şi că noi am denumit lucrul ăsta „sport”, nu justifică o eventuală politică abuzivă de exterminare a sălbăticiunilor „păgubitoare”. De fapt trebuie să ştiţi că principala activitate a vânătorilor adevăraţi, cu vechime, este cea de protejare a vânatului, de amplasare şi alimentare a hrănitoarelor pentru iarnă, de amplasare a adăpătorilor etc.
lUn fond cinegetic de protocol de rangul 1, făcut cadou celebrului Dumitru Sechelariu
Am făcut acest preambul având un exemplu pe care l-am aflat abia ieri: pe vremea lui Ceauşescu, fondul de vânătoare Vingard era unit cu fondul Ohaba şi aşa, la comun, era categorisit ca fond de protocol de rangul 1. Acolo vânau toţi mai marii regimului comunist. O astfel de publicitate a fost suficientă pentru ca fondul respectiv să devină atractiv pentru noua putere. Prin urmare, fondul a fost gestionat de Romsilva până în anul 2003, cînd noul „prim vânător” al ţării, premierul de atunci, Adrian Năstase, a hotărât scoaterea la licitaţie a câtorva dintre cele mai bogate fonduri de vânătoare din ţară. De fapt scoaterea fondurilor la licitaţie era o formă mascată de a le da „cu dedicaţie” unor apropiaţi de-ai săi, care îşi descoperiseră peste noapte pasiunea pentru vânătoare. Unul dintre aceşti apropiaţi era fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, care era membru într-o asociaţie de vânători băcăuană. Ei bine, asociaţia respectivă a mers la licitaţie pentru fondul Vingard cu un preţ mult peste limită, devansând Romsilva şi AJVPS Alba: 250 de milioane de lei. Din nefericire pentru „vânătorii” moldoveni, ei nici măcar nu se osteniseră să consulte fişa fondului, ca să ştie ce suprafaţă are, ce specii îl populează şi ce cote de extracţie sunt posibile. Dacă ar fi făcut asta, ar fi aflat că fondul fusese reorganizat, iar partea cea mai bogată era în fondul Ohaba, care se desprinsese de Vingard. În consecinţă, după verificări nici nu s-a mai încheiat contractul. Nu ştim decă Sechelariu a apucat să vâneze pe-acolo (cu sau fără contract), nici dacă fondul a fost gestionat ulterior judicios, destul că azi, după 7 ani de la licitaţia respectivă, efectivul de sălbăticiuni de pe fondul Vingard sunt abia la nivelul a 30% din cele aflate pe fondurile învecinate. Acum fondul este gestionat de Ocolul silvic Sebeş, care încearcă din răsputeri să-l repopuleze. În aceste condiţii, desigur, există temerea justificată că astfel de fonduri intrate pe mâna unora prea influenţi şi prea bogaţi, care sunt şi proprietari şi vânători totodată, ar putea deveni pustiuri în ceea ce priveşte fauna cinegetică. Iar această temere este cu atât mai justificată, cu cât am aflat că tocmai printre membrii noilor „grupe de vânătoare” constituite ad-hoc (ca nuclee ale asociaţiilor de proprietari cu care se luptă AJVPS Alba) sunt nume grele ale adminsitraţiei, politicii şi mediului de afaceri din judeţul nostru. Ca răspuns la aceste temeri exprimate de vechii vânători membri ai AJVPS Alba, am decis să mă aplec cu mai mare atenţie asupra asocierilor care dau dreptul proprietarilor de a propune gestionarul fondurilor de vânătoare, gestionându-l, de fapt, ei înşişi.
lProprietatea „dovedită” cu semnătura morţilor şi cu adeverinţe umflate!
Parcurgând documentele acestor asociaţii am găsit neconcordanţe flagrante. Pe unele acorduri de asociere apare semnătura unor defuncţi (!!!) sau, în cel mai bun caz, semnătura unor persoane cărora titlurile de proprietate nu le dădeau dreptul de a dispune de întreaga suprafaţă înscrisă în titlu, deoarece ei erau deţinători doar ai unei cote – parte din aceasta. Pe deasupra, în condiţiile în care de la nivelul pimăriilor se raportează punerea în posesie în poporţie de peste 90% a populaţiei, cu titluri de proprietate în regulă, dovada proprietăţii în procesul de asociere se face cu… adeverinţe! Adeverinţe emise, desigur, de primării, care sunt la rândul lor ASOCIATE cu ceilalţi proprietari, persoane fizice sau juridice. Pe alte documente apar semnăturile unor persoane care susţin că nu le-a fost cerută niciodată părerea cu privire la o eventuală asociere. Dacă aceste falsuri (pentru că vorbim despre falsuri) vor fi dovedite în instanţă, cei ce le-au instrumentat trebuie traşi la răspundere. La cele de mai sus se adaugă asocieri la o anumită asociaţie cu terenuri care figurează pe raza altor fonduri de vânătoare, precum şi nişte documente (de-a dreptul aiuritoare) emise de unele primării, prin care acestea… încredinţează direct fondurile de vânătoare, cui vor muşchii consilierilor şi ai primarului! Normal că uzând de astffel de metode se dă o lovitură sub centură „gestionarului consacrat”, AJVPS, mai ales în condiţiile în care acesta poate face dovada că a gestionat judicios! Şi se pare că poate face această dovadă, deoarece populaţia cinegetică a crescut în judeţul nostru (şi în general în ţara noastră), acolo unde nu au apărut „Ţirieci- sportivi” ca să extermine tot ce mişcă. O creştere demnă de apreciat, în comparaţie cu ţările din jurul nostru, unde nu se mai văd sălbăticiuni decât în grădinile zoologice.
Având în vedere cele de mai sus, am dedus că există un interes clar din partea unor grupuri constituite în asociaţii de proprietari. M-am edificat când am aflat că nucleele acestor noi asociaţii sunt tocmai grupele de vânători-proprietari (unii care au armă de prea puţină vreme ca să ştie ce înseamnă vânătoarea şi vânatul în general, dar cu foarte mulţi… bani). Şi să zicem că interesul lor este justificat de faptul că nu doresc „vânători-intruşi” pe proprietatea lor. Aşa o fi, dar în acest caz ce va prima pentru ei? Instinctul de vânător autentic, care caută să mai şi protejeze vânatul, sau instinctul de proprietar, care caută să extermine orice sălbăticiune care-i „tulbură posesia” furându-i trei ştiuleţi şi ronţăindu-i varza?
Dar despre multe dintre aceste nereguli descoperite recent şi despre ce se ascunde, în realitate, în spatele acestor asocieri-fantomă, vom reveni în detaliu într-o ediţie viitoare. Cu probe şi cu nume concrete de persoane care au forţat limita legii şi chiar au depăşit-o!

Ioan HĂNŢULESCU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI