Actualitate

Ajutorul financiar de 700 de lei, pentru pensionarii cu venituri mici, va fi acordat odată cu pensia. Când va fi demarată efectuarea plăților

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului
Ajutorul financiar de 700 de lei, pentru pensionarii cu venituri mici, va fi acordat odată cu pensia. Când va fi demarată efectuarea plăților

Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat faptul că taloanele de pensie aferente lunii iunie, care conțin ajutorul financiar de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri de până la 2.000 de lei, au început să fie tipărite, urmând ca vineri să fie demarată și efectuarea plăților.

„A început tipărirea taloanelor de pensie aferente lunii iulie, care conţin ajutorul financiar de 700 de lei, care se acordă pensionarilor cu venituri de până la 2.000 de lei. De vineri începe şi efectuarea plăţilor”, a scris ministrul, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Ajutorul financiar reglementat prin OUG nr. 74/2022 se acordă o singură dată, în luna iulie, acelor beneficiari ai căror venituri lunare cumulate sunt mai mici de 2.000 de lei, potrivit Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Pentru acordarea acestui ajutor sunt luate în calcul unele categorii de venituri, respectiv: pensiile din sistemul public de pensii şi din sistemele neintegrate sistemului public de pensii, care se plătesc în luna iulie 2022, precum şi venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, care se plătesc în luna iulie 2022 prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

Totodată, sunt luate în calcul veniturile din indemnizaţia socială pentru pensionari, veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate în luna aprilie 2022. Reprezentanţii Ministerului Muncii precizează că ajutorul financiar se acordă din oficiu, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

Totodată, în cazul persoanelor care beneficiază de pensie de urmaş, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaş în parte. Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral de 700 de lei, chiar dacă veniturile plătite în luna iulie sunt aferente unei fracţiuni din luna iulie 2022.

La stabilirea plafonului de 2.000 de lei nu se au în vedere eventualele sume reprezentând drepturi restante aferente unor perioade anterioare, care se plătesc în luna iulie. Ajutorul financiar se acordă doar persoanelor îndreptăţite care au domiciliul în România, nu şi celor care au locul de şedere/reşedinţa obişnuită în străinătate.

Ajutorul financiar se suportă din bugetul de stat. De asemenea, ajutorul financiar nu intră în calculul contribuţiei băneşti individuale în vederea obţinerii unui bilet de tratament balnear şi nu este supus executării silite.

Executivul a aprobat normele de aplicare a prevederilor Legii nr.111/2022 privind reglementarea activităților prestatorului casnic, care stabilesc modalitatea de acordare a tichetelor de activități casnice, modul în care beneficiarul casnic le poate utiliza, precum și modalitatea de preschimbarea în bani a acestora.

Potrivit actului normativ adoptat de Guvern, acest tip de tichete vor putea fi achiziționate atât pe suport electronic, prin crearea unui cont online în vederea înregistrării în platforma electronică de evidență a desfășurării activităților casnice, cât şi pe suport de hârtie.

Tichetul de activităţi casnice va conține rubrici speciale destinate informațiilor referitoare la identificarea beneficiarului și a prestatorului casnic, date referitoare la valabilitatea tichetului, precum şi elemente de siguranță obligatorii. Formatul propus de normele metodologice pentru tichetele în format fizic va fi avut în vedere la încheierea contractului de tipărire.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII 2026: Când se dau pensiile în aprilie 2026. Vor ajunge banii la pensionari înainte de Paște?

Ioana Oprean

Publicat

în

PENSII 2026: Când se dau pensiile în aprilie 2026. Vor ajunge banii la pensionari înainte de Paște? Având în vedere faptul că luna aprilie 2026 este marcată de Sărbătorile Pascale, Casa Națională de Pensii Publice a întreprins toate demersurile pentru asigurarea sumelor necesare plății în avans a pensiilor și indemnizațiilor care se achită prin intermediul […]

Citește mai mult

Actualitate

Analistul economic Adrian Negrescu, despre ordonanța privind carburanții: „Efectele la pompă vor fi simbolice, deciziile nu au puterea de a influența dinamica prețurilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Analistul economic Adrian Negrescu, despre ordonanța privind carburanții: „Efectele la pompă vor fi simbolice, deciziile nu au puterea de a influența dinamica prețurilor” Măsurile incluse în ordonanța privind carburanții vor avea efecte limitate asupra prețurilor la pompă, iar intervențiile statului au, în mare parte, un caracter simbolic, consideră analistul economic Adrian Negrescu. Citește și: Guvernul […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul Bolojan a adoptat ordonanța de urgență pentru carburanți: Adaosul comercial, plafonat la nivelul mediei din 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul Bolojan a adoptat ordonanța de urgență pentru carburanți: Adaosul comercial, plafonat la nivelul mediei din 2025 Guvernul Bolojan a adoptat, joi, 26 martie 2026 ordonanța de urgență privind declararea, în perioada 1 aprilie-30 iunie 2026, a situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, benzină și motorină. Ordonanța instituie măsuri de protejare […]

Citește mai mult